Ion Caramitru, dublă recunoaştere internaţională la Festivalul “Actor al Europei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-dubla-recunoastere-internationala-la-festivalul-actor-al-europei/

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti, a fost distins de Comitetul Festivalului Internaţional de Teatru “Actor al Europei”, cu titlul onorific de Actor al Europei pentru întreaga activitate. Festivalul Internaţional de Teatru “Actor al Europei” se organizează anual, de 13 ani, la Prespa, în Macedonia.

Un articol de Petre Ivan|27 Mai 2016

Președintele și fondatorul acestui festival este cunoscutul dramaturg, romancier și scenarist Jordan Plevnes, autor, printre altele, al piesei “Chiril și Metodiu — who are you?!”, prezentată în premieră absolută la TNB, în cadrul Festivalului Internațional NETA din 2015. Universitatea de Arte Audiovizuale ESRA, care se numără printre organizatorii festivalului, îi va acorda lui Ion Caramitru titlul de Doctor Honoris Causa.

Printre laureații acestui titlu se află deja personalități precum regizorii de film Manoel Pinto de Oliveira și Jiri Menzel, regizorul de teatru Alexander Morfov, cântărețul Charles Aznavour, actorul și scenaristul Jean-Claude Carriere.

Ceremonia decernării este programată pe 6 iulie, în deschiderea festivalului, iar laudatio va fi susținut de criticul George Banu, profesor la Sorbona și președinte de onoare al AICT.

Ion Caramitru, distins recent cu titlul de Ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare-400, a primit în 1995 titlul de Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), pentru activitatea culturală româno-britanică, și a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a. În 1997 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor din Franța, iar în anul 2000 i-a fost conferit Ordinul Pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

În Macedonia va primi cel de-al treilea titlu Doctor Honoris Causa, după cele conferite de Universitatea de Arte din Iași, în 2008, și Universitatea Ovidius din Constanța, în 2012.

Foto: Ion Caramitru – tnb.ro

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

07
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Iubitorii de cinema realist au la dispoziție în cinematografe filmul „Saf”, regizat de turcul Ali Vatansever, o coproducție Turcia-România-Germania. Pasionații de un cinema-fantezie pot alege „Nopți magice”, al consacratului regizor italian Paolo Virzì. Ambele filme au probleme, în special la scenariu, dar propun și câteva idei bune.

05
/07
/19

Pe 7 iulie, 4 august, 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia București, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susține, în Parcul Colțea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.  Intrarea la concertele din Parcul Colțea este liberă.

05
/07
/19

În cadrul Caravanei Zilele Filmului Românesc la Vaslui, proiecția reprogramată a filmului Amintiri din Epoca de Aur, Dragoste în timpul liber, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, va avea loc sâmbata, 6 iulie, de la ora 21:00, în prezența regizorului și scenaristului Cristian Mungiu. Intrarea la proiecții este liberă.

05
/07
/19

În zilele de 2 septembrie și 6 septembrie, la București, în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu” va avea loc lansarea oficială a volumul biografic dedicat sopranei Marina Krilovici. Iubitorii de muzică vor avea ocazia să o întâlnească pe celebra artistă lirică, cetățean al scenelor lumii, plină de farmec și de amintiri care inspiră.

04
/07
/19

Pe 5 iulie, intră în cinematografe filmul „Nopți magice”, în regia lui Paolo Virzì, intitulat după memorabilul imn oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, interpretat de Gianna Nannini şi Edoardo Bennato. În așteptarea filmului a cărui acțiune se desfășoară în decorul fascinant al Romei, vă propunem un interviu cu actrița Irene Vetere.

04
/07
/19

Patru bărbați bine de 50+ (Russell Crowe, Javier Bardem, Tom Cruise & Johnny Depp) si o femeie frumoasă (Sofía Boutella - balerină și actriță de origine algeriană).

03
/07
/19

INTERVIU „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbește despre importanța premiilor și își explică stilul special de lucru, dar și motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

Page 10 of 817« First...89101112...203040...Last »