Ion Caramitru, dublă recunoaştere internaţională la Festivalul “Actor al Europei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-dubla-recunoastere-internationala-la-festivalul-actor-al-europei/

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti, a fost distins de Comitetul Festivalului Internaţional de Teatru “Actor al Europei”, cu titlul onorific de Actor al Europei pentru întreaga activitate. Festivalul Internaţional de Teatru “Actor al Europei” se organizează anual, de 13 ani, la Prespa, în Macedonia.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2016

Președintele și fondatorul acestui festival este cunoscutul dramaturg, romancier și scenarist Jordan Plevnes, autor, printre altele, al piesei “Chiril și Metodiu — who are you?!”, prezentată în premieră absolută la TNB, în cadrul Festivalului Internațional NETA din 2015. Universitatea de Arte Audiovizuale ESRA, care se numără printre organizatorii festivalului, îi va acorda lui Ion Caramitru titlul de Doctor Honoris Causa.

Printre laureații acestui titlu se află deja personalități precum regizorii de film Manoel Pinto de Oliveira și Jiri Menzel, regizorul de teatru Alexander Morfov, cântărețul Charles Aznavour, actorul și scenaristul Jean-Claude Carriere.

Ceremonia decernării este programată pe 6 iulie, în deschiderea festivalului, iar laudatio va fi susținut de criticul George Banu, profesor la Sorbona și președinte de onoare al AICT.

Ion Caramitru, distins recent cu titlul de Ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare-400, a primit în 1995 titlul de Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), pentru activitatea culturală româno-britanică, și a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a. În 1997 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor din Franța, iar în anul 2000 i-a fost conferit Ordinul Pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

În Macedonia va primi cel de-al treilea titlu Doctor Honoris Causa, după cele conferite de Universitatea de Arte din Iași, în 2008, și Universitatea Ovidius din Constanța, în 2012.

Foto: Ion Caramitru – tnb.ro

18
/05
/20

Pe canalul de Youtube al Teatrului Național din București, difuzarea unor conferințe și spectacole din arhivă continuă și în această săptămână. În week-end aveți ocazia de a viziona, cu trei reprezentații, un spectacol ce s-a bucurat de un uriaș succes de public, jucat cu casa închisă în perioada 2001-2007, Take, Ianke și Cadîr de Victor Ion Popa, în regia lui Grigore Gonța.

18
/05
/20

„UNATC - Uși redeschise online“. MASTER 1 SCENOGRAFIE, prof.univ.dr. Ștefania CENEAN. Tema: Improvizație de costum din existent reprezentând un reper din modă. Studente: Adela PÂRVU, Andreea BOIANGIU, Cristina BREATEANU, Delia GHIZDĂVEȚ, Ruxandra MANOLE, Flavia STROE.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

17
/05
/20

Acordînd un loc important dialogului și monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca și în Franța sau Germania!) de scriitori și editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.

15
/05
/20

„De la sfârșitul lui 1930 am o formă gravă de neurastenie cu accese de panică și suferințe cardiace și în momentul de față sunt un om terminat.

Pagina 50 din 932« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »