Ioana Flora, rol principal în filmul olandez „A Long Story“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-flora-rol-principal-in-filmul-olandez-a-long-story/

Ioana Flora este personajul principal feminin în filmul olandez A Long Story / Black Sea (titlul de lucru), peliculă care a avut premiera duminică seara, la Utrecht, în cadrul Festivalului de Film Olandez.

Un articol de Andrada Văsii|1 octombrie 2013

Ioana Flora este personajul principal feminin în filmul olandez „A Long Story / Black Sea“ (titlul de lucru), peliculă care a avut premiera duminică seara, la Utrecht, în cadrul Festivalului de Film Olandez.

Alături de Ioana Flora, în film joacă actorii români Victor Copariu, Andi Vasluianu şi Alina Berzunțeanu. Personajul principal masculin este interpretat de actorul olandez Raymond Thiry (Black Out, Winter in Wartime), unul dintre cei mai apreciați actori olandezi de film și teatru.

„A Long Story“ reprezintă debutul în lungmetraj al regizoarei olandeze Jorien van Nes, autoarea mai multor seriale pentru televiziune şi cunoscută realizatoare de filme documentare.

La premieră oficială a filmului au fost prezenți atât oameni de film din industria cinematografică internațională, cât şi public de festival.

Citiţi şi: Andi Vasluianu: „Joc mai întâi pentru mine. Nu e vorba de egoism“

După proiecție, un spectator i-a spus actriței Ioana Flora că are „20 de fețe diferite“ în film, „și toate foarte reale“. 20 de transformări interioare, în timpul jocului, pornite dinăuntru, exprimate în concordanță cu trăirile personajului său și pe care spectatorii le-au perceput ca atare.

„Pentru un actor, acesta este unul dintre lucrurile pe care și-ar dori cel mai mult să le poată exprima și unul dintre cele mai frumoase complimente care i se pot face“, spune Ioana Flora.

Ioana Flora: o mamă care trăieşte în România

Ward (interpretat de Raymond Thiry) este un olandez în vârstă de 48 de ani care şi-a pierdut recent soţia în Franţa, acolo unde se stabiliseră de ceva vreme.

Ioana Flora

Ioana Flora (în centru), într-o scenă din film

În încercarea de a-şi reface viaţa în ţara natală, Ward angajează un muncitor român, pe vorbăreţul Doru (Andi Vasluianu), 35 de ani, care lucrează în Olanda. Într-o zi, românul Doru dispare definitiv din peisaj, aşa că Ward se simte obligat să aibă grijă de băiatul acestuia de 9 ani, care venise în vizită la tatăl său, în Olanda. Aflând că Doru a murit într-un accident, Ward decide să-l menajeze pe băiat şi chiar să-l ducă el înapoi în România, acolo unde locuiește mama sa (Ioana Flora), împreună cu alte două surori.

Călătoria celor doi către ţara de la malul Mării Negre şi apoi întâlnirea cu restul familiei îl transformă pe Ward şi îi reaprind dorinţa de viaţă.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info: 

Din echipa română, la premiera oficială de a Utrecht au fost prezenți, împreună cu Ioana Flora,  producătoarea Ada Solomon, actorul – copil Victor Copariu și directorul de producție Adrian Pavelescu.

Foto credit: A Long Story (foto sus – Ioana Flora)

 

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.