Ion Parhon: Despre bucurie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-parhon-despre-bucurie/

În ziua când am răspuns invitaţiei onorante de a mă implica în bunul mers al festivalului arădean, ca director artistic, timp de aproape un deceniu, între 2002 şi 2010, mi-am amintit de căldura cuvintelor regretatului meu frate, Victor Parhon, aflat în această ipostază până în anul trecerii sale în eternitate, cu privire la carsimaticul public de aici, la emoţia sa neînchipuit de puternică, la trăirile  unor adevăraţi şi fideli prieteni ai scenei şi ai valorilor pe care aceasta le cultivă.

Un articol de Ion Parhon|15 noiembrie 2019

Astăzi, privind în urmă, înțeleg și faptul că poate nu aș fi reușit să împlinesc în bună parte năzuințele cu care am pornit la drum, dacă nu aș fi ajuns în timp să mă îndrăgostesc efectiv de acest oraș minunat, de noblețea lăuntrică, necăutată a trăitorilor lui și de sensibilitatea uneori chiar incendiară a publicului grăbit să-și manifeste prețuirea nu numai când intră în contact cu valorile consacrate ale artei spectacolului. În fine, pentru că fiecare festival nu se poate încheia fără mulțumirile adresate forurilor locale sau centrale, ordonatorilor de credit și sponsorilor, aș începe și aș încheia cu gândul că evenimentul arădean dedicat teatrului clasic n-ar fi existat, dacă nu ar fi fost… inventat și sprijinit în mod exemplar de către domnul Ovidiu Cornea, om de teatru și prieten de o aleasă alcătuire, de dincoace și de dincolo de cuvinte, iar eforturile organizatorilor nu ar fi fost și ele mereu și mereu răsplătite prin respectul și gratitudinea unor eminenți reprezentanți ai vieții spirituale arădene, în frunte cu dna prof. univ. dr. Lizica Mihuț, rector al Universității „Aurel Vlaicu”.

Printre momentele de vârf ale selecției, de certă performanță, de vădită satisfacție oferită spectatorilor în cele aproape zece ediții de festival, s-au numărat creațiile unor importanți regizori ca Yuri Kordonski, cu Unchiul Vanea de la Teatrul „Bulandra”, ivit la început de mileniu și de implicare a mea în maratonul arădean al „teatrului clasic”, Silviu Purcărete, cu spectacolele Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, și Pilafuri și parfum de măgar, de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Mihai Măniuțiu, cu Exact în același timp de Gellu Naum, de la Naționalul clujean, cu Iubirea Fedrei de Sarah Kane, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, și cu Bacantele după Euripide, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Alexandru Dabija, cu Cinci piese scurte de Eugène Ionesco, sau cu Pyrasmus & Thisbe 4 you, la Teatrul „Odeon”, Victor Ioan Frunză, cu Deșteptarea primăverii de Franck Wedekind, și Visul unei nopți de vară de Shakespeare, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, sau cu Istoria comică a doctorului Faust, realizată prin compararea unor texte de Goethe, Variot, Marlowe, Paul Valéry, A. Jarry, veritabilă premieră artistică și culturală în spațiul nostru teatral, înfăptuită la Teatrul de Stat din Baia Mare, Bocsardi Laszlo, cu Romeo și Julieta și Omul cel bun din Seciuan, de la Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, Dragoș Galgoțiu cu Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, oferit de Teatrul „Odeon”, Vlad Massaci, cu Avarul îndrăgostit după Molière, pe scenariul lui Cristi Juncu, la Teatrul de Comedie, și cu Platonov de Cehov, la Teatrul „Nottara”, Lucian Giurchescu cu Galy Gay de B.  Brecht, realizat la Teatrul de Comedie, Felix Alexa cu Visul unei nopți de vară, montat la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Horațiu Mălăele, cu Măscăriciul, în calitate de regizor și actor, după Cehov, pe scenariul lui N.Urs, spectacol realizat la Teatrul „Bulandra” și precedat de un strălucit succes în turneul internațional cu Catedra europeană de teatru la New Delhi, Singapore, Sidney, Seul, Shanghai și Beijing, Radu Afrim cu o foarte modernă lectură scenică a piesei Jocul de-a vacanța, de M.Sebastian, întrupată la Teatrul de Stat din Baia Mare, Petru Vutcărău, cu Salonul nr.6 de Cehov, pus în scenă la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Dan Puric și trupa Passepartout, cu Don Quijote, preluat de Naționalul bucureștean și aplaudat frenetic în turneul întreprins la Berlin, Londra, Paris, Madrid, Alcala de Henares și Viena. Un loc distinct și distins l-a ocupat pe scena acestui festival întâlnirea cu maestrul Victor Rebengiuc, în Legenda Marelui Inchizitor, după Dostoievski, în regia regretatului Radu Penciulescu, spectacol onorant și onorat de gazde prin acordarea distincției Bene Merenti acestui reputat actor, adevărată legendă vie a teatrului nostru.

Dincolo de titluri, de imaginea sălilor pline și de aplauze, se află aprecierile elogioase ale unor personalități de frunte ale scenei culese după spectacole. Dorina Lazăr: „Am venit la Arad cu o mare, cu o foarte mare bucurie, căci este singurul loc unde valorile certe ale teatrului clasic se pot întâlni într-un context performant și sărbătoresc, în fața unui public admirabil. Există aici un respect, o eleganță, un spirit de colegialitate și reverență față de teatru pe care nu le-am mai întâlnit în multe locuri”. Victor Ioan Frunză: „Am participat în trei rânduri în festivalul arădean, mai întâi cu Călătorii cu dricul de Raymond Husse, apoi cu Visul unei nopți de vară de Shakespeare, iar în acest an, cu versiunea inspirată de Faust. Mă impresionează puternic și mă bucură faptul că spectacolele pe care le-am adus sau pe care le-am văzut aici nu sunt deloc clasice în sensul cumințeniei și al ilustrării comode a textului. Dimpotrivă ! În  mod paradoxal, ele sunt mult mai moderne și mai provocatoare decât multe dintre spectacolele pe texte contemporane găzduite de scene cu mari pretenții”. Dan Puric, actor și regizor: „Ca și la spectacolele Toujours l’ amour și Visul, am întâlnit aici excelente condiții de joc, spectatori entuziaști – nu conservatori, ci de o binevenită mobilitate intelectuală, și o atmosferă sărbătorească, vie, dinamică, așa cum merită teatrul clasic, în general, teatrul de foarte bună calitate”. Achille Roseletti, regizor italian, prieten constant al festivalului arădean, din păcate, plecat dintre noi : „Sunt invidios pe Arad, pentru acest festival. El oferă o extraordinară șansă de a vedea texte celebre în interpretări noi, provocatoare, antrenante, așa cum mi s-a părut și spectacolul electrizant al lui Dan Puric, și reprezentația seducătoare cu texte mai puțin cunoscute ale lui Eugène Ionesco. Vin de mai mulți ani la acest festival și cred că el slujește foarte bine și dramaturgia de pe afiș, dar și valorile artei spectacolului”. 

Dincolo de toate acestea, există câte o istorioară nu mai puțin semnificativă legată aproape fiecare de un succes demn de a fi păstrat în memorie. Astfel, spectacolul cu Unchiul Vanea pur și simplu „căzuse de pe afiș”, când bunii mei prieteni Ducu Darie și Irina Petrescu m-au înștiințat că, la data respectivă, această capodoperă scenică va fi prezentă în Mexic ! În cinci zile de chin, cinci nopți de coșmar și zeci și zeci de telefoane, plus riscul de a-l îmbolnăvi de supărare pe domnul Cornea, am reușit amândoi să amânăm tot festivalul cu o săptămână, spre a culege în schimb o seară antologică de bucurie cosmică pentru toți cei aflați în sală și pe scenă, la spectacolul trupei admirabile de la „Bulandra”. Spectacolul de la „Odeon” cu Portretul lui Dorian Gray era și el aproape  de a ieși din calcul, căci actorul Dimeny Aron, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, se afla aproape de o premieră la sediu, iar directorul și regizorul Tompa Gabor abia în ultima clipă s-a decis să-i permită plecarea la Arad pentru 24 de ore! Asta în vreme ce valorosul interpret stătea ca pe ghimpi, spunându-ne că ar veni „cu mașina lui noaptea, chiar și pe jos, căci sora și rudele din Arad abia așteaptă să-l vadă într-un spectacol-eveniment”. O surpriză minunată s-a petrecut cu spectacolul lui Silviu Purcărete cu piesa Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului. Inițial, craiovenii au spus că nu  pot juca în spațiul oferit de scena arădeană. Nu și-au imaginat că îi va aștepta o sală ”impozantă” din zona industrială, cu scenă și gradene învăluite de un alb strălucitor și îmbietor, care l-a făcut pe Valer Dellakeza să spună : „Nici în străinătate nu am avut parte de așa ceva…” 

În loc de  vreo încheiere la aceste gânduri, rog și mă rog ca edițiile viitoare ale Festivalului de la Arad să se înnobileze mereu prin adevărul potrivit căruia, înainte de orice, teatrul înseamnă Bucurie.

Ion Parhon,

director artistic şi selecţioner al FITCA în perioada 2002-2010

cu ocazia a 25 de ani de FITCA

12
/02
/16

Tanti Geta a primit de la copii un smartphone. „Un chin pe bani”. E un ACER de 5 inch. „Ager de-un lat de palmă”. E destul de greu de manevrat. „E imposibil să faci ceva cu el, ia de vezi”.

27
/01
/16

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ținta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda și mă lățesc pe canapea.

20
/01
/16

Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

16
/12
/15

Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 și Masterul de Dramaturgie al aceleiași Facultăți în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puținii norocoși care s-au făcut remarcați la absolvire, n-am reușit să intru în „circuit” prin teatrele de stat, iar o a doua șansă nu mi s-a dat niciodată. Așa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preț să fac Teatru.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

12
/10
/15

Festivalul George Enescu a tras cortina de final luna trecută, pe 20 septembrie. A fost un tur de forţă pentru melomani şi specialişti în ediţia 22, cu tot atâtea zile, 22, de concerte unu şi unu.

28
/09
/15

Royal Concertgebouw Orchestra (RCO) şi Berliner Philharmoniker sunt considerate cele mai bune orchestre din lume. Dacă vorbiţi cu cineva din domeniul muzical sau răsfoiţi un articol de specialitate, aceste două orchestre, veţi vedea, primesc majoritatea laurilor. Şi, „în-cântare’’ mare, ambele au fost prezente pe scena Festivalului George Enescu de anul acesta.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

23
/09
/15

Oamenii au nevoie de speranță. Să poată spune:„ uite că se poate” și viața ne arată de foarte multe ori că se poate să crezi că totul s-a sfârșit pentru tine și să constați că viața abia începe. Se poate să nu ai cele mai bune dotări posibile, dar să te trezești că excelezi în mai multe planuri. Ne plac exemplele, iar Julio Iglesias este un exemplu.

21
/09
/15

Astăzi, Leonard Cohen împlinește optzeci și unu de ani, și asta ar trebui să fie de-ajuns pentru a ne tulbura, dar bineînțeles că nu se va întâmpla întocmai așa, ba chiar dimpotrivă, fiindcă nu e tocmai secolul poeziei, fie ea și cântată lin, cu o voce gravă, cumplită, lin, pe înțelesul tuturor celor care pot, totuși, să înțeleagă ceva din iubire, deci din viață.

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.