Invitație la eșafod, după Vladimir Nabokov, premiera Naționalului ieșean
https://www.ziarulmetropolis.ro/invitatie-la-esafod-dupa-vladimir-nabokov-premiera-nationalului-iesean/

Pe 21 şi 23 februarie, la Uzina cu Teatru, de la ora 19.30, Teatrul Naţional Iaşi invită publicul la premiera pe ţară a spectacolului “Invitaţie la eşafod”, după Vladimir Nabokov, în regia lui Ion Sapdaru, care semnează şi traducerea, dramatizarea şi coloana sonoră.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2017

Despre Invitație la eșafod, Ion Sapdaru mărturisește:

“Au trecut ceva ani de când traducerea și dramatizarea Invitației la eșafod au așteptat  cuminți într-un sertar împlinirea, adică spectacolul. Am revenit de câteva ori la text, am încercat să conving câțiva oameni și iată, au trecut 12 ani. In sfârșit, piesa s-a făcut.”

„Cincinnatus, eroul piesei noastre, este vărul lui Hamlet, fratele cneazului Mîșkin și nepotul lui Don Quijote de la Mancha. Aidoma marilor ,,rude literare”, Cincinnatus trăiește într-o lume a trivialității care capătă dimensiuni totalitare, o societate înarmată cu instrumente de tortură rafinate, dotată cu o mașinărie represivă de o cruzime ieșită din comun.”. mai spune regizorul spectacolului.

Universul bizar în care este nevoit să-și trăiască viața Cincinnatus amintește de romanele lui Kafka, unde omul se zbate într-o societate grotescă alcatuită din indivizi ale căror reguli sunt  inexplicabile iar descifrarea acestora e condamnată la insucces. Nabokov creează o lume terifiantă în care raționamentele de orice natură sunt date peste cap. În această societate ,,cel normal este nebun, iar cel nebun este normal. – Ion Sapdaru

„Acest roman, după părerea multor critici radicali, nu este o satiră a unei societăți alienate, ci este mai curând <<un scuipat scârbit al scriitorului în fața lumii contemporane>>. Astfel, prin Invitație la eșafod, Nabokov anunță falimentul moral și etic al civilizației moderne”, mărturisește Sapdaru.

Distribuția reunește actorii: Adrian Marele, Dumitru Năstrușnicu, Radu Ghilaș, Daniel Busuioc, Irina Răduțu Codreanu, Sorin Cimbru, Dumitru Florescu, Iuliana Budeanu, Anne Marie Chertic, Francisc Bucur, Radu Mihoc.

Scenografia spectacolului este concepută de  Alina Dincă Pușcașu, iar asistenți regie sunt Francisc Bucur și Radu Mihoc.

Invitație la eșafod este al treizeci și unulea spectacol din cariera scenografei Alina Dincă Pușcașu.

Am incercat sa reconstitui acel spatiu concetraționar la care este condamnat Cincinnnatus de către societate, doar pentru că gândește altfel. Decorul auster si costumele gen păpuși de cârpă sunt inspirate din opera fotografului polonez Jan Saudek. Iubesc acest spectacol…(Alina Dincă Pușcașu)

Invitație la eșafod invitatie la esafod 6 invitatie la esafod 7

Mai multe fotografii, pe pagina de facebook a Ziarului Metropolis.

Foto: Invitație la eșafod – teatrulnationaliasi.ro

29
/10
/15

Cum mergi spre Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”, Sala Media, în foaier, aripa Intercontinental, în partea stângă, pe doi pereţi faţă în faţă, nişte poze vechi, alb negru, se privesc faţă în faţă. Privirea îţi pică pe peretele din faţă, unde apare figura marelui actor Amza Pellea din filmul “Mihai Viteazu”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Urmează poze de pe platoul de filmare la “Dacii”, din alte filme din studenţie, din teatru şi din nelipsitul „Nea Mărin”.

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

28
/10
/15

Într-o zi de 29 octombrie (1930) se năştea, la Bacău, intr-o familie din mica burghezie evreiască, scriitorul Radu Cosasu (Oscar Rohrlich), unul dintre cei mai apreciati scriitori români contemporani. Tot pe 29 octombrie avea loc premiera operei "Don Giovanni" , de Mozart, la Teatru Național din Praga, zi în care, în Olmsted County, Minnesota, venea pe lume actriţa americană Winona Ryder.

28
/10
/15

În stagiunea 2015-2016, Teatrul Nottara continuă seria spectacolelor-lectură din cadrul programului ,,Spectacolul începe cu o lectură,” program cultural asumat prin proiectul de management al directorului teatrului. Ediţiile anterioare au impus două texte care s-au concretizat în producţii teatrale: Fazanul de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, şi Poker Face de Petr Kolečko, regia: Adela Biţică.

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

De ce trebuie să-i mulțumim... prostiei? Aflăm de la Erasmus din Rotterdam, care a scris, acum mai bine de 500 de ani, „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei". Faimosul cărturar umanist s-a născut pe 28 octombrie 1466.