INTERVIU cu un actor care a plecat bine în meserie, a ajuns la o răscruce şi nu renunţă. Citiţi cazul.
Un articol de Andrei Crăciun|13 februarie 2019
Ionuț Niculae, noul nostru Jean Constantin, așa cum te-am vestit în presă, ce mai faci dumneata, pe unde mai joci, unde să vină publicul spectator să te mai vadă, să te mai constate?
Domnule Andrei Crăciun, așa de tare mă bucur că m-ai investit cu numele ăsta. Din păcate, spectatorii mă pot vedea doar într-un spectacol. Momentan. În „Hotel Europa” la Naționalul Bucureștean. Am avut mai multe, dar s-au casat. La unele am fost surprins că au fost scoase din stagiune, la altele s-a întâmplat ca teatrul să se închidă din motive de siguranță (Godot Cafe Teatru) și au mai fost și spectacole la care nu se vindeau suficiente bilete. Trec printr-o perioadă mai grea, dar o să-mi revin.
Timpul a demonstrat dacă? Ai confirmat în ultimii cinci ani? Povestește-ne.
Acum cinci ani terminam masterul de la UNATC. Eram în câmpul muncii încă din anul II de facultate, dar, dacă e să vorbim de această jumătate de deceniu care a trecut, anii au fost teribili. E foarte greu să te menții la un nivel ridicat pentru că după terminarea facultății ai foarte mult timp liber dintr-o dată. Schimbarea e bruscă și trebuie să reușești să nu îți pierzi încrederea în tine. Am avut parte de proiecte frumoase atât pe teatru cât și pe film, dar nu cred că am confirmat. Și nu mă refer neapărat la angajarea cu carte de muncă într-un teatru de stat. Sunt mulți care au așteptări mari de la mine, iar rolurile mele din ultimii cinci ani nu au atras atenția atât de tare. Nu știu dacă pentru că nu mi-am făcut eu treaba cum trebuie sau spectacolul nu a fost unul împlinit. Sau poate că e și una și alta. Dar asta e meseria noastră. Constanța nu ar trebui să fie un criteriu. Iar eu sunt sigur că începutul, chiar dacă e unul mai slab, a contribuit la ceea ce sunt eu acum. Eu cu experiența mea de viață, cu temerile mele, cu împliniri, eșecuri.
„Hotel Europa” (regia: Andrei Raicu)
Ce înseamnă Teatrul Metropolis în biografia dumitale artistică? Dar celelalte teatre unde joci?
Sunt recunoscător fiecărui teatru în parte pentru că mi-a oferit prilejul să-mi practic meseria. La Teatrul Metropolis, am întâlnit cea mai profesionistă echipă. Lia Bugnar a scris un text pentru zece actori care au fost selectați în urma unei audiții să facă parte din proiectul numit „Zece pentru New York”, iar oamenii de acolo ne-au primit ca pe niște actori mari și importanți, în ciuda vârstei noastre fragede. Iar un alt mare plus îl reprezintă interesul spectatorilor pentru reprezentațiile ce se dau la Metropolis. De fiecare dată se vindeau toate biletele, iar asta ne ajuta foarte mult. Sper să se reia spectacolul. Teatrul Național este locul în care mergeam cel mai des în adolescență, iar prezența mea pe scenele de acolo (am jucat în trei săli) mi-a adus o satisfacție enormă. Și ultimele, dar nu cele din urmă, sunt teatrele independente, Godot Cafe Teatru și Teatrul Apropo. Acolo se schimbă puțin situația, pentru că munca se dublează. Trebuie să îți aduci tu costumul de acasă, să îți promovezi mai des spectacolele, pentru că ești plătit din încasări, și trebuie și să nu ai prea mulți invitați, pentru că asta îți afectează buzunarul (râde).
„Zece pentru New York” (regia: Lia Bugnar)
FILM. Consacarare în lumea filmului – cum stăm pe partea cinematografică? Te-ai viralizat internațional sau deocamdată nu?
Am început foarte bine în lumea filmului. Am debutat direct în lungmetraj (Rocker – regia: Marian Crișan) și am fost și nominalizat pentru tânără speranță la Premiile Gopo când eram în anul II de facultate, iar succesul din proiectul ăsta mi-a adus un al doilea lungmetraj (Lumea e a mea – regia: Nicolae Constantin Tănase) care m-a propulsat în cinematografia internațională (In Blue – regia: Jaap Van Heusden) din care s-a născut și primul rol principal într-un scurtmetraj (Date Night – regia: Stela Pelin), iar acum sunt în filmări pentru al patrulea lungmetraj unde am un rol consistent, dar nu pot să-i dau numele. Mai am și alte scurtmetraje de facultate, dar nu vreau să te țin aici până mâine. Glumesc.
Ionuț Niculae și Ilona Brezoianu, în scurtmetrajul „Date Night” (regia: Stela Pelin)
ROMÂNIA. Ce facem cu țara noastră, Jeane? Rămâi aici?
Vai de capul nostru. Sunt cel mai mare ignorant. Sunt foarte multe lucruri care nu-mi plac la țara asta și totuși nu fac ceva concret. Sigur, merg la proteste și încerc să-mi conving apropiații să meargă la vot, dar nu mă implic în politică. Și eu cred că asta ar trebui făcut. Acum un an mă bătea gândul să mă mut la Barcelona și să mă apuc de IT. Găsisem un job bine plătit, iar orașul este minunat. Problema e că nu mă pricep. Cred foarte tare că omul cât trăiește învață, iar în ciuda descurajărilor pe care le tot primesc de la prietenii mei, sunt de părere că POT să fac foarte multe lucruri. Sau poate sunt eu prea optimist. Am în plan să câștig un Grand Slam la tenis. Nu mă văd făcând teatru în altă țară. Poate film. Țara asta, atât cât am apucat eu să o cunosc până acum, e cam egoistă. Sunt mulți oameni care se gândesc numai la binele lor, la cum să le fie LOR bine. Să aibă loc de parcare, să meargă cablul TV și să fie bine ca să nu fie rău. Politicienii s-au hrănit din pasivitatea asta otrăvitoare. Și-au permis să facă lucruri foarte grave, să lase țara asta nedezvoltată. Simt că ne trezim ușor din letargie, sper să fie așa, să nu mă înșel. Trebuie să punem osul la treabă. Să avem curajul să-i criticăm pe cei care ne gestionează banii, să ne cerem drepturile cu demnitate atunci când ajungem la spital, să nu mai plecăm capul când trece un doctor pe lângă noi, să-i salutăm pe vecinii de bloc și să-i ajutăm atunci când au nevoie, și să mai mergem și cu metroul și cu bicicleta, că e prea poluat orașul ăsta.
Alexandru Nagy, Ionuț Niculae și Maia Morgenstern, în spectacolul Teatrului Metropolis „Zece pentru New York”
Cuvânt de încheiere de la Ionuț Niculae, povață pentru cei tineri. Plus: ce i-ar spune Ionuț de acum celui care era acum zece ani? (Vezi că păstrăm răspunsul în arhivă și, dacă mai trăim, peste zece ani te întreb iar.)
Aș vrea să-i îndemn pe cei tineri să aibă mai multă încredere în ei. Să nu le fie teamă să comunice pentru că nu are ce să se întâmple. De doi ani țin cursuri de teatru pentru adolescenți, iar recent am deschis și o trupă de teatru împreună cu colegul Ionuț Toader de la Huși și sunt fascinat de cât de mult potențial zace în ființele astea care din păcate au privirea în pământ. Știu că pot să îi ajut și vreau să fac asta, iar prin teatru se pot dezvolta foarte frumos. Vă aștept la Brightside Drama să vă cunoașteți mai bine. Mi-aș zice: Jeane, mă bucur că nu ai renunțat la meserie și că nu ai plecat din țară. Sunt foarte ocupat, nu am timp acum să îți scriu prea multe, regizorii de pe platou nu sunt prea drăguți. Mă bucur că te-ai apucat de sport acum zece ani și că m-ai învățat să am grijă de corpul meu. În vremurile astea în care trebuie să alergi de la un proiect la altul, condiția fizică joacă un rol foarte important. Nu mi-e teamă de bătrânețe, pentru că am învățat de la adolescenții ăia ai tăi că trebuie să trăiești fiecare clipă la maximă intensitate. Sper să ne revedem cu bine și peste zece ani.
Aș vrea să-i îndemn pe cei tineri să aibă mai multă încredere în ei. Să nu le fie teamă să comunice pentru că nu are ce să se întâmple. De doi ani țin cursuri de teatru pentru adolescenți, iar recent am deschis și o trupă de teatru împreună cu colegul Ionuț Toader de la Huși și sunt fascinat de cât de mult potențial zace în ființele astea care din păcate au privirea în pământ. (Ionuț Niculae, actor)
Foto: Alin Stan
