NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Actriţă din generaţia 2000, Isabela Neamţu a trecut pe rând de la statutul de independent la cel de angajat al unei instituţii de stat şi înapoi. Ea joacă luni, 19 august, de la ora 20.00, la Godot Café Teatru, în spectacolul „LSD Theatre Show“.
Un articol de Judy Florescu|18 august 2013
NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Actriţă din generaţia 2000, Isabela Neamţu a trecut pe rând de la statutul de independent la cel de angajat al unei instituţii de stat şi înapoi.
Spune că există avantaje clare şi de o parte, şi de cealaltă a baricadei. Dar cel mai bine se simte în sistemul independent, unde îşi poate alege singură proiectele prin care să se exprime şi care o reprezintă.
Isabela Neamţu joacă luni, 19 august, de la ora 20.00, la Godot Café Teatru (str. Blănari nr. 14, București), în spectacolul „LSD Theatre Show“, regizat de Horia Suru.
Judy Florescu: Care este povestea celui mai nou spectacol al tău, „LSD“?
Isabela Neamţu: It’s a love story. Ne-am văzut, ne-am plăcut şi ne-am apucat de treabă. Nu ştiam la ce ma înham când am venit cu propunerea asta, dar ştiu sigur că a meritat. Am făcut tot, de la achiziţii în Dragonul Roşu (n.r. un centru comercial) până la propriul rol. Rămâne de văzut cât de bine, şi una, şi cealaltă.
Partea faină e că proiectul ăsta a a adunat în jurul lui oameni motivaţi doar de dorinţa de a face teatru (pe Matei Chioariu şi pe Horia Suru, pe Rufi, Alexandra şi Marian Văsîi) şi, în plus, mi-a demonstrat că se poate, că dacă te arde şi ai ceva de spus, creativitatea ta va ţâşni ca un vulcan. Exact aşa am simţit la proiectul ăsta.
CONCURS Câştigă o invitaţie la spectacolul „LSD Theatre Show“, la Godot Cafe-Teatru!
Care sunt diferenţele dintre teatrul de stat și teatrul independent?
În orice sistem s-ar găsi, actorul duce o luptă, e lupta sinelui sau cu rolul, cu personajul căruia îi da viaţă. Ei bine, în teatrul independent, lupta asta se extinde, se duce dincolo de rolul însuşi, se duce pentru un text pe care îl traduci, pentru un spaţiu unde ai nevoie să repeţi, pentru producţie, promovare, pentru o echipă pe care trebuie să o ţii unită, şi care nu e unită decât prin pasiunea pentru teatrul însuşi. Asta, după părerea mea, e o viaţă trăită la mai multe puteri şi nu e pentru oricine.
Care a fost rolul din teatru care te-a supus la cea mai mare provocare?
Eu zic că n-a venit încă.
Isabela Neamţu, în spectacolul „LSD Theatre Show“ Foto: Alexandra Andrieş
De unde a pornit inițiativa de înființa casa de producţie Doctor’s Studio?
M-am întors în Bucureşti în 2011, după ce Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ a intrat în renovare şi, practic, activitatea lui a fost grav afectată. Mi-am dat seama imediat că vreau şi trebuie să-mi fac meseria în continuare şi o conjunctură miraculoasă m-a făcut să mă reîntâlnesc cu Daniel Popa, cu care lucrasem câţiva ani buni în echipa Anei Mărgineanu.
Şi el îşi dorea acelaşi lucru, iar lucrurile s-au făcut imediat, bine, cu peripeţiile de rigoare când iniţiativa privată are de a face cu rigiditatea statului. Marta Bănescu este a treia noastră cofondatoare. Şi uite că ne-a ieşit, Doctor’s Studio e la a doua producţie!
Citiţi interviurile din seria „Noua generaţie de artişti“!
Ai terminat actoria la clasa domnului Florin Zamfirescu. Care sunt lucrurile pe care le-ai învățat lucrând cu el?
Florin Zamfirescu este un actor impresionant şi a contat destul de mult că am stat în preajma lui pe perioada facultăţii. Dar, trebuie să recunosc, meseria se învaţă‚ la cald, pe scenă, în timp ce începi să o practici, alături de partenerii tăi, oricine ar fi ei.
Îmi doresc de la publicul meu să ne întâlnim, să ne cunoaştem. Sunt foarte curioasă cum va fi primit într-o seară un spectacol, asta cred că mă şi face să mă urc acolo. Îmi place să-l privesc în ochi, când e posibil, sau dacă nu, să-i simt, în permanenţă, respiraţia atentă. Cât încă mă fascinează chestia asta, o să mai fiu actriţă o vreme.
Isabela Neamţu
Cum este experienţa actoricească din producțiile cinematografice față de cea teatrală, precum şi cea din producţiile tv?
Eu mă regăsesc cel mai mult în teatru. În energia lui. În minunata lui viaţă. Am filmat însă suficient cât să iau şi microbul ăla, îmi doresc mult o experienţă mai elaborată în acest sens. Cât despre televiziune, merită să o faci, atâta vreme cât îţi plăteşte chiria şi îţi aduce capital de imagine. De ce nu?
Ai participat la mai multe festivaluri din străinătate cu piesa „Sunshine play“ de Peca Ștefan, spectacol care a fost premiat la Dublin. Cum este să joci în limba engleză?
La fel de bine ca în limba română. Gândesc în limba engleză când o vorbesc, deci, practic, e acelaşi lucru. Ce e magic, însă, este reacţia publicului dintr-o altă cultură. Când ajungi la el, mă refer la sensibilitatea lui, da, atunci, simţi ceva cu totul aparte. Suntem legaţi cumva printr-un inefabil comun. Chiar am zis asta? (râde).
Ce te motivează în meseria de actriță?
Mi-ar plăcea să pot răspunde ca Jack Nicholson: mă motivează banii! Motivaţiile mele sunt, însă, de altă natură. Cred că pur şi simplu am nevoie de lupta asta. Am nevoie de zbuciumul ăsta, e devenirea mea. M-ar motiva, în schimb, enorm, să mă reîntâlnesc cu Alexandru Dabija sau cu Ana Mărgineanu. Întâlnirile sunt cheia meseriei noastre.
Ce sfat ai pentru tinerii care vor să dea la teatru?
Cred că meseria asta te alege. Urmezi un instinct, apoi te trezeşti prins în vârtej şi îţi dai seama într-o zi că e tot ce ţi-ai dorit să faci. Fără sfaturi în zona asta.
