Ion Caramitru: „În rostire, poezia poate deveni spectacol al cunoașterii de sine”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-in-rostire-poezia-poate-deveni-spectacol-al-cunoasterii-de-sine/

În clarobscur şi acorduri de muzică clasică, în decorul format din nişte scaune, o măsuţă, un pian şi un sfeşnic cu o lumânare, şi-a început Ion Caramitru conferinţa „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti – un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferinţă din cadrul Festivalului Naţional de Teatru – ediţia a 25-a.

Un articol de Monica Andrei|27 octombrie 2015

Ironicul titlu al conferinței s-a născut în urma aprobării doctoratelor de două feluri, științific și cel profesional. Ion Caramitru a povestit, că, pe când era ministrul culturii, îi explica colegului său din Guvern, ministrului învățământului de atunci că trecerea la învățământului universitar după normele de la Bologna (3 ani licență, 2 ani master, 3 ani doctorat) nu-și are sensul în artă, pentru că opera artistului e propriul lui doctorat.

Un alt motiv ce l-a determinat să-și numească conferința astfel vine din dragostea pentru poezie și din preocuparea veche de a aduna cărți de poezie ale autorilor necunoscuți, de a învăța pe de rost câteva și de a le recita în diverse ocazii.

„Cândva, am predat la Facultatea de Teatru un curs despre poezie, prozodie și tehnica subtextului, și tot atunci ținem niște ateliere de poezie la Ipotești, și mi s-a propus, să fac din ideea de bază a cursului o teză de doctorat. Am refuzat, pentru că, în artă, doctoratul este absurd”.

Ion Caramitru este un mare recitator de poezie. De la debutul său pe scenă până în prezent, a avut numeroase spectacole de poezie având în repertoriu poezii de scrise de Mihai Eminescu. “Falsul tratat de rostire a poeziei” se naște și din alungarea tonului amabil al sfintei banalităţi, în ceea ce privește rostirea, precum și din concluziile virile acumulate după ce a participat la numeroase seri de poezie unde a observat cum poeții care și-au scris poeziile și le recitau strigat, fără accent logic. „Înghețarea poeziei în pagină îl îndepărtează pe creator de rostirea operei lui. Poetul nu-și poate exprima apoi incantația gândului expus în versuri”.

Starea de grație a cuvântului

După definițiile expuse din DEX despre ce înseamnă poezia, prozodia și subtexul, Ion Caramitru a continuat cu expunerea “stării de grație a cuvântului prin explicarea treptelor în a învăța rostirea poezie”.

Amintește că, între cele două războaie mondiale, se studia în facultatea de teatru despre rostirea poeziei. Erau profesori care jucau și pe scenă, mari maeștri ai genului care țineau cursul și realizau adevărate spectacole de poezie. Astăzi nu mai există asemenea cursuri în programa facultăților de teatru, secția actorie, și nici profesori care să predea despre cum se rostește o poezie.

Prima treaptă în rostirea poeziei înseamnă lectura intimă în singurătate. Actorul îl invită pe Lari Georgescu în scenă, îi propune să ia una dintre cărțile de pe pian și să-și aleagă o poezie, după ce citește câteva. Acesta alege poezia “Mânia lui Dumnezeu” de Emil Brumaru.

“Rostirea seminificației poeziei înseamnă a spune ceea ce nu e scris, ceea ce nu trebuie rostit. E adâncimea pe care trebuie să o taci. Poetul își citește prost propria poezie pentru că preia textul și își descarcă emoția. În rostire, poezia poate deveni spectacol al cunoașterii de sine” spune directorul Teatrului Național.

Următoarea treaptă în rostirea poeziei: După ce Lari Georgescu citește poezia cu glas tare, îl pune să o explice. Cu ochii închiși și cu glasul gândului, derulează filmul poeziei descoperind împreună subtextul ei. La ultima treaptă Lari Georgescu spune poezia pe dinafară, fără să vadă textul.

“Poezia nu poate exista fără muzică. Tăcerea poeziei e muzică,” continuă Ion Caramitru. Îl invită lângă dânsul pe Aurelian Octav Popa, adăugând că ceea ce cântă muzicianul “e sonorul a ceea ce a scris poetul”.

conferinta Ion Caramitru FNT - foto Lucian Muntean_1055

„Niciodată nu m-ai învățat să vorbesc,” îi reproșează Aurelian Octav Popa actorului, în timp ce se așază la pian și derulează primele acorduri din Bach, apoi din Debussy.
Conferința s-a terminat cu întâmplări vesele povestite din viața de actor recitator, precum și cu recitarea unor frumoase poezii.

Între rostire și răstire

Conferința a fost ca o mană cerească pentru cei care doreau să învețe ceva din tainele meseriei de la un cunoscător. Mi-ar fi plăcut să văd sala plină de studenți de la facultatea de teatru. În sală erau prea puțini tineri, niște actori din Teatrul Național și multe persoane în etate din lumea culturală.

Limba are funcţia de a comunica. Modul de a se exprima al cuiva reprezintă un mod de gândire. Totul ține de modul cum se rostește mesajul. Astăzi criza limbajului arată o lume aflată în descompunere. Interjecţia ţine loc de emoţie, insulta suplineşte argumentul, epitetele dau iluzia unei trăiri intense.

Stereotipia din gradele de comparație ale adjectivului exagerat se transformă în pleonasme rostite obsesiv de toată lumea dezvăluind automatismul conştiinţei fiecăruia și golul interior. Între rostire și răstire este diferența de o vocală, iar fiecare cuvânt în parte are alt sens și altă semnificație. Rostirea trădează modul de a gândi și de a fi al omului, iar răstirea e forma de exprimare a celor needucați și nevrozați.

Suntem în țara lui Caragiale și prea puțini citesc poezii. E prea mult să le ceri cum să le rostească.

FOTO: Lucian Muntean



31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.