Ion Andreescu, pictura și o viață foarte scurtă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-andreescu-pictura-si-o-viata-foarte-scurta/

Biografiile au întotdeauna enigmele lor. Când sunt privite prin prisma amintirii, celebre sau anonime, fiinţele umane nu se dezvăluie niciodată întru totul. Ion Andreescu, pictorul care a împărţit aceeaşi epocă cu Mihai Eminescu, este unul dintre exemple. Creator important, el rămâne totuşi un necunoscut pentru posteritate.

Un articol de Dana Ionescu|14 februarie 2021

Ziarul Metropolis vă invită la un exercițiu de imaginație. Să încercăm să ni-l închipuim, în lumea în care a trăit, pe pictorul născut într-o zi de 15 februarie, la jumătatea secolului al XIX-lea, și răpus de foarte tânăr de boala romanticilor.

1.Preocuparea pentru natură

Constantă în opera lui, această sensibilitate față de lumea înconjurătoare este des întâlnită în epocă. Romanticii, deopotrivă poeții, pictorii și muzicienii, iubesc natura, care joacă un rol important în viețile și în creațiile lor. Oamenii secolului romantic fac dese ieși în natură, sunt veșnic îndrăgostiți de plimbări, în natură își trăiesc iubirile, în natură pictează. Trecerea anotimpurilor îi fascinează, cromatica și formele îi stimulează, frumusețea îi provoacă. Ea îl provoacă și pe Ion Andreescu. Fie ea hibernală sau estivală, frumusețea naturii îl atrage. Iată-l sedus de pădurea înzăpezită sau înfrunzită, de forța copacilor și, deopotrivă, de luminile verii, pe care la pictează. Practic, natura însemnă totul pentru creația lui, pe care o putem vedea acum în muzee și în colecții particulare.

2.Bucureștiul începuturilor

Bucureștiul în care se pare că s-ar fi născut Ion Andreescu, pe 15 februarie 1850, la o lună după ca la Ipotești venise pe lume poetul care avea să se numească Mihai Eminescu, era un spațiu în formare, un loc al amestecurilor, al metehnelor orientale care aștepta un suflu occidental. Bucurie mare sigur va fi fost la nașterea primului copil al lui Andrei Dobrescu, negustor de vinuri și proprietar de han, căsătorit cu Anastasia Pencovici. În vremea negustoriei și a hanurilor, într-o lume tradiționalistă, în care funcția bărbatului și rolul femeii în societate sunt clar specificate, Bucureștiul este al meșterilor și al meșteșugarilor și în acest oraș palid pictor înseamnă cel mai adesea „zugrav de biserici”. Viața artistică în urbea lui Bucur lipsește într-un moment în care se dorește cu ardoare modernizarea, când progresiștii sunt la cuțite cu conservatorii și privesc admirativ spre Occident. Dorința de nou se dovedește însă decisivă pentru ascensiunea artiștilor într-o societate înceată.

3.Lipsa de strălucire

Copilul Ion Andreescu, apoi adolescentul duc o viață anostă. Zilele și nopțile sunt monotone, viața decurge după un ritm al ei. În familie domnesc regulile, dar și o anumită tihnă. Cuminte, pasionat de desen, liceanul de la Colegiul „Sfântul Sava” nu se lasă pradă ispitelor vârstei. În timpul acesta, în cu totul altă parte a Europei, un alt adolescent descoperă desenul și pictura și nimic nu îl va abate din drum. Numele lui este Vincent van Gogh. Și el e departe de a trăi o viață palpitantă.

4.A picta în tăcere

La Școala Națională de Arte Frumoasă, condusă de Theodor Aman, se înscrie la nouăsprezece ani și, după absolvire, devine profesor de desen la Buzău. Aproape zece ani de profesorat îl așteaptă pe tăcutul Ion Andreescu înainte de a trece la o nouă etapă. Pictează în tot acest timp, exersează diferite tehnice, îndrăznește să experimenteze. Natura nu-l trădează niciodată.

În 1874, își face debutul odată la „Expoziţia artiştilor în viaţă” de la Bucureşti, unde a expus tabloul „Coacăze”.   Pictează multe naturi moarte, iar peisajele îl atrag în continuare. „Peisaj cu plopi”, „Peisaj din crângul Buzăului”, „Plopi la marginea satului”, „Târg de drăgaică” sunt câteva exemple. Îndrăznelile stilistice nu sunt mari, dar se remarcă plăcerea detaliului. De fapt, artistul nu încearcă multe genuri. Pictează, în schimb, un autoportret într-o perioadă din viața lui despre care nu există aproape nicio mărturie, căci în a doua jumătate a secolului al XIX-lea grija față de memorie pălea în fața entuziasmului față de viitor.

5.Parisul și sfârșitul

Nu știm cum își visa viitorul Ion Andreescu. Cert este că viitorul avea să-l ducă la Paris, orașul artiștilor, orașul libertății creatoare. Sosirea lui într-un spațiu în care arta este pe primul loc are loc în 1879. Pictorul intră în contact cu un mediu artistic elevat. La Barbizon și în alte locuri îi cunoaște pe Corot, Courbet sau Monet, care căutau noi forme în artă. În destinul artistului, anii parizieni au fost consistenți și plini de farmec.

Dar mărturiile tac. Iar Ion Andreescu era un artist al vremii sale și, din nefericire, suferea de boala epocii: ftizia. Ea îi îngreunează ultima perioadă a vieții, dar nu-l împiedică să picteze. Deși în suferință, la Salonul Oficial de la Paris pictorul expune, de exemplu, două lucrări care stau sub semnul speranței și al deschiderii: „Începutul primăverii” și „Bâlci de România”.  Există însă, din aceeași perioadă, și o serie de lucrări emblematice pentru sentimentul sfârșitului, pentru înnoptare și trecerea spre întuneric.

Înainte de despărțirea de lume, în anul 1882, la București s-a organizat o expoziție retrospectivă dedicată pictorului, care avea puțin peste treizeci de ani. Așa se face că la Sala Stavropoleos s-au expus 60 de lucrări, iar după acest eveniment artistul a continuat să lucreze, dar fără a-și mai părăsi casa, fără a se mai putea bucura de bucuriile pleinair-ismului care îl cucerise definitiv în Franța. Ultimele tablouri sunt naturi moarte și portrete.

La 22 octombrie 1882, Ion Andreescu, în vârstă de 32 de ani, s-a stins din viață la București. Scurta lui biografie ar fi acum un provocator subiect de roman, iar tablourile își așteaptă admiratorii în muzee, dar și în reședințe private.

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

23
/08
/20

Artista Anca Mureșan expune, în perioada 20 august – 5 septembrie 2020, în Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția unde va crea, după principiul „work in progress”, într-un demers situat stilistic între action painting happening (în variantele lui Pollock și Willem de Kooning) și performance.

14
/08
/20

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

30
/07
/20

CRONICĂ DE TEATRU „Jurnal de România. 1989”, recent montat de Carmen Lidia Vidu în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național din București, este un spectacol de teatru documentar care amestecă inspirat monologuri autobiografice rostite de patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale și Ion Caramitru - cu elemente multimedia.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.