Ioan Gyuri Pascu: Politicienii dau dovadă de orice în afară de respect şi civilizaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioan-gyuri-pascu-oamenii-nu-au-puterea-exemplului-din-partea-mediei-de-a-fi-civilizat/

Artistul Ioan Gyuri Pascu a povestit pentru rubrica „Cu respect”, a emisiunii Bonton, de la Digi24 despre speranţe, modelele pe care le-a avut, dar şi despre familie. Emisiunea va fi difuzată duminică la ora 17.30.

Un articol de Andrada Văsii|30 martie 2013

Ioan Gyuri Pascu este un artist care şi-a respectat întotdeauna publicul, fanii, profesia şi asta pentru că, după cum povesteşte chiar el în emisiunea Bonton, de la Digi24, aşa a învăţat acasă, cu aceste valori a pornit la drum, încă din copilărie.

Nu este însă adeptul unei politeţi forţate, exagerate care nu ar avea alt efect decât să înstrăineze oamenii, să îi facă falşi:

Nu sunt un om al etichetelor şi nu mi-a plăcut niciodată nici să fiu în etichete, nici să mi se pună etichete, nici să pun etichete, nici măcar în domeniul politeţii, pentru că în capul meu politeţea de multe ori este şi o chestie protectoare şi care depărtează oamenii. Sunt oameni care folosesc politeţea pentru a te ţine la distanţă şi alteori este apanajul snobismului.

Modelele lui Ioan Gyuri Pascu

Ca fiecare dintre noi, şi Ioan Gyuri Pascu a avut modele de bună-cuviinţă, toate venite din rândul familiei sale:

În familie şi la şcoală la mine, modelele erau foarte clare. Bunica mea era un model şi totdeauna îmi spunea: „pentru omenie nu-ţi trebuie şcoală”. Îmi spunea să respecţi omul şi să nu te uiţi la naţionalitate sau la alte aspecte ale lui, ci numai omul din el. Mai spunea: câte limbi ştii, atâţia oameni eşti, ca să mergi să bucuri pe cineva care nu cunoaşte limba ta şi vorbeşti câteva cuvinte pe limba lui. Aşa că eu am fost înconjurat de asemenea oameni.

Despre mass media

Dar ce îl deranjează cel mai mult pe artistul Ioan Gyuri Pascu vine exact din sfera în care îşi desfăşoară înclusiv el, în cea mai mare parte a timpului, activitatea- mass media:

Mass media şi presa sunt primele exemple pentru cineva cum să nu fie civilizat, cum să nu aibă respect pentru cineva. Şi aici mă refer la o majoritate covârşitoare din media, că dacă ar fi numai 10 % sau 20% tabloid, ca în Anglia sau  Germania, ar fi o chestie tolerată, ca şi în întreaga societate. Dar oamenii nu au puterea exemplului din partea mediei de a fi civilizat. Media pe primul loc şi pe locul doi parlamentul, politica, politicienii, care dau dovadă de orice în afară de respect şi civilizaţie.

Speranțele lui Ioan Gyuri Pascu

Şi totuşi, Ioan Gyuri Pascu nu şi-a pierdut speranţa într-o Românie civilizată, cel puţin atâta vreme cât lucruri frumoase i se mai întâmplă, ca acela pe care l-a povestit reporterului Bonton:

…Chiar acum câteva zile am mers cu taxiul şi era un domn care asculta România muzical şi care era şofer de taxi şi mi-a vorbit foarte frumos. Era figurant la Opera română. A fost o plăcere să discut cu el, să se poarte civilizat, să ajung foarte în regulă şi într-o stare foarte bună la locul în care mergeam.

Şi, dincolo de aceste întâmplări frumoase, iubeşte la ţara sa acele lucruri care nu s-au alterat încă – respectul oamenilor de la ţară pentru semenii lor, ospitalitatea şi căldura lor:

Dar îmi place mult la români această ospitalitate, respectul oamenilor de la ţară pentru oricine întâlnesc, faptul că ei se salută cu toţii şi de 5 ori pe zi… şi de multe ori eu chiar şi în Bucureşti dacă văd că trece un om aşa şi se uită la mine, eu îi zâmbesc şi îi spun „Bună ziua” pentru că mi se pare că m-ar cunoaşte. Poate e un defect de-al meu că am trăit într-u oraş foarte mic, de 15.000 de locuitori, unde toată lumea se salută.

Multe alte poveşti despre România civilizată a artistului Ioan Gyuri Pascu, duminică, ora 17.30, la Bonton.

 

17
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

14
/08
/15

Pianistul Daniel Ciobanu va concerta, în data de 14 august, pe scena Bisericii St James, o foarte frecventată adresă muzicală situată pe celebrul bulevard londonez Piccadilly, în debutul unei serii de recitaluri pe care Institutul Cultural Român din Londra o va organiza aici în următoarele luni în colaborare cu mai mulți promotori britanici.

14
/08
/15

Patru discuri cu muzică clasică, apărute pe parcursul acestei veri, așteaptă să fie descoperite și de publicul românesc: printre numele prezente pe copertele lor figurează și muzicieni care au fost de-a lungul timpului invitați în Festivalul Enescu, unii dintre ei, protagoniști chiar anul acesta.

12
/08
/15

În Ţara Făgăraşului, în mijlocul naturii, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania ( 20-23 august).

12
/08
/15

Numele sopranei Valentina Naforniţa, noua vedetă a Operei de Stat din Viena, se regăseşte anul acesta în selecţia oficială a Festivalului de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume dedicate artelor (teatru, dans, muzică şi literatură).

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

10
/08
/15

Marți, 18 august, de la ora 20.30, are loc un concert din cadrul seriei SoNoRo Conac, la Muzeul Național "George Enescu" din București. Din program: Bach, Mozart, Enescu. Evenimentul cultural este și unul caritabil, pentru că fondurile strânse îi voi ajuta pe copii din județul Mureș.