Ionel Teodoreanu, scriitorul care se refugia vara la Agapia
https://www.ziarulmetropolis.ro/ionel-teodoreanu-scriitorul-care-se-refugia-vara-la-Agapia/

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele poveşti din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toţi cu „Uliţa copilăriei” şi care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

Un articol de Monica Andronescu|23 Iulie 2017

Undeva, într-un bloc vechi din spatele Bisericii Armeneşti, l-am întâlnit în urmă cu câțiva ani, pe Alexandru A. Teodoreanu, singurul reprezentant care mai poartă astăzi numele unei familii fără de care literatura română ar fi fost mai săracă. A străbătut aproape un secol, a văzut lumile cum s-au transformat, le-a înţeles sau doar le-a acceptat, a fost contemporan cu începutul şi sfârşitul unui veac, nu de singurătate, ci de schimbări… M-a rugat să-i cumpăr o pâine, că-i e greu să coboare la magazin, și a rupt o bucată proaspătă atunci când i-am dus-o și a savurat-o cu plăcere, după ce mi-a oferit și mie. Mi-a făcut un ceai, într-un ibric roșu, ciobit, și mi l-a așezat în față, aburind, pe o masă acoperită cu o mușama veche. Am stat de vorbă într-o odaie care semăna prin simplitate cu cea a lui George Enescu din Vila Luminiş, de la Sinaia, şi când a început să povestească ne-am întors în timp, undeva, la începutul anilor 1900.

„Îmi aduc aminte de prezenţa fizică a verilor mei primari, Ionel şi Păstorel Teodoreanu, trecuţi de mult în lumea umbrelor”. Casa bunicilor, evocată de Ionel Teodoreanu, uliţa Zlataust din Iaşi, unde ar trebui să existe astăzi un muzeu al scriitorului, anii adolescenţei, apoi anii tinereţii… Povestea începe demult, înainte de naşterea celui care avea să devină unul dintre scriitorii cei mai îndrăgiţi ai literaturii române, pe vremea când cei trei fraţi, Osvald, Alexandru şi Laurenţiu, erau încă tineri. „În vreme ce Alexandru şi Laurenţiu se stabileau la Bucureşti, Osvald a ales să rămână în Moldova. Din căsătoria lui cu Sofia, fiica lui Gavriil Musicescu, un compozitor renumit la acea vreme, au venit pe lume Păstorel şi apoi Ionel Teodoreanu.”

Ajuns astăzi la 93 de ani, Alexandru A. Teodoreanu s-a născut în familia celuilalt Alexandru, fratele lui Osvald. „Iar Laurenţiu”, îşi aminteşte el mai departe, „a murit pe front, în primul război mondial, unde s-a înrolat ca voluntar”. Multe întâmplări sunt evocate de Ionel Teodoreanu în „Uliţa copilăriei”, iar episodul dispariţiei unchiului este unul dintre cele mai emoţionante:

„Vestea se prăbuşi în noi ca o ciocârlie fulgerată de soare; la fel pierise copilul între străini. Uliţa ştia, căci, peste puţin, poarta ogrăzii s-a deschis larg, aşa cum deschide bocetul o gură de om. Bunicul în coşciug îşi urma nepotul. Curând, cei rămaşi părăseam căsuţa, fugeam de acolo.”

Ionel Teodoreanu era pasionat de patinaj și box

L-am întrebat cum şi-l aminteşte pe vărul Ionel Teodoreanu. A răspuns zâmbind, fără să clipească: „Un bărbat frumos, pasionat de sport, de patinaj şi de box. Un om luminos”. Din casa de pe uliţa din Iaşi, unde a fost locuinţa lor, îşi aminteşte doar frânturi de întâmplări. S-au aşternut anii şi multe imagini s-au şters, dar n-a uitat nici acum atmosfera din lunile de vară, când se adunau cu toţii acolo, iar bunicii îşi răsfăţau nepoţii.

„Ionel Teodoreanu preluase de tânăr răspunderea materială a familiei sale, pe care şi-a întemeiat-o încă din studenţie. Pe soţia lui, Lili Lupaşcu, scriitoarea de mai târziu, care a publicat cărţi sub pseudonimul literar Ştefania Velisar, Ionel a cunoscut-o la Crăciunul din 1918, când tânăra a venit în casa familiei Teodoreanu împreună cu surorile Delavrancea. Atunci s-au întâlnit. Pe urmă s-au căsătorit şi au apărut cei doi fii gemeni, Ştefan şi Laurenţiu. Au locuit un timp în Iaşi, în casa părinţilor lui Ionel, de care vă spuneam. Tatăl lui, Osvald, era un renumit avocat la cea vreme, şi mama, Sofia – noi îi spuneam Sonia –, era profesoară de pian la Conservatorul ieşean şi prietenă din tinereţe cu George Enescu, care o vizita la fiecare trecere prin Iaşi. Ionel îşi câştiga în acei ani existenţa lucrând ca avocat la Baroul ieşean şi împărţindu-şi ziua în întâlniri cu prietenii scriitori din cercul «Vieţii Româneşti», mai ales cu Mihail Sadoveanu şi poetul George Lesnea.

Îndrumător şi prieten în acelaşi timp îi era atunci profesorul de istorie literară Garabet Ibrăileanu, cu care a avut o relaţie aparte. În tot cursul stagiunii judiciare, Ionel Teodoreanu lucra lungi pledoarii pentru clienţi în cauze penale, iar în lunile de vară îşi lua o vacanţă de creaţie literară, retrăgându-se cu familia la Mănăstirea Agapia, în Neamţ.”

Nu putea să scrie fără cana lui de cafea şi fără ţigări

Un timp, Alexandru Teodoreanu povesteşte despre frumuseţea Agapiei. Despre drumul prin munte care urcă de la Agapia la Văratec şi despre frumuseţea Moldovei. Acolo, la Agapia, unde avea prietenă o măicuţă, Ionel Teodoreanu şi-a scris aproape toate romanele.

„Acolo, intra în fiecare dimineaţă într-un chioşc din curtea casei mănăstireşti, unde îl aşteptau o cană cu cafea, ţigări şi multe creioane bine ascuţite. Soţia lui avea grijă ca pe masa lui Ionel să existe întotdeauna multe creioane şi se ocupa ea însăşi să le ascută bine.”

Era locul unde el scria cel mai bine, era locul care-i era cel mai drag, la care visa în lunile de iarnă şi unde poveştile începeau să trăiască. „Nu putea să scrie fără cana lui de cafea şi fără ţigări. Fuma mult şi bea multă cafea. La Agapia, Ionel, în lunile de vară, se retrăgea singur în chioşc, unde scria până la prânz. După-amiaza se oprea. Petrecea mult timp cu familia şi îi plăcea să colinde pădurile din zona Agapiei. Eu aşa mi-l amintesc.

Începea să scrie cu gândurile adunate din lunile petrecute între colegii avocaţi şi în atmosfera din casa părintească, gânduri acumulate în luni lungi de iarnă, în mediul acela de burghezie interbelică al casei părinteşti. Le strângea în fiecare an, poveşti legate de lumea în care trăia… Iar toamna preda editurii textul romanului scris în vară şi editura îl prelua de îndată. Pentru că avea mare succes. A fost un scriitor iubit.”

„Lorelei” a fost scris la malul mării

L-am întrebat dacă-şi aminteşte de „Lorelei”. Dacă şi acest roman, considerat unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română, a fost scris tot la Agapia, cu unul dintre creioanele ascuţite de soţia lui, în chioşcul cu flori şi aromă de cafea unde s-au născut atâtea vieţi pe hârtie. Îmi răspunde că nu. La „Lorelei”, Ionel a scris mai mult timp, ani întregi, şi că o mare parte din carte a fost redactată undeva, la malul mării.

Romanul, care începe într-o gară, unde un tren opreşte trei minute, este o poveste pe jumătate adevărată, ca toate poveştile… Şi Catul Bogdan, şi frumoasa Luli au existat, undeva, cândva, iar Ionel Teodoreanu i-a întâlnit sub alte nume, i-a cunoscut, i-a observat şi i-a recompus apoi în „Lorelei”.

La fel şi „La Medeleni”, îşi aminteşte el în continuare. „A fost inspirat de un conac de pe malul Prutului, al unor prieteni, unde mergea Ionel. Era foarte frumos acolo, o casă boierească, unde se adunau prieteni din lumea literară, intelectuali. Atmosfera era minunată şi locul asemenea.

De acolo s-a născut romanul «La Medeleni», l-a inspirat locul, l-a inspirat numele… Intelectualii din mediul burghez moldovean aveau obiceiul să se adune laolaltă”, povesteşte el. „Literatura lui Ionel Teodoreanu este îmbibată de farmecul vieţii din oraşele Moldovei, în mare parte dispărute, şi creează personaje vii, este scrisă cu talent scriitoricesc.”

A murit brusc, l-a lăsat inima

Alexandru Teodoreanu îşi aminteşte apoi brusc de moartea timpurie a vărului său. „Avea doar 57 de ani. A murit brusc, l-a lăsat inima. Era iarnă, era începutul lui februarie, erau nămeţii cât casa. Nu cred ca dumneata să fi prins vreodată asemenea zăpezi”, îmi spune zâmbind. „A ieşit din casă, avea nişte treburi de făcut, s-a luptat cu troienele şi inima l-a lăsat deodată. Era mult prea tânăr.” Iar soarta n-a fost mult mai darnică nici cu ceilalţi membri ai familiei Teodoreanu. „Fratele lui Ionel, Păstorel Teodoreanu, a suferit o condamnare nedreaptă la şase ani de închisoare politică. S-a stins şi el curând după aceea din cauza unui cancer pulmonar.”

Şi la fel de nedreaptă şi cumplită a fost însăşi condamnarea la 16 ani de temniţă a lui Alexandru A. Teodoreanu, bătrânul cu ibric roșu, care mi-a povestit istoria familiei într-o dimineață, la o cană de deai. Alexandru A. Teodoreanu a fost învinuit de „înaltă trădare” şi a urmat mai bine de un deceniu şi jumătate martiriul celor care au trecut prin temniţele comuniste. Îşi aminteşte cum, la câteva zile după ieşirea din închisoare, a mers la Biserica Batiştei, unde familia prăznuia un parastas pentru vărul lui şi fratele lui Ionel, pentru Păstorel Teodoreanu.

Momentul a fost de o mare emoţie, căci şi-a întâlnit familia atunci, pentru prima dată, după 16 ani, în biserică, la slujba de pomenire a lui Păstorel. Cât de departe au rămas anii copilăriei, cu toate poveştile lor, cât de departe uliţa unde se adunau cu toţii şi se jucau împreună în casa bunicilor…

„Uliţa avea şi un felinar, pripăşit printre rarii ei copaci”, scria Ionel Teodoreanu în „Uliţa copilăriei”. „În fiecare seară, un moşnegel ghebos venea şchiopătând până la felinar: îi vorbea ceva la ureche, ocrotindu-şi vorbele cu mâinile, şi felinarul îi răspundea cu o lumină care dăinuia toată noaptea.” Azi mai trăiesc doar amintirile. Imaginea lui Luli-boy din „Lorelei” revine şi îi aduce zâmbetul pe buze lui Alexandru A Teodoreanu: „Ionel era un bărbat frumos, vesel şi cu inima deschisă…”.

Atunci când poate, Alexandru A. Teodoreanu merge la Iaşi să vadă casa bunicilor lui, Alexandru şi Elena Teodoreanu, locul unde o bună parte a copilăriei şi-a petrecut-o Ionel Teodoreanu şi care avea să-i marcheze întreaga creaţie de mai târziu, şi să aprindă o lumânare la mormintele familiei din dealul Eternităţii. Cu tristeţe, domnul Alexandru A. Teodoreanu povesteşte cum casa le-a fost dată unor chiriaşi…

Şi-ar fi dorit să fie muzeu acolo, dar lucrurile nu se întâmplă întotdeauna în lumea noastră aşa cum ar trebui. „E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg. Nu răsfaţă ochiul cu mlădieri de râu gătite în salturi de verdeaţă şi nici nu ispiteşte pasul cu caldarâm sonor. E firavă şi goală: numai pământ şi pietre. Dau năvală celelalte uliţe, înghesuite una într-alta, cot la cot, s-ajungă mai degrabă la uliţa cea mare cu pântec de piaţă, căreia îi duc larma grămădită pe tăvi de piatră. Ea e pustnică. A strâns pios tăcerea aruncată de celelalte uliţi şi s-a dat la o parte de ele.”

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

13
/11
/18

O jumătate de plic, gol, conținea o adresă. Primisem foaia de la fratele meu, care aflase adresa de la un coleg de muncă, din București, cu rude în Transilvania. Așa funcționau lucrurile, când funcționau. M-am dus la Poșta din orașul în care făceam liceul, Găești, am cumpărat un plic și timbre, iar seara am scris o mică scrisoare.

13
/11
/18

Lavinia Bălulescu tocmai a publicat două cărți. Una de poezie (scrisă împreună cu tatăl său, distinsul domn Constantin Bălulescu), „Zmeii sunt de treabă”, la editura Paralela 45. Și una de proză – „Terasa Fericirii” (editura Polirom). Iată ce ne propune spre lectură!

13
/11
/18

Grupul Editorial ALL va fi prezent, în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, la ediția cu numărul 25 a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de învățătură. Vizitatorii sunt așteptați în standul ALL cu reduceri de până la 85%, noutăți editoriale pentru toate categoriile de cititori, surprize și cadouri dulci pentru cei mici.

13
/11
/18

Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Toate acestea sunt personaje fantastice create de scriitorul şi editorul Stan Lee, în colaborare  cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditkode. Stan Lee s-a stins din viață luni dimineaţă, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani.

08
/11
/18

Editura Gama le propune cititorilor prezenți la Gaudeamus 2018 (14-18 noiembrie) o campanie inedită de promovare a lecturii și jocului: alegerea unei zile în care suntem provocați să renunțăm la dispozitivele electronice. Derulată sub sloganul „Ziua în care avem timp”, campania debutează la ediția din acest an a târgului de carte Gaudeamus cu o dezbatere amplă, plănuită pentru data de duminică, 18 noiembrie, ora 13.30, la Sala Cupola din cadrul Romexpo, și o tombolă.

07
/11
/18

”Sunt cu doi ani mai mare decât țara mea și mă doare să văd că țara mea suferă. Dar îmi pun speranța în cei care vin după mine. În copii! Speranța că vor trăi demn și se vor putea bucura de roadele strădaniei lor ca adulți. La Centenarul ei, România nu arată bine – este mai dezbinată, mai fragilă, mai șubredă ca oricând. Și dincoace și dincolo de Prut!” - Mihai Șora, la împlinirea vârstei de 102 ani...

29
/10
/18

Editura Humanitas vă invită marți, 30 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului Ioanei Pârvulescu Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor. Desenele prezentate in volum sunt semnate de Mihail Coșulețu.

23
/10
/18

O fotografie din anul 1965 cu protagoniștii filmului "Doctor Jivago", ecranizarea romanului omonim semnat de Pasternak, în regia lui David Lean. Se împlinesc, astăzi, 60 de ani (23 octombrie 1958) de când scriitorului rus Boris Pasternak i se decerna Premiul Nobel pentru literatură pentru romanul "Doctor Jivago",roman devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în țara de origine.

Page 1 of 8612345...102030...Last »