Ion Caramitru şi Dorina Lazăr, înlăturaţi pe motiv de vârstă?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-si-dorina-lazar-inlaturati-pe-motiv-de-varsta/

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a declarat, marţi, că Ion Caramitru şi Dorina Lazăr ar putea fi înlăturaţi de la conducerea TNB, respectiv a Teatrului Odeon, din cauză că o OUG din 2013 prevede înlăturarea de la conducerea instituţiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit 65 de ani. Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a vorbit, […]

Un articol de Petre Ivan|14 ianuarie 2014

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a declarat, marţi, că Ion Caramitru şi Dorina Lazăr ar putea fi înlăturaţi de la conducerea TNB, respectiv a Teatrului Odeon, din cauză că o OUG din 2013 prevede înlăturarea de la conducerea instituţiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit 65 de ani.

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a vorbit, marţi, la Comisia de cultură a Senatului despre prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) numărul 68 din 2013.

În acest context, Gigel Ştirbu a spus că există anumite lucruri care ar trebui schimbate sau reglementate în cadrul legislaţiei, făcând referire şi la această Ordonanţă iniţiată de fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, notează Mediafax.

El a subliniat însă că, în urma discuţiilor cu foarte mulţi factori de decizie din domeniul artelor spectacolului şi din domeniul managementului din cadrul instituţiilor de cultură, a ajuns la concluzia că aceste persoane: „sunt persoane de o probitate profesională desăvârşită”. „Şi, ca atare, cred că experienţa acumulată într-o anumită perioadă de timp trebuie pusă în valoare şi în slujba spectatorului şi cetăţeanului”.

Ion Caramitru

Gigel Ştirbu, ministrul Culturii

El a mai declarat pentru presă că, la ora actuală, Ordonanţa 68 îşi produce efectele. „A trecut de Senat, a fost votată de plenul Senatului, se află la Comisia pentru Cultură din Camera Deputaţilor. Probabil în primă şedinţă, la începutul sesiunii viitoare, după 1 februarie, va intra în dezbaterea acestei comisii”, a spus Ştirbu.

„Există anumite amendamente. Sunt anumite persoane care deţin funcţii de conducere la nivelul instituţiilor pentru cultură din Bucureşti sau din ţară, persoane care au o mare autoritate profesională. Domnul Caramitru este un nume care poate fi adus în discuţie. Doamna Dorina Lazăr este altul.

Ion Caramitru

Dorina Lazăr, directoarea teatrului Odeon

Sunt mulţi alţii, care, de-a lungul timpului, au dat dovada vie a faptului că sunt anumite personalităţi în domeniul dumnealor. Şi, pe lângă faptul că reprezintă personalităţi unanim recunoscute în domeniul dumnealor de activitate, au demonstrat faptul că sunt şi foarte buni manageri în ceea ce fac.

Acum, după o anumită experienţă căpătată de-a lungul timpului, ar fi din punctul meu de vedere greşit să nu profităm de experienţa domniilor lor, atât noi, cât şi cei care consumă cultură în instituţiile pe care domniile lor le conduc. Conform acestei OUG, atunci când ar fi împlinit vârsta de 65 de ani, ar fi trebuit ca mandatul să le înceteze”, a mai spus ministrul Culturii.

Gigel Ştirbu a mai spus că, în prezent, Ion Caramitru este „în plin mandat de manager” la Teatrul Naţional Bucureşti. „Nu şi-a terminat mandatul”, a spus Ştirbu. El a ezitat să răspundă însă la întrebarea dacă, potrivit OUG, Ion Caramitru se află în prezent în ilegalitate, întrucât a depăşit deja vârsta 65 de ani. Ion Caramitru are 71 de ani.

Pe de altă parte, în timpul discuţiilor de marţi din Comisia de cultură a Senatului, senatorul PSD Alexandru Mazăre a spus că, de multe ori, Parlamentul a fost „obturat” în activitatea sa din cauza unor ordonanţe de urgenţă, cărora parlamentarii nu le înţelegeau urgenţa.

Acesta i-a cerut actualului ministru al Culturii, Gigel Ştirbu, să studieze cu exactitate această temă. „Suntem de acord cu tot ce aţi spus, dar să vedem dacă ne putem încadra în prevederile legislaţiei muncii”, a mai spus Mazăre.

În schimb, senatorul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, a spus că îşi doreşte de la „aceşti mari maeştri” de peste 65 de ani mai multă regie şi mai puţin ca aceştia să aibă „drept de semnătură pe bani”.

Ion Caramitru

Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură din Senat

De asemenea, senatorul Georgică Severin a spus că Senatul „a modificat proiectul iniţial cu care a venit Ministerul Culturii în care se spunea că, în momentul în care au împlinit 65 de ani, pa”.

„Dacă îi prinde în mandat pot să şi-l termine, dar, dacă au terminat mandatul, să continue din nou la 70 de ani… Creăm un precedent mult prea periculos. Nimeni nu-i împiedică pe aceşti mari maeştri să meargă pe valenţele artistice, nu trebuie neapărat să fie cei care au dreptul de semnătură pe bani. Hai să fim serioşi. Prefer să văd mai multă regie şi mai puţin management de la aceste glorii”, a mai spus Georgică Severin.

Foto cu Ion Caramitru , Gigel Ştirbu, Dorina Lazăr şi Georgică Severin  – cinemagia, wikipedia şi facebook.

27
/01
/16

Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinți bucovineni (mama - originară din Valea Seacă, tatăl - medic veterinar, originar din Corlata). Și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj-Napoca, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3.

26
/01
/16

Sâmbătă, 30 ianuarie, de la ora 20:00, la ARCUB Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84-90) se va juca spectacolul Am iubit, am purtat, am pierdut, o adaptare după Love, loss and what I wore de Nora & Delia Ephron, în regia lui Emil Hoștină. Coregrafia este semnată de Florin Fieroiu, iar distribuția este compusă de: Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare și Ioana Abur.

26
/01
/16

Motto: Scrieți, băieți, numai scrieți bine! Festivalul Comediei Românești – festCO ediția a-XIV-a, care va avea loc în perioada 21-29 mai 2016, continuă provocarea adresată tinerilor dramaturgi prin Laboratorul de comedie.

26
/01
/16

În această seară, de la ora 19.00, TVR 2, TVR HD şi TVRi (de la ora 22.00) transmit transmite Gala ICR a premiilor de excelenţă pentru românii din comunităţile istorice. Evenimentul ,desfăşurat în decembrie 2015 la Teatrul Naţional „I.l. Caragiale” din Bucureşti, este prezentat de jurnalistul TVR Marian Voicu şi de artista Stela Botez.

25
/01
/16

Un proiector Pathe Baby și 51 de role de film de epocă, printre care se află și momentul încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba-Iulia, vor fi scoase la licitație pe 28 ianuarie de casa Artmark. În anii '20, frații Pathe au inventat și promovat proiectorul Pathe Baby, care funcționează cu un format de peliculă de 9,5 mm. Astfel, a fost dezvoltat conceptul de home-cinema.

24
/01
/16

12 filme din Norvegia și Islanda, 39 de proiecții, 15 localități din România și 3270 de spectatori (copii instituționalizați, romi și copii din localitățile fără cinematograf) - date care rezumă prima ediţie a caravanei de film pentru copii – CINEMATOUR KIDS.