Ioana Flora, rol principal în filmul olandez „A Long Story“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-flora-rol-principal-in-filmul-olandez-a-long-story/

Ioana Flora este personajul principal feminin în filmul olandez A Long Story / Black Sea (titlul de lucru), peliculă care a avut premiera duminică seara, la Utrecht, în cadrul Festivalului de Film Olandez.

Un articol de Andrada Văsii|1 octombrie 2013

Ioana Flora este personajul principal feminin în filmul olandez „A Long Story / Black Sea“ (titlul de lucru), peliculă care a avut premiera duminică seara, la Utrecht, în cadrul Festivalului de Film Olandez.

Alături de Ioana Flora, în film joacă actorii români Victor Copariu, Andi Vasluianu şi Alina Berzunțeanu. Personajul principal masculin este interpretat de actorul olandez Raymond Thiry (Black Out, Winter in Wartime), unul dintre cei mai apreciați actori olandezi de film și teatru.

„A Long Story“ reprezintă debutul în lungmetraj al regizoarei olandeze Jorien van Nes, autoarea mai multor seriale pentru televiziune şi cunoscută realizatoare de filme documentare.

La premieră oficială a filmului au fost prezenți atât oameni de film din industria cinematografică internațională, cât şi public de festival.

Citiţi şi: Andi Vasluianu: „Joc mai întâi pentru mine. Nu e vorba de egoism“

După proiecție, un spectator i-a spus actriței Ioana Flora că are „20 de fețe diferite“ în film, „și toate foarte reale“. 20 de transformări interioare, în timpul jocului, pornite dinăuntru, exprimate în concordanță cu trăirile personajului său și pe care spectatorii le-au perceput ca atare.

„Pentru un actor, acesta este unul dintre lucrurile pe care și-ar dori cel mai mult să le poată exprima și unul dintre cele mai frumoase complimente care i se pot face“, spune Ioana Flora.

Ioana Flora: o mamă care trăieşte în România

Ward (interpretat de Raymond Thiry) este un olandez în vârstă de 48 de ani care şi-a pierdut recent soţia în Franţa, acolo unde se stabiliseră de ceva vreme.

Ioana Flora

Ioana Flora (în centru), într-o scenă din film

În încercarea de a-şi reface viaţa în ţara natală, Ward angajează un muncitor român, pe vorbăreţul Doru (Andi Vasluianu), 35 de ani, care lucrează în Olanda. Într-o zi, românul Doru dispare definitiv din peisaj, aşa că Ward se simte obligat să aibă grijă de băiatul acestuia de 9 ani, care venise în vizită la tatăl său, în Olanda. Aflând că Doru a murit într-un accident, Ward decide să-l menajeze pe băiat şi chiar să-l ducă el înapoi în România, acolo unde locuiește mama sa (Ioana Flora), împreună cu alte două surori.

Călătoria celor doi către ţara de la malul Mării Negre şi apoi întâlnirea cu restul familiei îl transformă pe Ward şi îi reaprind dorinţa de viaţă.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info: 

Din echipa română, la premiera oficială de a Utrecht au fost prezenți, împreună cu Ioana Flora,  producătoarea Ada Solomon, actorul – copil Victor Copariu și directorul de producție Adrian Pavelescu.

Foto credit: A Long Story (foto sus – Ioana Flora)

 

04
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, „Durere şi glorie”, noul film al spaniolului Pedro Almodovar, este opera unui regizor care nu mai trebuie să demonstreze nimic. Un film senin, despre cum amintirea copilăriei, a tinereţii şi a primelor pulsiuni devine sursă de creaţie şi antidot la depresie.

04
/06
/19

La fel ca și la ediția precedentă a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, cititorii Ziarului Metropolis vor putea vedea, prin ochii prietenului nostru Cinesseur, și o fațetă mai puțin vizibilă a Festivalului (31 mai - 2 iunie 2019)

01
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în deschiderea TIFF, „Parking”, filmat în Spania și inspirat din romanul „Apropierea” al lui Marin Mălaicu-Hondrari, este o poveste de dragoste asumat melodramatică și probabil cel mai așezat film al regizorului Tudor Giurgiu.

31
/05
/19

Filmul AREST semnat de Andrei Cohn va avea premiera internațională în cadrul celei de-a 54-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary – East of the West Competition. Festivalul de film care are loc în Cehia se desfășoară anul acesta între 28 iunie - 6 iulie și este unul dintre cele mai importante festivaluri de cinema din Europa.

30
/05
/19

Cinci producții cu perspective provocatoare asupra relației dintre om și natură concurează în acest an pentru Marele Premiu al Festivalului Pelicam: The Human Element / Elementul uman (SUA, 2018), When Lambs Become Lions / Când mieii se transformă în lei (SUA, Kenya, 2018), Eating Animals / Mâncăm animale (SUA, 2018), Anote’s Ark / Arca lui Anote (Canada, 2018) și Welcome to Sodom / Bun venit în Sodoma (Austria, 2018).

30
/05
/19

Directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile și scenograful Cristian Niculescu, doi dintre cei mai importanți oameni din cinematografia română, vor avea parte de un focus cu trei filme la care au lucrat împreună, la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (BIFF)

30
/05
/19

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, va ajunge, pentru a treia oară consecutiv, la Cluj-Napoca, în cadrul ediției cu numărul 18 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), partener al platformei.

30
/05
/19

În perioada 30 mai - 2 iunie, telespectatorii vor putea urmări la TVR 1 o serie de filme, reportaje şi documentare despre personalitatea Sanctităţii Sale, despre papalitate şi conducătorii bisericii catolice, despre viaţa celor şapte episcopi greco-catolici în timpul persecuţiei comuniste.

28
/05
/19

PREVIEW Zece zile de proiecții și 170-180 de filme de lungmetraj pot speria chiar și un cinefil exersat, prin multitudinea de opțiuni. Așa că am gândit un scurt ghid de orientare, axat pe cele mai atractive filme noi, pentru cea de-a 18-a ediție a TIFF, care va începe vineri la Cluj-Napoca.