Minulescu, Delavrancea, Vonnegut
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-minulescu-70-de-ani-de-la-disparitie-stiati-ca/

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor „Romanţe pentru mai târziu”. În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kiriţescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

Un articol de Petre Ivan|11 aprilie 2017

Ion Minulescu s-a impus chiar de la debut, în 1908, imediat după apariţia primului volum de poezii – “Romanţe pentru mai târziu”. Mai întâi a fost remarcat de Caragiale: “Bravo lui! De mult nu am avut aşa impresie. Îl salut călduros şi-i mulţumesc pentru înalta plăcere ce mi-a făcut cu ciudatele-i versuri. Extraordinar!”

A fost un trubadur modern al primelor patru decenii ale veacului trecut. La “Cofetaria Capşa” în Bucureşti, Ion Minulescu era recunoscut ca unul dintre “stâlpii de bază” ai cofetăriei literare. Aici, după cum nota George Călinescu: “Minulescu se dă în spectacol cu candoare. Se spovedeşte şi se autopersiflează concomitent.”

Pe când iubeam – / C-am suferit şi eu de-această boală – / Iubeam o fată care mă-nşela / Exact ca-n poezia mea: / Romanţa celei care-nşeală,  / A cărei eroină era ea!… / Dar într-o noapte eroina mea / Mă părăsea – de daruri încarcată – / Şi, luându-şi martori stelele şi luna,  / Jura că pleacă pentru totdeauna / Şi n-are să mai vină niciodată – / Mărturisire, vai… adevărată!…

Şi iata cum iubita mea, / În noaptea când mă părăsea,  / N-avea să-mi lase la plecare / Decât un pat pe trei picioare / Iar în dulapul din sufragerie / Un sfert de cozonac cu nucă / Şi-o scobitoare-nfiptă-n el – / Simbolul sufletului ei rebel,  / Cu care dorul ei de ducă / Teatraliza eterna tragedie / A-nşelătoarelor ce mor / Neplânse de-nşelaţii lor – / Exact ca-n poezia mea / A cărei eroină era… Ea!… – Ion Minulescu – Poveste scurta

Tot într-o zi de 11 aprilie:

1680: Apare la Iași Psaltirea de-nțăles a sfântului împărat proroc David, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei (cunoscută sub denumirea de Psaltirea slavo-română).

1834: Se reprezintă Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni, primul spectacol muzical în limba română.

1932: Este prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal.

1949: Are loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

1990: Înființarea Centrului European de Cultură din București.

* * * * *

S-au născut:

1858: Barbu Ștefănescu Delavrancea, scriitor, politician român, membru al Academiei Române (d. 1918)

Cititi si: Mărturiile contemporanilor despre Barbu Ștefănescu Delavrancea

Minulescu

1880: Bernardino Molinari, dirijor italian (d. 1952)

1891: Serghei Prokofiev, compozitor și pianist rus (d. 1953)

1942: Virgil Mazilescu, poet român (d. 1984)

1944: Nicolae Maniu, pictor român, stabilit în Germania

1954: Teo Peter, basistul trupei „Compact” (d. 2004)

* * * * *

Au murit:

1944: Ion Minulescu, poet, prozator și dramaturg român (n. 1881)

1977: Jacques Prévert, poet francez (n. 1900)

1987: Primo Levi, autor italian de memorii, scurte povestiri, poeme și nuvele (n.1919)

2007: Kurt Vonnegut, romancier american (n. 1922)

MELODIA ZILEI – Blowing In The Wind, Bob Dylan

Într-o zi de 11 aprilie, Bob Dylan a susţinut primul său concert oficial. Se întâmpla la New York, în 1961. Dylan a interpretat atunci, în premieră, Blowing In The Wind.

“Blowin’ in the Wind” este adaptarea unui cântec al sclavilor de culoare, “No More Auction Block”. Single-ul s-a vandut in 300 000 de copii in prima saptamana. Cand lui Dylan i s-a spus ca va castiga peste 5000 $ din drepturi de autor, acesta a ramas … „cu gura cascata’. In 1975, cantecul a fost inclus in lista de poeme studiate la un liceu din Sri Lanka, inlocuind lectia despre operele lui Shakespeare. În România, piesa a fost tradusa de Adrian Păunescu şi interpretată de Florian Pittiş sub titlul “Vânare de vânt”.

Alte versiuni: The Hollies (o interpretare extraordinară!), Dolly Parton, Judy Collins, Marianne Faithfull, The Seekers, Etta James, Neil Young, The Doodletown Pipers, Marlene Dietrich, Bobby Darin, Stevie Wonder, John Fogerty, The Hooters, Joan Baez, Johnny Cash sau Katie Melua.

Foto cu Minulescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea şi Constantin Tănase – wikipedia

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.