Ioana Pârvulescu va vorbi la Librăria Humanitas despre cum nu trebuie să-ţi falsifici scrisul după valorile altora
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-parvulescu-va-vorbi-la-libraria-humanitas-despre-cum-nu-trebuie-sa-ti-falsifici-scrisul-dupa-valorile-altora/

Librăria Humanitas Cişmigiu va găzdui astăzi, 5 martie, începând cu ora 19.00 evenimentul ‘’ Seara dedicată scriitoarelor- O cameră separată.’’ De ce e nevoie ca să scrii bine.

Un articol de Andrada Văsii|5 martie 2013

Librăria Humanitas Cișmigiu va găzdui astăzi, 5 martie, începând cu ora 19.00 evenimentul ‘’ Seara dedicată scriitoarelor- O cameră separată.’’ De ce e nevoie ca să scrii bine.

Acesta este primul dintre evenimentele care vor fi dedicate scriitoarelor și operelor realizate de către ele. Scriitoarea Ioana Pârvulescu, alături de invitatele sale, Annie Bentoiu, Astrid Cambose și Gabriela Creţia va încerca să deslușească pentru public eseul O cameră separată de Virginia Woolf. Ioana Pârvulescu  va aduce alături de invitatele sale un răspuns la întrebarea de ce e nevoie să scrii bine făcând apel la opera Virginiei Woolf.

În 2009, Ioana Pârvulescu scria în România Literară:

Invitată în 1928 să țină o serie de conferințe în fața unor tinere studente de la Cambridge, doritoare să ajungă romanciere, Virginia Woolf le ia prin surprindere dând ca secret al reușitei scrisului feminin un detaliu de ordin practic, unul pur exterior, aproape comic. Laitmotivul prozatoarei este că, pentru a scrie un roman bun, o femeie nu are nevoie decât de o cameră separată, pe care să o poată încuia ca să nu fie întreruptă, și de cinci sute de lire pe an, bani proprii.

Întotdeauna mi-a plăcut cum scrie eseista Virginia Woolf, este acel tip de eseu care te prinde în plasa lui ca un thriller. Şi, într-adevăr, în A Room of One’s Own, ea izbutește un fel de roman al scrisului, un roman cu femeia în rolul principal, o intrigă cu obstacole multe și cu deznodământ fericit. Titlul însuși e romanesc și e șocant. Fiind scrise în 1928, paginile Virginiei Woolf sunt destul de marcat feministe, dar dincolo de partea militantă a eseului (care datează, pentru că toate piedicile de odinioară au dispărut, astfel că ea bate, de altfel cu delicateţe, la uşi de mult deschise), dincolo de asta, deci, se află atâtea observaţii teribil de incitante şi atâta literatură, încât te simți pe loc prizonier al scrisului ei. E multă ironie în paginile ei, și mult bun-simț. Dintre toate lucrurile care mi-au plăcut, aleg doar unul: nu trebuie să-ţi falsifici scrisul după valorile altora, ci să fii tu însăți.

 

29
/01
/14

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

21
/01
/14

Editura Humanitas şi Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită miercuri, 22 ianuarie, ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului Eroul discret, primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010.

21
/01
/14

Sîmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38), poeta Ioana Nicolaie va susţine o lectură publică din volumul Autoimun, apărut recent la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală. Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman şi în literatura […]

20
/01
/14

Marti, 21 ianuarie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită la o seară dedicată scriitorului american F. Scott Fitzgerald şi romanelor Marele Gatsby şi Blândetea nopţii, capodoperele literaturii universale, recent apărute în ediţie de colecţie la Humanitas Fiction în traducerea lui Mircea Ivănescu.

12
/01
/14

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

09
/01
/14

Asociaţiile de bibliotecari din România protestează, printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, faţă de desfiintarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu" din Bucureşti, care devine secţie a Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă.

06
/01
/14

Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, „Eu, Seinfeld şi tumoarea”, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală”.

03
/01
/14

"Istoria iubirii", de Simon May, cărţi de Orhan Pamuk, Norman Manea şi Julian Barnes, bestselleruri internaţionale, volume de medicină şi despre fotografie sunt doar câteva dintre cărţile lui 2014 - noutăţile editoriale de care cititorii români se vor bucura în acest an.

01
/01
/14

Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la ora 9.30, la Spitalul Carol Davila din Capitală, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale, a declarat pentru Mediafax Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.