Iosif Iser, un pictor pentru Dobrogea senzuală
https://www.ziarulmetropolis.ro/iosif-iser-un-pictor-pentru-dobrogea-senzuala/

Lentoare orientală, vitalitate solară, dichis şi senzualitate, care însă nu dezvăluie nicidecum totul despre femeile pictate, ci dimpotrivă, le fac şi mai misterioase.

Un articol de Monica Andronescu|30 aprilie 2019

Ele se regăsesc în majoritatea tablourilor pictate de Iosif Iser, mare iubitor al Dobrogei și al universului marin. Galben, albastru, verde în nuanțe numeroase, dar și ocru sau roșcat în diferite tonuri domină pânzele lui, care te invită într-o lume ce amintește de ritmurile arhetipale ale omului. În cărbune, acuarelă sau guașă, arta lui a închipuit câteva decenii tătăroaice și odalisce, lăsându-se fascinată de nud, dar și de arlechini și țărani. Alături de numeroasele sale peisaje solare, ele toate au devenit mărturii pentru formele locale ale umanului, așa cum se arăta el secolul trecut, și pentru un crez artistic ce nu are de-a face cu pictura ca delectare. „Pictezi pentru că așa îți cer sufletul și priveliștea. E o trebuință care pornește din ceea ce privești și din tine. Arta nu e o distracție agreabilă. Arta e o înțelegere supremă… Pictura e o suferință îndârjită, prin care fulgeră bucurii nebănuite… e cea mai sfântă dintre dureri… e cea mai deplină dintre bucurii”, explica Iosif Iser când era deja un pictor cunoscut.

Departe de salon

Între 21 mai 1881, ziua în care s-a născut, și 25 aprilie 1958, când s-a stins din viață, tot în capitală, după ce tocmai încheiase o expoziție cu nu mai puțin de 115 tablouri, Iosif Iser a parcurs toate etapele consacrării: a făcut explorări și descoperiri personale, a trăit boem la București și la Paris, a cunoscut  singurătatea de atelier, acolo unde prinde contur viziunea personală, s-a bucurat de forțele impresionante ale culorii și și-a imaginat chipuri multe, în care poți ghici povești. Sedus de forțele telurice, n-a încetat să le picteze, ca un fel de Zorba Grecul fascinat de frumusețea oamenilor și convins că „cea mai mare nebunie e să n-ai nicio nebunie”. Între primăvara în care s-a născut și cea în care a murit, Iosif Iser a parcurs un drum într-un timp dintre cele mai complicate, în care s-au îngrămădit două războaie mondiale, un timp în care a trebuit să redescopere de mai multe ori ce înseamnă frumusețea vieții sau bucuria și forța de a trăi.

La început, evitarea oricărei formule estetice și mai ales refuzul de a perpetua arta „pentru burghezi” l-au dus pe tânărul care tocmai terminse liceul și executase, la comandă, două desene (10 lei bucata), spre grafica de presă, care căuta să abordeze și să marcheze critic actualitatea apăsătoare și, de la un punct încolo, de neînțeles.

Aceasta a fost prima etapă din calea lui Iosif Iser, care s-a îndepărtat tot mai mult de arta de salon, conformistă, sentimentală și, înainte de toate, nesinceră. Nicolae Tonitza explica această fugă astfel: „Iser fuge din banal nu din dorința de a epata prin extravaganțe, ci dintr-o profundă necesitate sufletească: temperamentului său viguros nu-i convin platitudinea și dulcegăria, sub orice formă și sub orice lumină s-ar ascunde ea.”

Caricatură, cafenea, căutare

În 1899 a plecat la München ca să studieze arhitectura, pe care a abandonat-o pentru Academia de Artă, care îl dezamăgește pe tânărul dornic să spargă tiparele și să arate altceva, pentru că e inflexibilă, convențională și rece. Este perioada în care Iosif Iser începe să colaboreze la Jugend și Simplizissimus, reviste satirice cu caracter social. Avangarda din Montmartre are timp s-o cunoască, fiindcă locuiește câțiva ani la Paris, unde studiază la Academia Ranson și frecventează lumea din care făceau parte, de exemplu, conaționalul Constantin Brâncuși sau pictorul André Derain.

După cinci ani, se întoarce la București fără să-și fi încheiat studiile, își organizează prima expoziție la Palatul Ateneului, apoi o expoziție personală la Pitești și se angajează la Adevărul pentru caricaturi care să interpreteze realitatea politică. Spiritul său protestatar găsește terenul cel mai fertil pentru a-și încerca puterile: încondeiază politicieni, atitudini și idei. În primele două decenii ale carierei sale, reușește să aducă spiritul satiric în arta românească, desenând pentru publicații progresiste, fără să facă vreo concesie platitudinii sau sentimentalismului. „Ieșirea lui Iser din necunoscut”, scria Tudor Arghezi, „răsturna tot ce se îngăimase până la el în materie de pagină ilustrată. Până atunci desenul fusese un spațiu prost mânjit și se chema caricatură. […] De cum s-a vădit, Iser a fost o autoritate și poate că singurul novator necontestat”.

Observând omul în ipostaze cât mai diverse, Iosif Iser își face un fel de ucenicie prin cafenelele Bucureștiului, supreviețuind din propriile desene. Acolo sunt adevăruri de necontestat ale ființei umane, acolo se văd splendoarea și mizeria, binele și răul, albul și negrul, amestecate în diverse forme și nuanțe. Brăila și Constanța au, și ele, cafenelele lor, și pictorul se oprește și prin ele să facă pasteluri și, de asemenea, portrete de artiști, pentru ca în anul 1922 să se întoarcă în presă, la Facla.

Dobrogea înainte de toate

Dobrogea, un ținut care îl entuziasmează și care se va dovedi o mină de aur pentru arta sa, o descoperă câțiva ani mai târziu, când începe să picteze lumea pe care o vede și trăiește la Marea Neagra, la porțile Orientului. Surprins în peisaje, portrete și nuduri, farmecul Dobrogei, geniul locului, se reflectă amar, senzual, în ocruri pământii. Fiecare dintre noi a văzut cel puțin o pânză ca Familie de tătari, Cafenea la Balcic, Peisaj din Constanța, Tătăroaiacă, Odaliscă, Sărbatoare la Balcic, Orientală cu văl alb, Nud în șalvari verzi, Nud cu eșarfă albastră, Cadâne etc. Aceste lucrări l-au consacrat definitiv, asigurându-i un loc confortabil în pictura românească. Despre această inepuizabilă dragoste, artistul însuși mărturisea: „Dobrogea a fost cea mai bună școală pentru mine. Estetica mea? Incontestabil, ea vine din Dobrogea și din natură în genere. Compoziția peisajului dobrogean e haina mea. Peisajul acela plat, nud, jos, animat de personajul masiv, atât de monumental, al locului, apare mult mai bogat decât priveliștea cea mai luxuriantă din lume.”

După expoziția din 1916, care a cuprins lucrările cu variațiuni pe această temă, nimic nu mai pare să stea în calea entuziasmului său artistic, de a cărui valoare era perfect conștient și nu se îndoia, spun contemporanii. După ce luptă pe frontul din Moldova în Primul Război Mondial, își reia pictura.

După scurta perioadă a tablourilor pe teme de război și după o călătorie la Constantinopol, își deschide o expoziție intitulată Constantinopol-Curtea de Argeș. Acest „realist de o sinceră ferocitate”, cum îl descrie Nicolae Tonitza, expune la Salonul de Toamnă din capitala Franței, al cărui societar devine, precum și la importante galerii din oraș, dar și de la Dresda, Berlin, Amsterdam, Bruxelles. Lucrează mult: uleiuri, guașe, gravuri, desene, acuarele. De fapt, după 1920 are nenumărate expoziții personale, mai puține de grup. Din 1921 până în 1934 a locuit din nou la Paris, de unde a revenit în România după Al Doilea Război Mondial. În 1937, împreună cu Petrașcu, Meda și Jalea, a obținut Marele Premiu la Expoziția Internațională de la Paris și, ani mai târziu, în 1954, a fost prezent la Bienala de la Veneția.

Puținele explozii cromatice la care a îndrăznit Iosif Iser în pictura sa, ferindu-se de elemente excentrice și de sentimentalism în înfățișarea culorii locale, senzualismul cald, discret, în care și-a învăluit personajele preferate, mai mereu femei, cărora le-a conferit o expresie de ființe din altă lume, ne-au lăsat un maestru care creează tablouri puternice cu mijloace discrete, un artist matur și sigur pe sine, care într-o epocă în care arta trecea prin schimbări majore, și-a urmat drumul neabătut, fără a se lăsa sedus de noile posibilități ale picturii. Pentru cultura română, el avea să rămână asociat în primul rând cu solara lume dobrogeană, pe care a pus-o în lumină ca nimeni altul.

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.