Irlanda tabuurilor sexuale sau Italia în Al Doilea Război Mondial? Care e cartea lunii?
https://www.ziarulmetropolis.ro/irlanda-tabuurilor-sexuale-sau-italia-in-al-doilea-razboi-mondial-care-e-cartea-lunii/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|16 septembrie 2018

Irlanda în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial și Italia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Două povești despre maturizare, într-o lume ostilă, două povești despre iubire, trădare, asumare. „Fetele de la țară” de Edna O’Brien și „Sub un cer sângeriu” de Mark Sullivan.

Edna O’Brien, acum în vârstă de 87 de ani, s-a născut în 1930 într-un sat din Irlanda, Tuamgraney pe numele lui, un sătuc pe care ea însăși avea să-l descrie mai târziu ca fiind o lume „închisă și bigotă”. Și în această lume care a marcat-o puternic a trebuit să crească Edna, într-o familie la fel de strictă, condamnată la o educație religioasă severă, în care totul se baza pe frică și în care copilăria ei a fost extrem de nefericită. „M-am revoltat împotriva religiei coercitive și înăbușitoare în care am fost născută și crescută”, avea să declare ea mai târziu. Dar tot mai târziu avea să declare și că „Scrisul este produsul unui psihic profund tulburat și în niciun caz nu e terapeutic” și că „orice casă nefericită e un incubator foarte bun pentru povești”. Așadar, suferințele unei copilării profund nefericite, în care literatura era total interzisă la ei în casă și mama îi ardea cărțile, avea să fie motorul declanșator pentru opera ei, care o face să fie considerată azi una dintre cele mai importante scriitoare contemporane, pe care Philip Roth a numit-o „cea mai talentată femeie care scrie azi în limba engleză”.

A debutat la 30 de ani, după ce a urmat o școală de maici și apoi a studiat la Colegiul Farmaceutic din Dublin, lucrând o vreme într-o farmacie. A fost nevoie să se căsătorească (desigur, împotriva voinței familiei) și să plece la Londra, pentru a simți că are libertatea interioară să scrie. „Mi-am scris primul roman, când am plecat din Irlanda și am venit să locuiesc la Londra. Nu fusesem niciodată în afara Irlandei și era noiembrie când am ajuns în Anglia. Totul mi s-a părut atât de diferit, atât de străin. Gara Waterloo era plină de oameni fără nume, fără chip. Erau coroane de flori la monumentul pentru Ziua Armistițiului, iar eu mă simțeam amețită și pierdută. Așadar, într-un sens, Fetele de la țară, romanul pe care l-am scris în acele prime săptămâni de după ce am sosit la Londra, conținea experiența mea cu Irlanda și un adio pe care i-l spuneam”. Romanul avea să se transforme într-o trilogie, publicată acum la Editura Nemira, în colecția Babel, iar această poveste avea s-o facă celebră și, în același timp, o „proscrisă” în Irlanda, unde cărțile i-au fost interzise… „Romanul aproape că s-a scris singur”, mai povestește Edna O’Brien, „și tot timpul cât am scris, nu m-am putut opri din plâns, pentru că era despărțirea mea de Irlanda…”

De partea cealaltă, Mark Sullivan. Un scriitor născut în Statele Unite, Massachusetts, acum 60 de ani, cu o viață aventuroasă ca un roman, ceea ce l-a și făcut să scrie o astfel de literatură. A crescut lângă Boston și povestește că cel mai bun job pe care l-a avut a fost să vândă suveniruri în Fenway Park, în vacanțele de vară. După ce a absolvit liceul, a plecat ca voluntar în Africa de vest și a lucrat în Agades, o oază și un centru comercial pe vechiul drum al caravanelor între Tripoli și Timbuctu. A mers împreună cu nomazii tuaregi în adâncul Saharei, a încercat să le descopere cultura și i-a învățat pe copiii lor engleza într-o școală… Experiența l-a marcat profund și i-a schimbat viața. Întors în SUA, nu s-a putut desprinde niciodată cu adevărat de anii petrecuți în Africa. Debutul ca scriitor și l-a făcut și el tot după 30 de ani, când deja începuse să se panicheze că nu-și va împlini visul din adolescență de a deveni scriitor. La acel moment lucra ca reporter la San Diego Tribune. Dar în 1990, a hotărât să renunțe și s-a mutat în Utah și Wyoming, experiență cu care a venit și primul roman. Au urmat altele, au venit și confirmările, dar… într-un moment de răscruce al vieții lui, destinul i-a scos în cale povestea adevărată a lui Pino Lella, puștiul din Milano, care a trăit o poveste miraculoasă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Și după 11 ani de la acel moment, după ce l-a cunoscut în persoană pe protagonist, iată, în 2017 publică acest roman, tradus și în România, la Editura Trei, „Sub un cer sângeriu”…

Tabuuri sexuale sau satele întunecate ale Irlandei

Trilogia „Fetele de la țară”, romanele publicate acum sub aceleași coperte de Editura Nemira, a făcut furori la momentul apariției și a fost imediat interzisă în Irlanda, pentru felul cum scriitoarea abordează în primul rând problemele legate de sexualitate și apoi pe cele legate de societate. Cele trei romane, „Fetele de la țară”, „Fata însingurată” și „Fetele și fericirea lor conjugală”, într-o superbă traducere semnată de Mihnea Gafița, urmăresc destinul a două fete, legate de o prietenie stranie, din copilărie și până spre finalul vieții.

Familiile irlandeze, cu bigotismul și ipocrizia lor, cu lumea lor închisă, întunecată, sunt puse sub lupă și disecate, nicio întâmplare nerămânând lipsită de consecințe în existența lor matură. Kate și Baba sunt cele două eroine, cu personalități total diferite, care își schimbă vocile narative pe parcursul celor trei romane, lucrurile fiind privite din perspective total diferite, o extrem de interesantă sondare a psihicului feminin, față în față cu marile alegeri. Kate este ființa delicată, romantică, predispusă la depresii și iubiri sinucigașe, provenind dintr-o familie disfuncțională, cu un tată alcoolic și o mamă care moare în accident când ea e încă mică, lăsându-i o traumă niciodată cu adevărat vindecată. Frica de crizele tatălui, cu care de altfel se luptase și mama ei, însingurarea, toate o transformă pe Kate într-o ființă fragilă, mereu în căutare de protecție și de iubiri salvatoare. Așa că devine „victima” perfectă a unui amor timpuriu, cu un bărbat care i-ar fi putut fi tată, Dl. Gentilom, așa cum îi va rămâne numele în toată cartea, cel care o plimbă cu mașina lui de lux și-o face să simtă primii fiori ai dragostei și cu care își trăiește primele săruturi, cel care o va urma și la Dublin, dar nu va avea curajul să meargă până la capăt, părăsind-o pentru totdeauna, într-o seară în care viața lor împreună ar fi trebuit să înceapă…

Viața în școala de maici este un coșmar redat cu multă finețe și cu o excelentă atenție la detaliile psihologice, de altfel întreaga construcție a personajelor este magistrală, extrem de profundă și de nuanțată, felul în care dezvoltă relațiile cu ceilalți, felul în care vorbesc, felul în care se îndrăgostesc, felul în care suferă, totul e în deplin acord cu felul în care le este construită viața. După evadarea din mănăstire, care le lasă pe amândouă cu un stigmat, pleacă împreună la Dublin. Un Dublin cenușiu și cu sclipiri de veselie, un Dublin de după Al Doilea Război Mondial, în care lucrurile se amestecă și promiscuitatea își sapă cărări adânci, un Dublin în care viața poate începe, dar un Dublin în care ele rămân „fetele de la țară”… Relația cu Eugene, din nou un bărbat mai în vârstă, în care e evident că ea caută protecție, se va naște și se va dezvolta superb, în ciuda complicațiilor. O vreme, cu el în rol de Pygmalion, lucrurile vor funcționa, în căsuța lui din munți unde pare că, după atâtea chinuri și după lupta cu familia ei, viața poate fi fericită. Și o vreme chiar este. O vreme… Până când diferențele uriașe de cultură dintre ei vor lua locul primelor zvâcniri amoroase și dezastrul va fi iminent…

De partea cealaltă, Baba, o ființă mult mai sigură pe ea, o luptătoare, care nu stă pe gânduri atunci când e vorba să fie crudă, provenind și ea dintr-o familie disfuncțională, cu o mamă ușuratică și care pe finalul vieții devine bigotă. Baba este mult mai vulgară, mult mai pragmatică decât Kate, sunt firi total opuse și de aceea e cu atât mai interesant felul cum scriitoarea le conturează personalitățile opuse. Baba e de multe ori motorul din spatele acțiunilor lui Kate. Și în timp ce Kate este genul predispus la depresii, Baba e genul care luptă până la capăt, cu armele ei, cu indiferența ei, cu grosolănia ei, cu vulgaritatea ei, cu răutățile ei… dar ea e o supraviețuitoare. Și ea se aruncă în relații perdante, dar privește totul altfel. În cele din urmă, marile lor relații perdante sunt în ambele cazuri căsătoriile lor… O poveste de o subtilitate extraordinară, despre maturizare, și despre psihicul feminin, trilogia „Fetele de la țară”, romanul de debut al Ednei O’Brien, e o recuperare necesară în România, tocmai pentru că vorbește foarte inteligent despre o formă de feminism și despre o lume închisă în propriile ei reguli.

Salvând evrei în Alpii Italiei

„Sub un cer sângeriu”, publicată la Editura Trei, este tot povestea unei maturizări… În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un tânăr de 17 ani ajunge să trăiască pe repede înainte, într-o perioadă extrem de scurtă, ceea ce alții nu trăiesc în mai multe vieți. Pino Lella, eroul lui Mark Sullivan, e un erou în adevărat sens al cuvântului. Iar meritul scriitorului e că-i descoperă povestea și o spune simplu, într-un roman pe care-l devorezi, ca pe un film pasionant. Iar felul cum scriitorul a ajuns la această poveste reală este în sine la fel de interesant ca romanul…

Aflat într-o perioadă neagră din viața lui, cea mai întunecată, așa cum povestește într-un interviu, când fratele lui tocmai murise din cauza alcoolismului, iar mama lui era pe același drum, el însuși se afla într-o perioadă proastă și ultima lui carte nu prea plăcuse nimănui, Mark Sullivan, aflat la volan mașinii lui, într-o noapte de iarnă, are gânduri sinucigașe. Polițele de asigurare de viață, își spune, ar fi mai de folos familiei lui decât îi e viața lui, iar zăpada și noaptea ar face imposibil de dovedit că fusese o sinucidere. Gândul la soție și la cei doi copii îl oprește în ultimul moment și tot atunci se roagă se primească o poveste… Răspuns miraculos la rugăciunea lui, în aceeași seară aude pentru prima dată crâmpeie din povestea lui Pino Lella, îl caută în Italia, iar după telefoane și insistențe, Pino, acum la vârsta de aproape 80 de ani, acceptă să-l primească, merge în Europa și acolo îi aude povestea spusă chiar de el.

Pentru a nu strica plăcerea lecturii, care se bazează în primul rând pe surpriza întâmplărilor, n-am să spun mai mult decât e necesar. Doar că Pino, la 17 ani, într-un Milano bombardat de nemți, ajunge să salveze evrei… Schior strălucit și un foarte bun alpinist, e trimis de familia lui, care vrea să-l apere de bombardamente, în munți, la școala de băieți a părintelui Re… care adăpostește evrei, pe care Pino îi va duce apoi până la granița cu Elveția. Aventurile din munți, cu avalanșe și violoniste evreice însărcinate, pe care Pino le duce cu bine până la granița cu Elveția fac deliciul unui roman pe care-l citești cu sufletul la gură.

Apoi, toată perioada în care Pino devine șoferul generalului Hans Leyers, unul din apropiații lui Hitler, când el spionează pentru Aliați, se trăiește de asemenea cu sufletul la gură și paginile se devorează. Sunt întâmplări pasionante, suspansul e maxim, Pino, băiatul care n-are mai mult de 18-19 ani e un erou cu o stăpânire de sine desăvârșită, se maturizează, se îndrăgostește, viața îl pune în situații teribile.

Ce-i lipsește însă romanului lui Mark Sullivan este adâncimea, profunzimea. Bazat în totalitate pe farmecul unei povești care, într-adevăr se susține de la sine, e puternică, are forță, romanul rămâne, totuși, la suprafața lucrurilor și de multe ori ai senzația că citești un scenariu de film de Hollywood (apropo, drepturile de ecranizare chiar au fost cumpărate…). Povestea de iubire dintre Pino și Anna, o iubire care pare că poate să miște munții, rămâne firav construită, mai degrabă enunțată, schițată, bazată pe mecanisme literare șubrede și ușor neverosimile în context. La fel, maturizarea lui Pino, dincolo de faptele concrete rămâne firav surprinsă și construită. Altminteri, povestea are o forță cuceritoare și mi-e greu să cred că cineva se va putea desprinde de ea până la final. Ceea ce, până la urmă, e o calitate importantă…

Decizia

Pentru excelenta construcție a personajelor, pentru felul cum este conturată o lume, pentru calitatea scriiturii, pentru felul cum sondează psihicul feminin, pentru construcția unei povești tulburătoare și, nu în ultimul rând, pentru excelenta traducere, atât de nuanțată și care surprinde atât de bine universul interior al personajelor, Ziarul Metropolis declară trilogia „Fetele de la țară” de Edna OBrien, publicată la Editura Nemira, în colecția Babel, câștigătoare a duelului și cartea lunii.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.