Iranul nu va participa la Oscarurile din 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/iranul-nu-va-participa-la-oscarurile-din-2013/

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP.

„Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din acest an şi cerem celorlalte naţiuni islamice să protesteze în acelaşi mod„, a declarat ministrul iranian al Culturii, Mohammad Hosseini, citat de agenţia de presă ISNA.

 

Autorităţile de la Teheran au decis să îşi retragă din competiţie singurul lor film, „Ye habe ghand/ A Cube of Sugar”, după discuţii cu producătorul peliculei.

Iranul a câştigat, în februarie 2012, Oscarul pentru cel mai bun film străin, cu pelicula „Nader şi Simin, o despărţire”, regizată de Asghar Farhadi.

Filmul „Innocence of Muslims”, care denigrează islamul, „a fost realizat în Statele Unite, iar Oscarurile se ţin (în această ţară) şi, până în prezent, nicio poziţie oficială nu a fost luată de naţiunea care a realizat acest film”, a adăugat ministrul iranian.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a denunţat, pe 13 septembrie, acest film care stârnit un val de furie contra Statelor Unite în rândul musulmanilor, evocând „un film scârbos şi condamnabil” cu care Guvernul american „nu are absolut nicio legătură”.

Totuşi, autorităţile din Statele Unite au indicat că din respect pentru libertatea de expresie nu vor cenzura acest film.

Mai multe manifestaţii, lipsite de violenţă, au avut loc la Teheran împotriva acestui film.

 

Sursa: Mediafax

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.