Ion Caramitru, 76
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-75/

„Teatrul nu moare şi nu va muri niciodată, el evoluează în dispreţul vieţii curente.” – Ion Caramitru. Renumitul regizor, actor şi om de teatru – preşedinte al UNITER din 1990 şi director al Teatrului National din Bucuresti din 2005 – împlineşte, astăzi, 76 de ani!

Un articol de Petre Ivan|9 martie 2018

Ion Caramitru a absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în anul 1964, când a şi debutat pe scena TNB, în spectacolul „Eminescu”, de Mircea Ştefănescu.

A fost actor şi regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a deţinut în perioada 1990 – 1993. A fost ministrul Culturii între anii 1996 – 2000. De asemenea, Caramitru a participat la revoluţia română din 1989, fiind cel care, alături de Mircea Dinescu, a anunţat la televiziune căderea regimului Ceausescu.

A fost distribuit în numeroase piese şi a avut o intensă activitate cinematografică, jucând în peste 30 de filme.  Pentru rolul din “Ştefan Luchian”, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Naţional al Filmului din 1984.

Ion Caramitru alături de Nichita Stănescu (stânga) şi Toma Caragiu (dreapta).

Ion Caramitru alături de Nichita Stănescu (stânga) şi Toma Caragiu (dreapta).

Mă sperie prostia omenească şi lipsa de coerenţă, atunci când este vorba de orientarea societăţii către un destin organic, economic, politic şi social. Mă sperie inconsistenţa politică a momentului, falsele iluzii ce ne sunt induse şi îndepărtarea de subiectul principal al existenţei noastre care este, până la urmă, respectul faţă de noi înşine şi faţă de omul de vizavi. (Ion Caramitru)

În 1995, Ion Caramitru a devenit Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic pentru promovarea culturii, fiind decorat de Regina Elisabeta a II-lea a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar în 1997 a fost numit, în Franta, Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor.

În onoarea actorului, în anul 2009 a fost publicat volumul “Cu Ion Caramitru, de la Hamlet la Hamlet si mai departe”, parte a colecţiei Galeriei Teatrului Românesc.

Un an mai târziu, i-a fost înmânată înalta distincţie Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

Teatrul costă puţin şi oferă mult mai mult decât poate să ofere o distracţie pasageră sau o plăcere oarecare. (Ion Caramitru)

În 2012, Ion Caramitru a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, din Piaţa Timpului din Bucuresti, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga sa activitate şi pentru contribuţia la dezvoltarea vieţii cultural-artistice româneşti.

În stagiunea curentă, Ion Caramitru joacă în câteva spectacole din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşt, printre acestea: ”Dineu cu proşti”, ”Furtuna” sau ”Magic Naţional”.

Foto: Ion Caramitru – facebook

31
/05
/17

„Când doi oameni se iubesc, se iubesc şi atât. Este importantă arderea sentimentului, nu timpul sau spaţiul în care se întâmplă.” - Nicu Alifantis. Îndrăgitul muzician, poet şi actor împlinește, astăzi, 63 de ani.

24
/05
/17

Primul muzician din istorie distins cu Premiul Nobel pentru Literatură împlinește, astăzi, 76 de ani! Cântărețul, compozitorul și poetul Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman) a compus de-a lungul carierei sale peste 400 de cântece și a influențat prin creația sa generaţii întregi de muzicieni.

01
/05
/17

"Există o inteligenţă a spectatorului, în general, la care, dacă facem apel, ne vom găsi întotdeauna un public fidel." - Maia Morgenstern. Una dintre cele mai apreciate şi iubite actriţe din România, împlineşte astăzi 55 de ani!

13
/04
/17

„Eu sunt o actriţă nesigură, dar în nesiguranţa asta există o siguranţă, acesta e paradoxul" - Rodica Mandcahe. Una dintre cele mai apreciate şi talentate actriţe ale scenei autohtone împlineşte 74 de ani.

03
/04
/17

"Cinemaul e un teritoriu ideal pentru minciună. E foarte uşor să minţi, e foarte uşor să-i păcăleşti pe „fraierii” care sunt în sala de cinema. Şi foarte mulţi fac asta. Pentru mine ăla nu e cinema şi nu mă interesează." – Cristi Puiu. Renumitul cineast împlinește astăzi 50 de ani! Tot într-o zi de 3 aprilie se nășteau actorii Marlon Brando, Alec Baldwin și Eddie Murphy și se stingea din viață compozitorul Johannes Brahms

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

14
/03
/17

O știm și o îndrăgim din “Saltimbancii (1981) – adaptarea nuvelei lui Cezar Petrescu "Fram, ursul polar" -, din „Iarna Bobocilor” (1977), din „Pruncul, Petrolul şi Ardelenii” (1981), din „Faleze de nisip” (1983) și din multe alte filme. Anul trecut, la două decenii de la retragerea din viața publică, actrița a primit premiul de excelenţă la cea de-a 15-a ediţie a TIFF. Carmen Galin împlinește, astăzi, 71 de ani!

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

15
/02
/17

“Fac multă comedie – în proporţie de 75-80%, dar o fac cumva împotriva firii mele. Eu sunt un tip romantic, melancolic, reflexiv, am exaltări doar pe scenă.” – George Ivașcu. În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Apoi a construit un teatru, Teatrul Metropolis. George Ivașcu, actorul și directorul Teatrului Metropolis, împlinește astăzi 49 de ani.

21
/12
/16

Născută într-o zi de 21 decembrie (1935), la Slobozia-Hodorogea, Orhei, în Basarabia, Stela Popescu a venit pe lume într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

16
/12
/16

„Ştim cu toţii că nu există familie perfectă şi nici soţul perfect sau soţia perfectă. Să nu mai vorbim despre soacra perfectă… Existăm noi, păcătoşii. […] O viaţă de familie sănătoasă cere folosirea frecventă a trei expresii: Te rog, adică pot?, Mulţumesc! şi Îmi pare rău. […] Să nu terminaţi niciodată ziua fără a face pace! Niciodată, niciodată, niciodată!” - Papa Francisc. Născut pe 17 decembrie 1936 la Buenos Aires, într-o familie modestă, Papa Francisc, pe numele său Jorge Mario Bergoglio, împlinește mâine (sâmbătă) 80 de ani.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

24
/10
/16

“Te naști în țara care te naști. (...) Eu sunt româncă din secunda în care m-am născut și așa o să fiu până nu o să mai fiu pe pământ.”- Draga Olteanu Matei. Marea doamnă a teatrului si filmului românesc împlinește astăzi 83 de ani.

20
/10
/16

''Am fost un răsfățat, eu am fost unul dintre actorii care au fost răsfățați. Tot ce am vrut am jucat'' - Ion Dichiseanu. Îndrăgitul actor a împlinit astăzi 83 de ani!

20
/10
/16

"Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar..." - Costel Constantin. Unul dintre cei mai importanti actori din „vechea gardă” a teatrului şi filmului românesc împlineşte, astăzi, 74 de ani. În octombrie 2012, Costel Constantin primea o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

12
/10
/16

„Într-un fel, destui oameni îşi risipesc cea mai mare parte a vieţii, făcând lucruri care nu le plac, la care nu se pricep şi care îi fac nefericiţi. Trist e însă că talente eclatante se irosesc în van, din felurite pricini. Nu contează domeniul, însă sunt dureros impresionat că oameni foarte înzestrați se rătăcesc de marile lor ținte artistice, sportive sau științifice. Puțini dintre ei se redresează în ultima clipă și lasă posterității ceva care să stea oricând mărturie că nu s-au ratat. Toată această categorie de oameni au însă o trăsătură comună: nu cunosc sentimentul invidiei.” - Şerban Tomşa. Autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” şi „Călugărul Negru” împlineşte astăzi 60 de ani.

Pagina 5 din 13« Prima...34567...10...Ultima »