„Să reiei dezbaterea pe un subiect care produce atâta emoţie şi despre care mai toţi cred că ştiu totul, este, fără îndoială, o provocare pentru un artist. Mi-a dat multă încredere întâlnirea cu supravieţuitorii de la Colectiv.
Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2019
Asta m-a făcut să îmi doresc să vorbesc despre supraviețuire, ca o constantă generațională. Supraviețuirea vine la pachet cu o groază de sentimente. Victorie, vinovăție, maturizare, depărtarea de unii oameni apropiați, izolare, forță, libertate, curaj”, spune tânăra regizoare Ioana Păun, autoare a uneia dintre cele două lucrări artistice remarcabile care au ca punct de plecare drama de la Colectiv.
Spectacolul Ioanei Păun este, spune critica, „un act artistic de care contextul nostru cultural are o nevoie vitală. Pentru că face apel la tot ce reprezintă setul nostru de valori și pentru că radiografiază cu minuțiozitate cauzele care configurează mecanismul memoriei colective”.
153 de secunde, atât a durat incendiul din Clubul Colectiv, declanșat în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015. Apoi, timpul a diluat totul. Furia, discursul, intențiile. „Este un performance-eseu despre blocajul unei generații care a fost hrănită de imaginația unor adulți care visau la libertate, în timp ce controlau până la asfixiere. Acum, copiii revoluției au 30 de ani, e timpul nostru, dar nu știm cum să imaginăm viitorul. După întâlnirile cu unii dintre cei a căror viață a fost transformată definitiv după noaptea incendiului din Colectiv, am decis că 153 de secunde va fi nu despre corupție, nici despre sfârșit, ci despre dezvățare. Dezvățarea de frică, de rușine, de obediență, de resemnare și de neîncredere. De toate condiționările cu care am crescut”, spune Ioana Păun.
Spectacolul 153 de secunde este realizat de o echipă de peste 20 de artiști și profesioniști care și-a asumat, în ultimii ani, misiunea de a discuta – prin muzică, teatru, poezie, jurnalism sau dans – cultura milenialilor.
Spectacolul 153 de secunde, manifest al unei generații, a pornit în turneu prin țară. În cadrul acestei stagiuni a fost aplaudat la Iași, la Festivalul Internațional pentru Publicul Tânăr. Pe 27 octombrie urmează să fie prezentat la Teatru „Andrei Mureșeanu” din Sfântu Gheorghe și pe 5 noiembrie la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul programului 11plus1, dedicat teatrului independent. Pe 20 noiembrie se va juca la Centrul Național al Dansului din București, iar la începutul anului viitor, la Cluj-Napoca.
Drama de la Colectiv. Un moment despre care s-a spus aproape totul…
Ioana Păun: Cred că cine suntem azi este un rezultat al acestei istorii întinse peste câțiva ani decisivi. Colectiv este o poveste simbolică despre cum a fost transformarea noastră. Desigur, sunt subiectivă și mai degrabă intuitivă în privința asta. Harta gândirii și a valorilor generației noastre, a milenialilor sau, mai precis, a generației care a crescut după Revoluție, este categoric absentă printre studiile sociale. Vocabularul, narațiunile, discursurile și convingerile politice ale acestei generații întârzie să facă subiectul cercetărilor și literaturii de specialitate. Interesul nostru a fost, deci, cu atât mai avid și mai puternic. 153 de secunde este un spectacol bazat pe o documentare, ca mai toate celelalte spectacole ale mele. Pentru alte proiecte, am vizitat tot felul de oameni, de la patroane de afaceri semilegale la migrante fără documente, de la persoane îmbolnăvite de poluare la oameni cu probleme de sănătate mintală.
Întâlnirile cu supraviețuitorii de la Colectiv, aflați în diverse momente ale vindecării lor și ale procesării traumei, au fost, însă, cele mai grele. A fost dificil să urmăresc o filmare din interiorul clubului. Și a mai fost impresionant când am mers într-o noapte la Colectiv să văd cum arată acum. Așteptările sunt deseori contrazise. În 2016, primăvara, trotuarul din Piața Bucur încă mai avea un strat de ceară topită de la lumânări. Credeam că voi găsi ceva monumental. Dar am găsit o clădire părăginită, gri și tristă, căreia i s-a atașat un container la intrare. Un container care acum nu mai e oranj și trendy, cineva l-a vopsit complet în negru. Sunt niște materiale publicitare de la o firmă de medicamente, rezemate de zid, și un depozit care are activitate, aproape de intrarea în fostul club. Viața merge mai departe. Acum e un loc ca orice alt spatiu abandonat din București.
@Petrut Calinescu
Teatrul independent și-a asumat misiuni colaterale, apropiate, mai degrabă, grupurilor de presă sau militante. De altfel, acest turneu are și un mesaj social, de sprijinire a supraviețuitorilor, a celor care au reușit să învingă diverse tipuri de condiții sau situații limită…
Teatrul românesc care contează mult în acest moment este, în opinia mea, cel independent, nu doar pentru că are capacitatea de a experimenta noi limbaje de expresie, dar mai ales pentru că reușește să fie un factor de schimbare, chestionare și solidarizare. În acest cadru, documentăm acum condiția de supraviețuitor, care este una specială. Organizațiile care lucrează cu supraviețuitori de orice fel fac o muncă colosală. Pentru că iau individ de individ și îl susțin cu toate forțele lor să depășească, singur, blocajul imens prin care trece. Că e vorba de dependență, traume, sărăcie sau violență domestică. Dorim să susținem, și în cadrul acestui turneu, organizațiile care fac munca asta fenomenală, cei care, pe plan local, fac eforturi, uneori cu resurse minime, să susțină lupta unora care o duc rău. Vrem să afle mai multe și, pe cât posibil, să naștem interesul oamenilor influenți spre a-i susține real.
Publicul tânăr apreciază mult curentul social din arte, în special în teatru și în filmul documentar. Majoritatea proiectelor au dimensiune locală, est-europeană, se adresează unori chestiuni centrate pe critica sistemelor și construcțiilor din zona asta. Procedurile și posibilitățile teatrului independent se vor diversifica. Este încă într-un stadiu incipient, suntem prima generație care s-a desprins de stilul consacrat de a face teatru, dar are direcții variate, atât ca discurs, cât și ca abordare.
Proiectul 153 de secunde adună o echipă de elită, pornind de la scriitoarea Svetlana Cârstean, continuând cu cei 14 tineri actori remarcabili, până la compozitorul Sillyconductor sau echipa de documentare, formată din jurnaliști cu experiență. Cum ați descrie implicarea – poate și personală, a fiecăruia?
Când am pornit 153 de secunde, în toamna 2017, eram doar eu și Cătălin Rulea, artistul care a găsit conceptul vizual al spectacolului. El avea rețineri. De ce am face noi un spectacol despre Colectiv? Ce mai e de spus? Nu îl interesa să repetăm discursurile deja cunoscute. Nici pe mine. Nu ne doream să vorbim despre corupție și nici despre sistemul medical. Erau aspecte arhicunoscute. În acel moment mă întrebam ce aș putea face, astfel încât să canalizez atenția spre generația noastră, care e acel subiect care reușește automat să se concentreze tocmai pe mileniali, adică cei în jurul vârstei de 30 de ani? Colectiv. Nu? Acolo s-a declanșat conștiința față de condiția noastră. În câteva luni, după ce am aflat că am primit finanțarea, am început să le propun unor artiști pe care îi respect și care au o personalitate creativă remarcabilă, să facem asta împreună. Majoritatea erau sfioși, și pe bună dreptate.
Era primul proiect care punea în discuție un moment ce fusese complet monopolizat de media. Hai să avansăm cu dezbaterea, le-am spus. Hai să nu rămânem prinși într-o strângere de stomac și atât când ne gândim ala Colectiv. Unii dintre cei care au intrat în proiect s-au aruncat cu pieptul înainte, alții s-au temut de reacția publicului. Nu a fost ușor pentru niciunul din noi să își explice față de sine de ce face asta. Pentru un artist înseamnă o provocare să reiei dezbaterea pe un subiect care produce atâta emoție și despre care mai toți cred că știu totul. Mie mi-a dat multă încredere întâlnirea cu supraviețuitorii. Asta m-a făcut să îmi doresc să vorbesc despre supraviețuire, ca si constantă generațională. Supraviețuirea vine la pachet cu o groază de sentimente. Victorie, vinovăție, maturizare, depărtarea de unii oameni apropiați, izolare, forță, libertate, curaj. Fiecare și-a descoperit locul în ecuația asta.
De aici a ieșit un eseu artistic, un spectacol compact, despre condiția noastră, despre condiționarea noastră. Facem toți parte din generația celor de la Colectiv. Oricare din noi s-a pus în locul celor care dansau în club în seara de 30 Octombrie 2015. Cum ai fi ieșit de acolo? Asta a fost întrebarea personală la care s-a conectat fiecare din echipa mare și valoroasă, de care ai amintit.
@Adi Bulboaca
Poate nu întâmplător, turneul coincide cu comemorarea, în luna octombrie, a tragediei de la Colectiv. Pentru că ești implicată, și prin acest proiect, și prin intreaga informație pe care probabil ai analizat-o pentru realizarea lui, care ar fi o viziune personală cu privire la momentul Colectiv, la implicațiile lui socio-politice și la soarta celor care, cel mai probabil, devin importanți abia în această lună?
Probabil tinerii au aflat, odată cu incendiul din Colectiv, că nu ne mai poate salva nimeni. Nici politicul, nici familia. Că suntem pe cont propriu, împreună. Asta este ce s-a decantat în mine după întâlniri cu supraviețuitori dar și cu tineri cu care am discutat în perioada în care lucram la spectacol.
