Ion Caramitru a montat „Evgheni Oneghin” la Opera din Sofia
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-a-montat-evgheni-oneghin-la-opera-din-sofia/

Premiera operei „Evgheni Oneghin” în regia marelui regizor şi actor român Ion Caramitru are loc vineri seară la Opera Naţională a Bulgariei.   Lucrarea, semnată de Piotr Ilici Ceaikovski, după romanul în versuri scris de Aleksandr Puşkin, este montată pe scena sofiotă sub conducerea muzicală a dirijorului bulgar Grigor Palikarov. Coregrafia este semnată de Mirela […]

Un articol de Andrada Văsii|28 ianuarie 2013

Premiera operei „Evgheni Oneghin” în regia marelui regizor şi actor român Ion Caramitru are loc vineri seară la Opera Naţională a Bulgariei.

 

Lucrarea, semnată de Piotr Ilici Ceaikovski, după romanul în versuri scris de Aleksandr Puşkin, este montată pe scena sofiotă sub conducerea muzicală a dirijorului bulgar Grigor Palikarov. Coregrafia este semnată de Mirela Simiceanu, decorurile sunt realizate de Maria Miu, iar costumele de Viorica Petrovici.

Rolurile principale sunt interpretate de actori bulgari, precum Daniel Ostreţov şi Krasimir Dinev, Evghenii Alexiev, Petăr Dimov, Veselin Mihailov, Radostina Nikolaeva Ţvetana Bandalovska, românul Alexandru Badea şi rusoaicele Ekaterina Kuprievskaia şi Daria Rabinko.

Interesul este foarte mare, biletele fiind aproape epuizate pentru primele două seri, au declarat pentru Agerpres angajaţi de la casieria Operei Naţionale a Bulgariei, menţionând că mai sunt doar câteva locuri libere la balconul al treilea.

Ion Caramitru a mai montat „Evgheni Oneghin” în anul 2009, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, şi în urmă cu 17 ani, la Belfast (Irlanda de Nord).

Sursa: Agerpres

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.