Ioana Nicolaie, seară de poezie la Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-nicolaie-seara-de-poezie-la-humanitas/

Sîmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38), poeta Ioana Nicolaie va susţine o lectură publică din volumul Autoimun, apărut recent la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală. Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman şi în literatura […]

Un articol de Petre Ivan|21 ianuarie 2014

Sîmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38), poeta Ioana Nicolaie va susţine o lectură publică din volumul Autoimun, apărut recent la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală.

Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman şi în literatura pentu copii.

Dacă în cărţile ei anterioare – Nordul, Credinţa etc. –, excelent primite de critică, miza pe recuperarea unui timp (al copilăriei) şi a unui spaţiu (al lumii nord-transilvane în care s-a născut), în această nouă carte interesul ei glisează spre accidentul biografic imediat şi spre întrebările fundamentale ale parcursului nostru prin lume.

Autoimun urmează o poveste de adîncime în care „personajul principal” se îmbolnăveşte, la treizeci şi cinci de ani, de o boală cronică.

Sub acest pretext, el încearcă prin fiecare poem să-şi identifice fragmentar şi să-şi precizeze cît mai concret naraţiunea care, de fapt, îi subîntinde viaţa.

Este atent la vocile din preajmă, dar, mai ales, se ascultă pe sine. Încearcă să vadă mai puţin detaliul medical, cît mai curînd felul fractalic în care particularul reverberează în universal.

Nu-şi poate întrezări viitorul, însă reuşeşte să decupeze din trecut oameni şi întîmplări relevante.

Din aluvionarea acestor secvenţe, se conturează un tablou complex, cu tonuri tari, precise, în care e vorba esenţial despre fiecare dintre noi, despre sens şi non-sens, despre viaţă.

„Ioana Nicolaie face parte din categoria poeţilor pentru care scrisul este un modus vivendi şi o călătorie în spaţiul pierdut al vîrstelor anterioare.” (Carmen Muşat)

„O autoare sobră de un subtil rafinament, ale cărei legături subterane dezvăluie o sensibilitate atipică pentru timpurile noastre, de o originalitate frapantă.” (Andrei Bodiu)

Ioana Nicolaie

Ioana Nicolaie s-a născut pe 1 iunie 1974, în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud

A absolvit în 1997 Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, iar în 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi. După absolvire a lucrat în învăţămînt, în presă şi în domeniul editorial. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşatăNordulCredinţaCenotaf ), două romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sîrmă) şi literatură pentru copii (Aventurile lui Arik şi Arik şi mercenarii). A fost nominalizată la premii naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award.

Invitaţi, alături de autoare: Cecilia Ştefănescu, Cezar Paul-Bădescu şi Bogdan O. Popescu

Foto cu Ioana Nicolaie – facebook, humanitas

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

18
/02
/22

Inspirată de prietenia dintre Constantin Brâncuși și James Joyce, pianista Ana Silvestru a pus în scenă un concert de muzică clasică. Acesta va avea loc la Sala Radio de la București chiar de ziua lui Constantin Brâncuși, pe 19 februarie, de la ora 19:00.

15
/02
/22

Editura Humanitas Fiction și Institutul Cervantes din București vă invită miercuri, 16 februarie, ora 19.30 la o întâlnire online cu scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate prilejuită de lansarea romanului Un ceai la capătul lumii – recent apărut în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – un roman memorabil despre aventura vieții, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane. Participă: Scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate, Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea romanului, Ana Maria Onisei, scriitoare și jurnalist cultural și Dana Pîrvan, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

14
/02
/22

Școala Gimnazială Nr. 194, București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează marți, 15 februarie, de la ora 10.00, evenimentul on-line ”Cu cărțile deschise...”, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii.

10
/02
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, sărbătorește Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități online si offline. Astfel, la Palatul Parlamentului, scriitorul Petre Crăciun va susține un atelier de lectură pentru copii.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

08
/02
/22

Premisa proiectului habits by Republica cultural, inițiat de Societatea Omului Sănătos, o serie de conversații despre impactul artei asupra psihicului și spiritului uman moderate de psihoterapeutul Gabriel Cicu (fondator al clinicii Color Mind din București) alături de patru artiști: scriitoarea Adela Greceanu, muzicianul Răzvan Popovici, coregrafa Judith State și pictorul Roman Tolici.

08
/02
/22

Una dintre cele mai așteptate traduceri ale acestui început de an, Numele celălalt. Septologie I-II – primul roman în ediție românească al lui Jon Fosse, cel mai jucat dramaturg european în viață – se află de scurt timp în librăriile fizice și online din întreaga țară. Cartea a apărut în traducere din limba norvegiană, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.