Ioan Holender, la Teatrul National din Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioan-holender-la-teatrul-national-din-craiova/

Cea de-a 33-a ediţie a Întâlnirilor SpectActor, un proiect iniţiat în anul 2009 la Teatrul Naţional Marin Sorescu, va beneficia de prezenţa unui oaspete de prim rang al muzicii şi culturii europene, Ioan Holender.

Un articol de Petre Ivan|20 august 2015

Director artistic din anul 2005 al Festivalului Internaţional George Enescu, Ioan Holender va susţine, duminică 6 septembrie, de la ora 11:30, la sala „Ion D. Sîrbu”, conferinţa „Opera şi teatrul dramatic”, o incursiune în lumea Operei, modelată în ultimii ani de viziunile novatoare ale unor mari regizori de teatru.

Cu acest prilej, invitatul va oferi autografe pe cartea „Festivalul George Enescu în era Holender” (Ed. Operei Naționale București, 2015).

Faptul că Ioan Holender va fi oaspetele Naţionalului craiovean în plină desfăşurare a Festivalului George Enescu (30 august-20 septembrie) reprezintă o apreciere superlativă a Întâlnirilor SpectActor, a efortului depus de directorul Mircea Cornișteanu de-a lungul anilor în a atrage la Craiova personalități remarcabile ale culturii române contemporane.

Printre cei care au conferențiat aici se numără oameni de cultură, artiști, scriitori precum Radu Beligan, Solomon Marcus, Dan Grigore, Matei Vișniec, Lucian Boia, Dorel Vișan, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, George Banu, Cristian Bădiliță, Gabriela Adameșteanu, Nae Caranfil, Sergiu Celac, Adrian Cioroianu ş.a.

Biletele vor fi puse în vânzare la agenţia teatrului.

Foto: Ioan Holender – facebook

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.