Ion Barbu și dependența de excitantul cafelei de la Capșa
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-barbu-si-dependenta-de-excitantul-cafelei-de-la-capsa/

Poetul şi matematicianul Ion Barbu era dependent de cafeaua de la cofetăria „Capşa” din Bucureşti. Cofetăria cu renume internaţional, prin secolul al XIX-lea, medaliată în aur la expoziţiile internaţionale era cabinetul său de lucru.

Un articol de Monica Andrei|8 septembrie 2016

Cofetăria înființată de frații „Capșa” pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în București, fusese o afacere de familie, cu cofetari aduși de la Paris. Își capătă eticheta și renumele în timp, în urma obținerii medaliilor de aur la expozițiile internaționale de atunci. În urma furnizării produselor, dar și a recunoașterii internaționale, Regele Carol I i-a conferit medalia „Bene Merenti”.

Încă de la înființare până în perioada interbelică, „Capșa” nu era numai cofetăria cu cele mai bune prăjituri, era localul prin care se simțea pulsul epocii, unde a fost impus în timp și un mod de viață.  „Ce mai scriu gazetele?”, „Ce mai este nou pe Cale?” [Calea Victoriei]  care cu cine, cum și de ce aflai de la „Capșa”.  Înainte de 1900 era locul de întâlnire  al protipendadei bucureștene. După o plimbare la Șosea, un spectacol la Teatrul Național, seara se termina la „Capșa” la o înghețată, un șerbet sau o dulceață. În perioada interbelică, cofetăria devine locul de întâlnire al scriitorilor și oamenilor politici unde tachinăriile și calambururile zburau ca săgețile prin fumul gros. Se puneau la cale afaceri, se înființau reviste, se făceau planuri literare, se discuta politică, sau unii pierdeau vremea cu vorbe de clacă…

„Hai, la Capșa, la un filtru”, circula printre artiști invitația, în perioada interbelică. Artiștii se lăsau furați, de proiectele literare și artistice, în fața unei cafele, un pahar cu apă sau nimic, căci unii numai atâta își permiteau. Celui care-i plăcea cafeaua slabă i se oferea și apă caldă alături, ca să-și multiplice ceștile după timpul pierdut pe-acolo și dispoziția de șuetă. Era singurul loc important unde Pandora își închidea cutia răutăților și deschidea ușa ipocriziei.

Incurabilii capșiști

Camil Petrescu citea presa în fiecare dimineață acolo, și povestea că, undeva în colț, la o masă situată exact lângă draperia de catifea roșie, se întâlnea Caragiale cu prietenii lui și fiecare voia altfel cafeaua. Chelnerul, cu morga lui de senior nota: o cafea mare și tare, alta subțire și dulce, alta potrivită… Când ajungea dincolo de draperie spre bufet, transmitea în gura mare: „14 turcești”.

Matematicianul Ion Barbu, pe numele real, Dan Barbilian, a fost declarat un „incurabil capșist”, pentru că își petrecea un număr de ore dimineața și altele după masa, în cofetărie. S-a născut în 18 martie 1895, la Câmpulung-Muscel, a decedat la 11 august 1961, și este unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Poetul găsea la acolo mediul liniștit de a se reculege, de a scrie, sau de a traduce din Shakespeare, căci așa cum scrie Cioculescu în ale sale „Amintiri”, „traducerea mergea târâș-grăpiș, iar vera demoniacă a matematicianului umplea paginile cu teoreme”.

Se povestea, că profesorul universitar intra la o oră destul de matinală în local. Chelnerii știau că domnul „servea un filtru”. Așa cum circula scurt vorba atunci, „filtrul” era „cafeaua-filtru” pusă într-un vas anume, în care intrau cam două cești obișnuite de cafea. Până când i se aducea cafeaua,  marele matematician își desfăcea  tacticos geanta, scotea un teanc de „zeci de jumătăți de coli albe, ministeriale”,  își potrivea uneltele de scris și „ataca o teoremă nouă” din disciplina sa: „axiomatica”, ale cărei orizonturi i le deschisese la Göttingen, prin 1922, dizgrațioasa profesoară și domnișoară bătrână, Emmi Nöther, pe care o tot pomenea. Altfel spus, își pregătea cursul pentru „Facultatea de matematici”, la care preda atunci. Instituția se afla peste drum, pe strada Edgar Quinet, colț cu strada Academiei.

Profesorul era amator de un „filtru” concentrat. Dacă „lecția de matematică” pentru ziua respectivă nu era redactată complet, după primul „filtru” mai comanda unul. „Cu toată aparența de urs solitar, era un tip sociabil, bucuros să schimbe o părere cu vechii lui prieteni sau cu noii lui cunoscuți. Când nu-și pregătea lecția și era salutat de un nou venit în local, Barbu îl invita la masă și se arăta dispus să plătească întreaga consumație. Uneori ridica tonul că-l exaspera prostia unui comesean” – își amintește Șerban Cioculescu.

La un moment dat, stocul de cafea naturală era pe sfârșite, fără posibilitatea achiziționării lui. Cafeaua era diluată, iar gustul ei era altul. Pentru că se foloseau resturile „filtrelor”, clienții își dăduseră seama și deveniseră nemulțumiți. Din cauza surogatului, profesorului nu-i mai ieșeau socotelile nici poeziile sau traducerile. Credea că numai el era sabotat, drept pentru care a luat atitudine.

„N-am avut norocul să asist la scena memorabilă a scandalului pe care le-a făcut-o Ion Barbu în acea zi memorabilă – scrie Șerban Cioculescu în <<Amintiri>>. Când am intrat în local,  toată lumea vuia de scandalul ce abia se potolise, după plecarea zgomotoasă a maestrului matematician, după ce vociferase o oră și umpluse o pagină în condica cu reclamații. Am fost pus la curent cu modul în care decursese incidentul. Ion Barbu comandase <<filtrul>>, l-a gustat, a strâmbat din nas, a chemat chelnerul, i-a restituit tava, a primit altă porție, a gustat-o, a refuzat-o și pe aceasta, a chemat șeful, i-a făcut observații, a țipat la el, a bătut cu pumnul în masă și a cerut condica. După ce a scris ce a scris, cu aceeași vervă cu care umplea testele pe hârtie cu teoreme noi, s-a ridicat, a părăsit localul, bombănind: <<N-am să mai calc niciodată în această speluncă>>. Am cerut unui picolo să-mi aducă condica de reclamații. Băiatul îmi surâse inteligent și val-vârtej mi-a pus condica în față, am transcris plângerea poetului pe ruinele cafelei de altădată, prin care reclamantul și-a definit rolul cafelei în viața și munca lui”.

Reclamația poetului, în condică:

„Nu vin la cafenea nici să fac afaceri nici să stau de vorbă. Vin să-mi fac munca mea de matematician care are, din păcate, nevoie de excitantul cafelei. Mă costă bani și sănătate, dar nevoia e imperioasă. Filtrul care mi se servește e contrafacere. Desigur, apa dulceagă și neagră, ce se aduce sub acest nume, nu face 200 de lei! Declar că această neregulă aplicată mie, pentru care Capșa e un fel de cabinet de lucru, înseamnă pur și simplu sabotagiu. Lucrez în cadrul planului cincinal la un tratat de matematice (și în calitate de  scriitor la o traducere din Shakespeare). Fac vinovați pe funcționarii puțin scrupuloși, care falsifică filtrul, de întârzierea muncii mele. Semnat: D. Barbilian (scriitorul Ion Barbu) profesor la Universitatea C.I. Parhon, Membru al Uniunii Scriitorilor”.

Puțini știu, că la baza carierei în matematică a lui Ion Barbu, elaborarea și susținerea tezei de doctorat în 1929, a conferinţelor internaţionale de matematică, precum și a numeroaselor volume de poezie a stat un singur excitant: „filtrul de cafea de la Capșa”. (sursa: Șerban Cioculescu, Amintiri, Editura „Eminescu”)

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 20 din 33« Prima...10...1819202122...30...Ultima »