Ionel Perlea. Un dirijor de faimă internațională
https://www.ziarulmetropolis.ro/ionel-perlea-un-dirijor-de-faima-internationala/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

Un articol de Georgeta Filitti|17 mai 2017

E şi cazul lui Ionel Perlea (1900-1970), cel născut într-un sat ialomiţean şi ajuns unul din marii dirijori ai secolului XX. A făcut studii muzicale la München şi a debutat ca dirijor la Opera din Leipzig, în stagiunea 1922-1923, cu opera Hänsel şi Graetel de Humperdinck. Avea doar 19 ani când a compus, la Bucureşti, Două schiţe simfonice. Şi-a împărţit timpul, într-un ritm alert, între orchestre din Germania (Rostock, de pildă, unde a fost dirijor secund) şi România (Cluj, apoi Bucureşti, la Opera Română – unde va rămâne neîntrerupt până în 1944 -, la Radio, profesor la Academia de Muzică).

În 1944 încearcă să iasă din ţară, cu destinaţia Paris; e prins şi internat într-un lagăr din Austria (Krümhubel). Peste un an este eliberat de englezi şi reuşeşte să ajungă în Italia. Este primit cu braţele deschise şi dirijează la Roma, Veneţia, Trieste, Napoli, Torino, Genova. Are un angajament permanent vreme de trei ani, la Scala din Milano, unde dirijează operele Samson şi Dalila, Răpirea din serai (cu Maria Callas), Cosi fan tutte, Fidelio, Boris Godunov, Turandot. E prezent şi la festivalul de muzică sacră de la Perugia. Faima sa este statornicită şi Toscanini îl recomandă la Metropolitan House Opera din New York. A debutat acolo dirijând Tristan şi Isolda. Compozitorii săi favoriţi, în primul an pe pământ american, au fost Wagner, Verdi, Puccini şi Bizet. Înregistrează mai multe opere în acelaşi oraş şi peste doar un an este director al Marelui festival de operă din San Antonio (Texas), unde a dirijat Aida şi Madame Butterfly. E invitat în acelaşi timp să dirijeze orchestele din Baltimore, Detroit şi Cleveland şi face turnee memorabile în Europa (la Atena, Florenţa, Milano, Viena, Bamberg). Sub bagheta lui au cântat Monique de la Brucholerie, G. Cassado, El. Schwarzkopf, D. Fischer Diskau. Timp de 15 ani, între 1955 şi 1970, a condus orchestra din Connecticut şi a ţinut cursuri de dirijat la Mannhatten School of Music din New York. Aici a prezentat, în premieră, Omagiu lui Enescu de Th. Grigoriu.

Ionel Perlea rămâne în memoria noastră în primul rând ca un înzestrat dirijor. A fost deopotrivă un compozitor inspirat, preţuit de George Enescu. În 1970, un cronicar releva „vivacitatea coloristică încântătoare” a lucrărilor sale.

Repertoriul său dirijoral, de excepţională varietate, a cuprins cca 1500 de lucrări de Wagner, Mahler, Mozart („marea lui slăbiciune”, după propria mărturisire), Ceaikovski, Smetana, Dvorak, Musorgski, Rahmaninov, Glinka.

Prezenţa, vreme de 25 de ani, pe scena internaţională, după Al Doilea Război Mondial, alături de Sergiu Celibidache şi Constantin Silvestri, a avut o conotaţie aparte: melomanii din lumea întreagă au avut dovada prezenţei românilor în elita mondială a muzicienilor, în ciuda faptului că în patrie numele lor rămâneau prohibite.

Cenzura instaurată în România, odată cu introducerea regimului comunist, a fost extrem de dură. Pe de o parte, românii nu s-au mai putut exprima liber, ci doar după şabloane puţin credibile; pe de altă parte,  accesul la producţia literar artistică a lumii a fost drastic interzis. În cazul muzicii, opreliştile n-au putut funcţiona după dorinţa politrucilor, încât concertele lui Ionel Perlea au fost destul de des urmărite de români.



16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.