Ion Dichiseanu, Am fost rivalul regelui – Şedinţă de autografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-dichiseanu-am-fost-rivalul-regelui-sedinta-de-autografe/

Editura Polirom invită iubitorii de carte şi de film, duminică, 10 aprilie, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu celebrul actor Ion Dichiseanu, prilejuită de lansarea volumului Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, intrat de curând în portofoliul editurii, şi în format digital.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2016

Amfitrionul evenimentului: Laurențiu Damian, prefațatorul volumului

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, cînd Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întîlnească. Aşa începe povestea lor de iubire.

Ea rămîne o perioadă în România şi îl însoţeşte peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Cînd primeşte propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania şi cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani…

„Trăiam ceva ca un miraj. Topiţi unul după altul, nu vedeam şi nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenţi… Nu am putut uita nici o clipă această dragoste nebunească şi, aşa cum s-a şi dovedit, imposibilă.” (Ion Dichiseanu)

Ion Dichiseanu (n. 1933) este un cunoscut actor de teatru şi cinema. A făcut roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara şi a jucat în filme celebre, printre care Titanic vals, Toate pînzele sus, Pentru patrie, Revanşa, Clipa (Premiul ACIN, 1979), Burebista, Misterele Bucureştilor, Supravieţuitorul. A mai publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză (1995).

Foto: Ion Dichiseanu, Am fost rivalul regelui – polirom

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.