Ion Chelaru, de la poveştile Epocii de Aur la mareşalul Pristanda
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-chelaru-de-la-povestile-epocii-de-aur-la-maresalul-pristanda/

Andrei Dicu Miercuri, începând cu orele 17.00, la librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de proză „… din Epoca de Aur”, ce poartă semnătura îndrăgitului actor şi scriitor Ion Chelaru. Pe lângă importanţa editorială a evenimentului, întâlnirea cu Ion Chelaru reprezintă, însă, un minunat prilej de bucurie şi de revelaţie, mai […]

Un articol de |10 octombrie 2012

Andrei Dicu

Miercuri, începând cu orele 17.00, la librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de proză „… din Epoca de Aur”, ce poartă semnătura îndrăgitului actor şi scriitor Ion Chelaru. Pe lângă importanţa editorială a evenimentului, întâlnirea cu Ion Chelaru reprezintă, însă, un minunat prilej de bucurie şi de revelaţie, mai ales că ne aflăm în plin An Caragiale. Veţi vedea de ce…

 

 

„Moşu’” ne dăruieşte o carte care se citeşte pe nerăsuflate

Ion Chelaru, sau „Moşu’” cum îi spun cei dragi, nu este doar un mare actor ci şi un îndrăgit scriitor, iar lucrarea sa „Dialoguri dramatice”, pe care suntem convinşi că aţi citit-o, stă mărturie. Acum, însă, Ion Chelaru schimbă „foaia”, iar cititorul va fi pus faţă în faţă cu radiografia unei perioade care suscită în continuare comentarii, privită de data aceasta prin ochii sfredelitori ai unui artist a cărui viaţă se confundă cu cei peste 40 de ani de teatru. „… din Epoca de Aur” este o colecţie de 12 nuvele şi schiţe, care va apărea sub egida editurii „Semne” şi care, vă promitem, vă va obliga s-o citiţi pe nerăsuflate. „Dacă discutăm despre această carte, în primul rând vreau să-i mulţumesc domnului director Dulu Ştefan pentru încredere. Toate întâmplările evocate s-au petrecut în perioada scursă până în decembrie ’89, unele au fost publicate în presa vremii şi scot la iveală mintea slabă a celor care bântuiau acea lume. Seamănă pe undeva cu filmul lui Cristian Mungiu, „Amintiri din Epoca de Aur”, iar tonul trece uşor din zona hazului în cea a tristeţii. E o oglindă a vremii…. Povestirile nu au titluri, ci deasupra fiecăreia se află un an, de la 1951 până la 1979. Personajele sunt diferite, ca şi cadrele în care se desfăşoară acţiunea, de la teatru la spital sau la cârciumă”, ne-a deconspirat autorul, câteva dintre surprizele pe care ni le oferă noua sa creaţie. Dar, pentru că o carte bună trebuie citită, nu povestită, vă lăsăm să redescoperiţi magia şi umorul scriiturii maestrului Chelaru şi vă aşteptăm, cu drag, miercuri după amiază, la librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti.

„Caragialiana – Căruţa cu paiaţe”, sau bucuria restabilirii adevărului

Vorbeam anterior despre revelaţie… Suntem în plin An Caragiale, iar Ion Chelaru este unul dintre maeştrii scenei care au „condimentat” cu magie viaţa personajelor lui Nenea Iancu. A jucat pe scenă, la radio şi televiziune, pe rând, Pampon, Iordache, Ipistatul din „D’ale Carnavalului”, Leonida şi … Pristanda din „Scrisoarea pierdută”, plus alte schiţe şi nuvele dramatizate. Pentru că, uneori, din exces de zel sau din ignoranţă, opera lui I.L Caragiale a fost interpretată… să zicem „defectuos” din punctul de vedere al unor ideologii sau al interpretărilor istorice şi literare, e bine să punem lucrurile la punct. Nici că s-ar fi găsit un moment mai prielnic pentru a „restaura” personalitatea unuia dintre cele mai cunoscute dar şi mai îndrăgite personaje ale lui Nenea Iancu, Ghiţă Pristanda, decât acesta! În acelaşi timp, vom devoala, în premieră, una dintre poveştile genezei grupului statuar „Caragialiana – Căruţa cu paiaţe”, care zilnic atrage privirile curioşilor ce trec prin faţa TNB…
Să ne „teleportăm”, aşadar în esenţa sculpturii maestrului Ioan Bolborea, „Caragialiana – Căruţa cu paiaţe”, pentru că, alături de Grigore Vasiliu Birlic, Lucia Sturdza Bulandra, Alexandru Giugaru, Constantin Tănase, Dem Rădulescu, Radu Beligan, Mircea Diaconu, etc, aceasta îl poartă prin caruselul istoriei şi pe Ion Chelaru, „imortalizat” în rolul lui Pristanda. De ce, însă, Ion Chelaru, pentru că de-a lungul vremii poliţaiul Ghiţă a fost interpretat magistral şi de alţi actori? Povestea începe în 1987, odată cu montarea „Scrisorii” de către Silviu Purcărete, la Teatrul Mic…

„Regretatul Gabriel Ţepelea m-a prezentat lui Şerban Cioculescu”

„Acel spectacol a surprins pe toată lumea, pentru că Pristanda nu mai era, ca până atunci, un personaj obedient, ci devenise brusc dur, autoritar, ca un… mareşal. Multe voci susţineau chiar că interpretarea mea era un atac la adresa Securităţii, organul represiv cel mai de temut din perioada comunistă. A fost un moment de cotitură, pentru că odată cu montarea lui Purcărete s-a schimbat atât interpretarea rolului Pristanda cât şi impresia generală asupra personajului. Modul în care l-am jucat a născut noi discuţii asupra esenţei rolului caragialian, pentru că şocasem. Regretatul politician ţărănist Gabriel Ţepelea, care mie şi lui Ion Caramitru ne fusese profesor în liceu, m-a prezentat criticului Şerban Cioculescu, în speranţa că vom lămuri problema rolului Pristanda. Şi m-am bucurat teribil când Cioculescu mi-a spus:”Păi Caragiale când a scris „Scrisoarea pierdută” l-a gândit pe Pristanda aşa cum l-ai interpretat dumneata!” Dar, chiar şi pe vremea Regelui Ferdinand, când a fost jucată piesa, acţiona cenzura, astfel că maniera de interpretare fusese percepută drept un atac la adresa Regelui, de care „ţinea” poliţia, aşa că realizatorilor şi actorilor li s-a „sugerat” să-şi schimbe „atitudinea” şi să-l „îndulcească” pe Ghiţă al nostru, ca să nu-l compromită pe Rege, care, vezi Doamne, şi-ar băga nasul în chestiunile politice. Din acel moment, Pristanda a devenit un poliţai umil şi nimeni nu a mai căutat motivul. Aşa mi-a spus Cioculescu…”, povesteşte maestrul Ion Chelaru.

Gelu Negrea:” Greu de presupus că Tipătescu ar fi făcut dintr-un gradat oarecare un confident”

De altfel, în „Dicţionarul subiectiv al personajelor lui I.L. Caragiale”, scriitorul Gelu Negrea notează:” Pristanda era în relaţii apropiate cu prefectul, fiind singurul personaj care pare a avea cunoştinţă de relaţia acestuia cu Zoe şi e greu de presupus că Tipătescu ar fi făcut dintr-un gradat oarecare un confident, un om de taină”.
Şi „dezvăluirile” continuă… ” De fapt, Pristanda era un colonel, nu plutonier major şi era una dintre personalităţile marcante ale oraşului Piatra Neamţ, acolo unde sugerează Caragiale că se petrece acţiunea. El spune „am pus băieţii să ridice duşamelele”, deci comandă, nu este un executant. Din păcate, observ că şi în zilele noastre unii au uitat esenţa acestui rol şi îl joacă… moale”, continuă maestrul Chelaru, care, din păcate, pică pradă modestiei şi nu comentează veridicitatea unei întâmplări. Istoria nescrisă a reprezentaţiei din 1987 spune că scriitorul Dinu Săraru, directorul Teatrului Mic la ora aceea, i-ar fi spus interlocutorului nostru, în seara premierei:” Domnule, eşti mai bun decât Marcel Anghelescu!”

Valentin Silvestru:” Chelaru înscrie cu personalitate eroul în mitologia comică”

De altfel, în presa vremii, aprecierile nu s-au lăsat aşteptate, astfel că reproducem un fragment dintr-un articol scris de cunoscutul critic de teatru Valentin Silvestru:” Acesta (n.r Pristanda) nu mai e poliţaiul pişicher, amuzat, mobil, slugarnic, ci agentul taciturn, sumbru, al unei alte puteri decât cea locală. Îmbrăcămintea (manta lungă, neagră, joben, mănuşi, cizme) monoclul ce şi-l pune din când în când, prezenţa mută, în semiobscuritate, în împrejurări când nu îi era reclamată, configurează un Javert provincial abil şi periculos. Jucat admirabil de Ion Chelaru, în ţinută şi consecvenţă impecabile, cu mască întunecată, zâmbet parcimonios, perfid, privire autoritară, vorbire cumpănită, prudentă (chiar şi în monologul ce-l rosteşte în solitudine), aer bănuitor, acţiuni repezi şi hotărâte, vădind intuiţii precise, Ghiţă manipulează din umbră.(…) Ion Chelaru sensibilizează întru totul convingător ipostaza şi înscrie cu personalitate eroul în mitologia comică a spectacolului caragialian. Ghiţă e cel ce are ultimul cuvânt:” Muzica!” Strigă poruncitor, la final şi toată lumea cântă şi joacă după vrerea lui”.

Ioan Bolborea:” Un portret deosebit, care m-a ajutat să armonizez compoziţia celorlalte personaje”

În momentul în care a primit telefonul nostru, sculptorul Ioan Bolborea se afla în vacanţă la munte, ba chiar era la volan, pe serpentine, iar din spate venea… „un camion plin cu lemne”. Şi totuşi, contextul dificil nu l-a împiedicat să dezvolte, cu bucurie în glas, subiectul. „În alegerea mea au cântărit două lucruri. L-am cunoscut pe Ion Chelaru şi ştiam că este un tip charismatic, cu mult umor, care era făcut pentru rolul Pristanda. Apoi, are un portret deosebit, care m-a ajutat să armonizez compoziţia celorlalte personaje. De altfel, nu mi-a impus nimeni să fac un anumit portret şi nici nu am dorit să creez portretele actorilor, ci ale personajelor. Aşadar, ideea mea nu era să fac portrete de dragul portretelor, ci să mă ajute la expresia personajelor. Din acest motiv au apărut Grigore Vasiliu Birlic sau doamna Lucia Sturdza Bulandra, care nici măcar nu ştiu exact dacă a jucat rolul „Mamiţei”, dar era teribil de expresivă. La fel stau lucrurile şi cu prietenul nostru, Ion Chelaru, care este extrem de expresiv”, a răspuns provocării maestrul Bolborea.

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]