„Io e te”. Paseismul zglobiu al lui Bertolucci
https://www.ziarulmetropolis.ro/io-e-te-paseismul-zglobiu-al-lui-bertolucci/

CRONICĂ DE FILM Revenit la regie după o pauză de 10 ani, Bernardo Bertolucci propune prin noul său film, „Eu şi tu”/”Io e te”, o incursiune intimistă şi cu rol cathartic într-un moment decisiv din vieţile a doi tineri.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 septembrie 2013

CRONICĂ DE FILM. Revenit la regie după o pauză de 10 ani, Bernardo Bertolucci propune prin noul său film, „Eu şi tu”/”Io e te”, o incursiune intimistă şi cu rol cathartic într-un moment decisiv din vieţile a doi tineri.

Un adolescent cu tentaţii de izolare refuză să meargă într-o excursie de o săptămână la schi cu şcoala şi, făcându-şi provizii, se ascunde în subsolul blocului, departe de ochii mamei. Singurul său scop este să fie singur.

Numai că planul îi este dat peste cap atunci când în noua „casă”, dotată cu instalaţie sanitară şi mobilă veche (de la o fostă aristocrată), ajunge şi sora sa vitregă ceva mai mare (au acelaşi tată). O tânără care, aşa cum se va vedea, are o serioasă problemă cu drogurile şi o viaţă aparent de hoinăreală.

Deşi, iniţial, pare hotărât să o dea afară cu orice preţ pe invadatoarea Olivia (Tea Falco), Lorenzo (jucat de debutantul Jacopo Olmo Antinori) ajunge în cele din urmă să-i accepte şederea (fata apelează şi la şantaj), atras de ciudăţeniile şi problemele ei şi împins de primele impulsuri sexuale (mai degrabă curiozităţi faţă de necunoscutul feminin).

Regizor al unor filme precum ”Ultimul tangou la Paris” (1972), un clasic a cărui sexualitate a stârnit controverse la vremea lui, şi nu mai puţin scandalosul ”Visătorii” (2003), Bernardo Bertolucci pare a se juca în noul său lungmetraj cu aşteptările spectatorilor, posibil setaţi să descopere o nouă poveste obraznică (Pe la începutul filmului, Lorenzo o întreabă pe mamă ce s-ar întâmpla dacă ei doi ar rămâne singurii supravieţuitori de pe Pământ).

Numai că, deşi păstrează un oarecare mister, cineastul italian, în vârstă de 73 de ani şi imobilizat în scaun cu rotile, renunţă la dorinţa de a mai scandaliza sau, cel puţin, de a mai testa limitele publicului (el a scris scenariul, împreună cu alte trei persoane, pornind de la o carte).

Însă autorul ”Conformistului” (1970) nu şi-a pierdut instinctele de mare cineast. Ştie cum să scoată tot ce e mai bun din actori, cum să obţină naturaleţe, cum să stârnească o emoţie reţinută sau cum să conducă naraţiunea spre un final optimist credibil (cel puţin pentru moment).

”Io e te” este marcat de o puternică undă de nostalgie după perioada tumultoasă a tinereţii şi după un timp suspendat. Filmul degajă un paseism senin şi zglobiu. O dorinţă de evadare din prezent. O revenire la cunoaşterea nemediată a celuilalt, la o lume în care lectura înlocuieşte televizorul, iar confortul relativ este preferat luxului.

IO E TE

Secvenţă din filmul „Io e te„, de Bernardo Bertolucci

În ciuda atmosferei claustrofobice cauzate de spaţiul limitat (filmul se derulează în cea mai mare parte în subsol), progresia vizual-narativă nu plictiseşte în niciun moment. Diversitatea unghiurilor de filmare este suficient de bogată pentru a menţine mereu vie curiozitatea. Iar camera captează cu voluptate, dar fără patetism, inexprimabilul tinereţii.

Lejeritatea, optimismul temperat şi lipsa totală de preţiozitate a acestui film nu puteau purta decât amprenta unui cineast clasicizat care nu mai are ce să demontreze, ci doar să-şi reia plăcerea de a face cinema. Iar această bucurie se vede din plin.

INFO

Io e te (Italia, 2012)

Regia: Bernardo Bertolucci

Cu: Tea Falco, Jacopo Olmo Antinori, Sonia Bergamasco

Rating: ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.