Ion Parhon: Despre bucurie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-parhon-despre-bucurie/

În ziua când am răspuns invitaţiei onorante de a mă implica în bunul mers al festivalului arădean, ca director artistic, timp de aproape un deceniu, între 2002 şi 2010, mi-am amintit de căldura cuvintelor regretatului meu frate, Victor Parhon, aflat în această ipostază până în anul trecerii sale în eternitate, cu privire la carsimaticul public de aici, la emoţia sa neînchipuit de puternică, la trăirile  unor adevăraţi şi fideli prieteni ai scenei şi ai valorilor pe care aceasta le cultivă.

Un articol de Ion Parhon|15 noiembrie 2019

Astăzi, privind în urmă, înțeleg și faptul că poate nu aș fi reușit să împlinesc în bună parte năzuințele cu care am pornit la drum, dacă nu aș fi ajuns în timp să mă îndrăgostesc efectiv de acest oraș minunat, de noblețea lăuntrică, necăutată a trăitorilor lui și de sensibilitatea uneori chiar incendiară a publicului grăbit să-și manifeste prețuirea nu numai când intră în contact cu valorile consacrate ale artei spectacolului. În fine, pentru că fiecare festival nu se poate încheia fără mulțumirile adresate forurilor locale sau centrale, ordonatorilor de credit și sponsorilor, aș începe și aș încheia cu gândul că evenimentul arădean dedicat teatrului clasic n-ar fi existat, dacă nu ar fi fost… inventat și sprijinit în mod exemplar de către domnul Ovidiu Cornea, om de teatru și prieten de o aleasă alcătuire, de dincoace și de dincolo de cuvinte, iar eforturile organizatorilor nu ar fi fost și ele mereu și mereu răsplătite prin respectul și gratitudinea unor eminenți reprezentanți ai vieții spirituale arădene, în frunte cu dna prof. univ. dr. Lizica Mihuț, rector al Universității „Aurel Vlaicu”.

Printre momentele de vârf ale selecției, de certă performanță, de vădită satisfacție oferită spectatorilor în cele aproape zece ediții de festival, s-au numărat creațiile unor importanți regizori ca Yuri Kordonski, cu Unchiul Vanea de la Teatrul „Bulandra”, ivit la început de mileniu și de implicare a mea în maratonul arădean al „teatrului clasic”, Silviu Purcărete, cu spectacolele Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, și Pilafuri și parfum de măgar, de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Mihai Măniuțiu, cu Exact în același timp de Gellu Naum, de la Naționalul clujean, cu Iubirea Fedrei de Sarah Kane, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, și cu Bacantele după Euripide, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Alexandru Dabija, cu Cinci piese scurte de Eugène Ionesco, sau cu Pyrasmus & Thisbe 4 you, la Teatrul „Odeon”, Victor Ioan Frunză, cu Deșteptarea primăverii de Franck Wedekind, și Visul unei nopți de vară de Shakespeare, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, sau cu Istoria comică a doctorului Faust, realizată prin compararea unor texte de Goethe, Variot, Marlowe, Paul Valéry, A. Jarry, veritabilă premieră artistică și culturală în spațiul nostru teatral, înfăptuită la Teatrul de Stat din Baia Mare, Bocsardi Laszlo, cu Romeo și Julieta și Omul cel bun din Seciuan, de la Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, Dragoș Galgoțiu cu Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, oferit de Teatrul „Odeon”, Vlad Massaci, cu Avarul îndrăgostit după Molière, pe scenariul lui Cristi Juncu, la Teatrul de Comedie, și cu Platonov de Cehov, la Teatrul „Nottara”, Lucian Giurchescu cu Galy Gay de B.  Brecht, realizat la Teatrul de Comedie, Felix Alexa cu Visul unei nopți de vară, montat la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Horațiu Mălăele, cu Măscăriciul, în calitate de regizor și actor, după Cehov, pe scenariul lui N.Urs, spectacol realizat la Teatrul „Bulandra” și precedat de un strălucit succes în turneul internațional cu Catedra europeană de teatru la New Delhi, Singapore, Sidney, Seul, Shanghai și Beijing, Radu Afrim cu o foarte modernă lectură scenică a piesei Jocul de-a vacanța, de M.Sebastian, întrupată la Teatrul de Stat din Baia Mare, Petru Vutcărău, cu Salonul nr.6 de Cehov, pus în scenă la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Dan Puric și trupa Passepartout, cu Don Quijote, preluat de Naționalul bucureștean și aplaudat frenetic în turneul întreprins la Berlin, Londra, Paris, Madrid, Alcala de Henares și Viena. Un loc distinct și distins l-a ocupat pe scena acestui festival întâlnirea cu maestrul Victor Rebengiuc, în Legenda Marelui Inchizitor, după Dostoievski, în regia regretatului Radu Penciulescu, spectacol onorant și onorat de gazde prin acordarea distincției Bene Merenti acestui reputat actor, adevărată legendă vie a teatrului nostru.

Dincolo de titluri, de imaginea sălilor pline și de aplauze, se află aprecierile elogioase ale unor personalități de frunte ale scenei culese după spectacole. Dorina Lazăr: „Am venit la Arad cu o mare, cu o foarte mare bucurie, căci este singurul loc unde valorile certe ale teatrului clasic se pot întâlni într-un context performant și sărbătoresc, în fața unui public admirabil. Există aici un respect, o eleganță, un spirit de colegialitate și reverență față de teatru pe care nu le-am mai întâlnit în multe locuri”. Victor Ioan Frunză: „Am participat în trei rânduri în festivalul arădean, mai întâi cu Călătorii cu dricul de Raymond Husse, apoi cu Visul unei nopți de vară de Shakespeare, iar în acest an, cu versiunea inspirată de Faust. Mă impresionează puternic și mă bucură faptul că spectacolele pe care le-am adus sau pe care le-am văzut aici nu sunt deloc clasice în sensul cumințeniei și al ilustrării comode a textului. Dimpotrivă ! În  mod paradoxal, ele sunt mult mai moderne și mai provocatoare decât multe dintre spectacolele pe texte contemporane găzduite de scene cu mari pretenții”. Dan Puric, actor și regizor: „Ca și la spectacolele Toujours l’ amour și Visul, am întâlnit aici excelente condiții de joc, spectatori entuziaști – nu conservatori, ci de o binevenită mobilitate intelectuală, și o atmosferă sărbătorească, vie, dinamică, așa cum merită teatrul clasic, în general, teatrul de foarte bună calitate”. Achille Roseletti, regizor italian, prieten constant al festivalului arădean, din păcate, plecat dintre noi : „Sunt invidios pe Arad, pentru acest festival. El oferă o extraordinară șansă de a vedea texte celebre în interpretări noi, provocatoare, antrenante, așa cum mi s-a părut și spectacolul electrizant al lui Dan Puric, și reprezentația seducătoare cu texte mai puțin cunoscute ale lui Eugène Ionesco. Vin de mai mulți ani la acest festival și cred că el slujește foarte bine și dramaturgia de pe afiș, dar și valorile artei spectacolului”. 

Dincolo de toate acestea, există câte o istorioară nu mai puțin semnificativă legată aproape fiecare de un succes demn de a fi păstrat în memorie. Astfel, spectacolul cu Unchiul Vanea pur și simplu „căzuse de pe afiș”, când bunii mei prieteni Ducu Darie și Irina Petrescu m-au înștiințat că, la data respectivă, această capodoperă scenică va fi prezentă în Mexic ! În cinci zile de chin, cinci nopți de coșmar și zeci și zeci de telefoane, plus riscul de a-l îmbolnăvi de supărare pe domnul Cornea, am reușit amândoi să amânăm tot festivalul cu o săptămână, spre a culege în schimb o seară antologică de bucurie cosmică pentru toți cei aflați în sală și pe scenă, la spectacolul trupei admirabile de la „Bulandra”. Spectacolul de la „Odeon” cu Portretul lui Dorian Gray era și el aproape  de a ieși din calcul, căci actorul Dimeny Aron, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, se afla aproape de o premieră la sediu, iar directorul și regizorul Tompa Gabor abia în ultima clipă s-a decis să-i permită plecarea la Arad pentru 24 de ore! Asta în vreme ce valorosul interpret stătea ca pe ghimpi, spunându-ne că ar veni „cu mașina lui noaptea, chiar și pe jos, căci sora și rudele din Arad abia așteaptă să-l vadă într-un spectacol-eveniment”. O surpriză minunată s-a petrecut cu spectacolul lui Silviu Purcărete cu piesa Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului. Inițial, craiovenii au spus că nu  pot juca în spațiul oferit de scena arădeană. Nu și-au imaginat că îi va aștepta o sală ”impozantă” din zona industrială, cu scenă și gradene învăluite de un alb strălucitor și îmbietor, care l-a făcut pe Valer Dellakeza să spună : „Nici în străinătate nu am avut parte de așa ceva…” 

În loc de  vreo încheiere la aceste gânduri, rog și mă rog ca edițiile viitoare ale Festivalului de la Arad să se înnobileze mereu prin adevărul potrivit căruia, înainte de orice, teatrul înseamnă Bucurie.

Ion Parhon,

director artistic şi selecţioner al FITCA în perioada 2002-2010

cu ocazia a 25 de ani de FITCA

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

Pagina 2 din 1112345...10...Ultima »