Ioana Pârvulescu va vorbi la Librăria Humanitas despre cum nu trebuie să-ţi falsifici scrisul după valorile altora
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-parvulescu-va-vorbi-la-libraria-humanitas-despre-cum-nu-trebuie-sa-ti-falsifici-scrisul-dupa-valorile-altora/

Librăria Humanitas Cişmigiu va găzdui astăzi, 5 martie, începând cu ora 19.00 evenimentul ‘’ Seara dedicată scriitoarelor- O cameră separată.’’ De ce e nevoie ca să scrii bine.

Un articol de Andrada Văsii|5 martie 2013

Librăria Humanitas Cișmigiu va găzdui astăzi, 5 martie, începând cu ora 19.00 evenimentul ‘’ Seara dedicată scriitoarelor- O cameră separată.’’ De ce e nevoie ca să scrii bine.

Acesta este primul dintre evenimentele care vor fi dedicate scriitoarelor și operelor realizate de către ele. Scriitoarea Ioana Pârvulescu, alături de invitatele sale, Annie Bentoiu, Astrid Cambose și Gabriela Creţia va încerca să deslușească pentru public eseul O cameră separată de Virginia Woolf. Ioana Pârvulescu  va aduce alături de invitatele sale un răspuns la întrebarea de ce e nevoie să scrii bine făcând apel la opera Virginiei Woolf.

În 2009, Ioana Pârvulescu scria în România Literară:

Invitată în 1928 să țină o serie de conferințe în fața unor tinere studente de la Cambridge, doritoare să ajungă romanciere, Virginia Woolf le ia prin surprindere dând ca secret al reușitei scrisului feminin un detaliu de ordin practic, unul pur exterior, aproape comic. Laitmotivul prozatoarei este că, pentru a scrie un roman bun, o femeie nu are nevoie decât de o cameră separată, pe care să o poată încuia ca să nu fie întreruptă, și de cinci sute de lire pe an, bani proprii.

Întotdeauna mi-a plăcut cum scrie eseista Virginia Woolf, este acel tip de eseu care te prinde în plasa lui ca un thriller. Şi, într-adevăr, în A Room of One’s Own, ea izbutește un fel de roman al scrisului, un roman cu femeia în rolul principal, o intrigă cu obstacole multe și cu deznodământ fericit. Titlul însuși e romanesc și e șocant. Fiind scrise în 1928, paginile Virginiei Woolf sunt destul de marcat feministe, dar dincolo de partea militantă a eseului (care datează, pentru că toate piedicile de odinioară au dispărut, astfel că ea bate, de altfel cu delicateţe, la uşi de mult deschise), dincolo de asta, deci, se află atâtea observaţii teribil de incitante şi atâta literatură, încât te simți pe loc prizonier al scrisului ei. E multă ironie în paginile ei, și mult bun-simț. Dintre toate lucrurile care mi-au plăcut, aleg doar unul: nu trebuie să-ţi falsifici scrisul după valorile altora, ci să fii tu însăți.

 

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.