Ion Caramitru, dublă recunoaştere internaţională la Festivalul „Actor al Europei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-dubla-recunoastere-internationala-la-festivalul-actor-al-europei/

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, a fost distins de Comitetul Festivalului Internaţional de Teatru „Actor al Europei”, cu titlul onorific de Actor al Europei pentru întreaga activitate. Festivalul Internaţional de Teatru „Actor al Europei” se organizează anual, de 13 ani, la Prespa, în Macedonia.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2016

Președintele și fondatorul acestui festival este cunoscutul dramaturg, romancier și scenarist Jordan Plevnes, autor, printre altele, al piesei „Chiril și Metodiu — who are you?!”, prezentată în premieră absolută la TNB, în cadrul Festivalului Internațional NETA din 2015. Universitatea de Arte Audiovizuale ESRA, care se numără printre organizatorii festivalului, îi va acorda lui Ion Caramitru titlul de Doctor Honoris Causa.

Printre laureații acestui titlu se află deja personalități precum regizorii de film Manoel Pinto de Oliveira și Jiri Menzel, regizorul de teatru Alexander Morfov, cântărețul Charles Aznavour, actorul și scenaristul Jean-Claude Carriere.

Ceremonia decernării este programată pe 6 iulie, în deschiderea festivalului, iar laudatio va fi susținut de criticul George Banu, profesor la Sorbona și președinte de onoare al AICT.

Ion Caramitru, distins recent cu titlul de Ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare-400, a primit în 1995 titlul de Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), pentru activitatea culturală româno-britanică, și a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a. În 1997 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor din Franța, iar în anul 2000 i-a fost conferit Ordinul Pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

În Macedonia va primi cel de-al treilea titlu Doctor Honoris Causa, după cele conferite de Universitatea de Arte din Iași, în 2008, și Universitatea Ovidius din Constanța, în 2012.

Foto: Ion Caramitru – tnb.ro

07
/06
/19

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va rula în avanpremieră națională astăzi, 7 iunie, la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Proiecția programată să înceapă la ora 19.30, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, va avea loc cu casa închisă.

06
/06
/19

INTERVIU „Cel mai frumos lucru din viață este să filmez.  Momentul când simt profund filmul, filmarea devine aproape instinctivă”, spune Nadav Lapid, câștigător al Ursului de Aur la Berlin cu „Synonyms”. Regizorul israelian a fost invitat special la TIFF 2019, unde excelentul său film a fost proiectat în premieră în România.

06
/06
/19

Actori-zburători suspendați de brațul unei macarale uriașe, la zeci de metri deasupra Pieței Victoriei din Timișoara, actori-acrobați dansând vertical pe ziduri rotitoare sau iluminând platoul din fața Teatrului Național cu ample efecte pirotehnice și iluzii optice, dar, înainte de toate, actori spunând povești, transformând imposibilul în posibil și imaginația în realitate palpabilă.

04
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, „Durere şi glorie”, noul film al spaniolului Pedro Almodovar, este opera unui regizor care nu mai trebuie să demonstreze nimic. Un film senin, despre cum amintirea copilăriei, a tinereţii şi a primelor pulsiuni devine sursă de creaţie şi antidot la depresie.

04
/06
/19

Goethe-Institut vă invită din nou, pe 6 și 7 iunie, în Pavilion 32, un spațiu destinat evenimentelor culturale, de data aceasta la primul spectacol-lectură ce are loc în noul sediu: „Tristețe & Melancolie sau cel mai cel mai singuratic George din toate toate timpurile" este un spectacol despre iubire, depresie, singurătate și moarte.

Page 60 of 859« First...102030...5859606162...708090...Last »