Isabelle Huppert: Ar fi o experiență extraordinară să lucrez cu Silviu Purcărete
https://www.ziarulmetropolis.ro/isabelle-huppert-ar-fi-o-experienta-extraordinara-sa-lucrez-cu-silviu-purcarete/

În ultima zi a ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a avut loc un superb dialog al regizorului Cristian Mungiu cu actriţa Isabelle Huppert, care a venit la Sibiu cu spectacolul lectură „Amantul” şi a primit, de asemenea, o stea pe Aleea Celebrităţilor.

Un articol de Monica Andronescu|19 iunie 2018

Actrița a vorbit despre sine, despre viață, despre copilărie, despre relația cu filmul și cu teatrul, într-o sală arhiplină, cu simplitatea care o caracterizează.

Despre copilărie

Eu am văzut foarte, foarte puține filme când eram copil și câteva spectacole de teatru. Am avut parte mai mult de muzee și de muzică. Cum nici sala de teatru, nici cinematograful nu au fost locuri frecvente în copilărie, nu știu cum se face că mi-am dorit să devin actriță. E un mare mister. Nu există un motiv evident. A fost un drum interior. Nu, nu fac parte dintr-una dintre acele familii de oameni de teatru sau de cineaști. În plus, am crescut într-un orășel de lângă Paris unde nu existau cinematograf și teatru. Primele filme le-am văzut foarte târziu. După aceea m-a înscris mama la un club de teatru, unde am început să merg la cursuri. Așa a fost.

Despre ce înseamnă a fi actriță

Cred că a deveni actor sau actriță, regizor sau regizoare este ceva ce vine din interior. Mediul contează, evident, dar pentru mine mai importantă este puterea imaginației. Cred că aș fi putut fi actriță și dacă n-aș fi ieșit niciodată din camera mea, din visul meu interior. Dar, pentru a dobândi mijloacele necesare pentru a fi actriță, e nevoie de ceva mai mult decât de propriul imaginar. Azi, ca să fii actor, trebuie în primul rând să-ți urmezi visul și să nu te lași, mai ales că acum trăim într-o lume plină de bruiaje, iar lucrurile stau cu totul altfel.

Despre scenă și platoul de filmare

Și pe scenă, și pe platoul de filmare mă simt liberă. Exercițiul teatrului este însă mai dificil, mai curios. Este o experiență vie, care se face cu ființe vii. Mie filmul mi se pare mai puțin obositor. Cel puțin pentru mine, să joc în filme nu e obositor. N-aș vrea să fiu însă în pielea regizorului? Nu m-a tentat să trec de partea cealaltă a aparatului de filmat decât din pură curiozitate. Așa mi-ar plăcea să văd din partea aceea ce iese din creierul meu. Poate că seamănă, într-un fel, cu a te uita pe gaura cheii. Nu știu însă dacă e de ajuns. Și n-aș zice nici că sunt regizorul propriilor mele roluri, deși am impresia că-mi construiesc propriul meu mod când fac film, ceea ce îmi dă o mare satisfacție.

Despre film și culturi diferite

Fiecare film este expresia unei anumite culturi, din fericire, și fiecare țară are cinemaul ei specific. Nu e același lucru să faci film în Franța, în Italia, în America, în Filipine, în Coreea. Oamenii sunt diferiți. Dincolo de diferențe, există, bineînțeles, numitorul comun, camera de filmat, care este universală, care este o țară în sine. În SUA am făcut și mari filme, și filme modeste, dar un film independent din SUA este întotdeauna mai mare decât un film mic din Franța. Un mic film făcut la New York poate însemna mai mult, poate implica mai multe resurse. Dincolo de ierarhizări, important este să se păstreze ceea ce se petrece acolo.

Despre lucrul pe platoul de filmare

Odată ce ai descoperit ce și cum trebuie să faci într-un film, ceea ce e cel mai greu, totul devine mai ușor. Odată ce știi de ce faci, știi și cum să faci. Eu am nevoie de o viziune puternică, iar pentru asta e nevoie de un regizor mare. Plecând de aici, crește ceva în mine. Pentru mine, ca actriță, contează mai mult gândul decât acțiunea. La început și în primul rând e gândul. El e ceva ce îmi infuzează creierul, ceva misterios. Nu este o muncă tocmai concretă. Apoi urmează muncă concretă asupra costumului, care e foarte important, fiind primul indiciu oferit spectatorilor. Astfel, începe elaborarea. În film, e imposibil să știi totul încă de la început. Știm în clipa când facem și asta e extraordinar. Trebuie să ai încredere în clipă, în clipa aceea extraordinară când se întâmplă. Da, se construiește ceva, dar nu așa cum se construiește o casă, de exemplu, din piatră. Pentru mine, a juca înseamnă a avea un anumit ritm, ca în muzică, a juca e ceva foarte muzical.

Despre lumea în care trăim

Trăim într-o lume misogină – se vede la nivel politic, social etc. Femeile sunt în continuare puse într-o lumină proastă, așa că e o veste bune ori de câte ori aflăm că primesc mai multă putere, că ele ajung să conteze mai mult. Din dezbateri însă cam lipsesc nuanțele. Și avem nevoie de așa ceva…

Despre vizibil și invizibil

Cinemaul face vizibil invizibilul. Asta este forța lui și de aceea ne fascinează. El face lumină în întuneric. Eu cred că fiecare spectator vede filmul pe care vrea să-l vadă. Iată forța cinemaului. Un singur film, nenumărate interpretări personale. Filmul deschide spiritul, altfel pentru fiecare. Uitându-ne la un film, sărim în necunoscut, nu pare greu, putem avem un presentiment, dar atât. Dacă am ști ce urmează, ar fi mai puțin interesant și pentru realizatori. Și chiar și lor le e greu să-și imagineze cum va arăta filmul la sfârșit. Iar eu tocmai asta caut.

Despre autobiografie pe scenă

Ca actriță, lucrez întotdeauna de o manieră autobiografică, dar într-un mod filtrat. Ceea ce joc nu seamănă, din fericire, cu viața mea, dar conține stări și sentimente absolut personale. Iată paradoxul actorului, despre care scria și Diderot. Există o anumită relație între sine și celălalt, sunt în joc emoții personale. Dar așa este și pentru scriitori, care amestecă ficțiunea cu lucruri personale. În SUA, lucrând, m-am simțit o dată sau de două ori caricatura franțuzoaicei sofisticate, care fumează tot timpul, ca în „The Bedroom Window”.

Despre personaj

De cum am terminat filmul, am uitat personajul. Publicul are fantasma justificată că rolul rămâne în capul actorului. La mine nu e așa. Eu sunt foarte infidelă. Eu păstrez amintiri de la filmări, de la lucrul cu regizorul, dar rolul nu mai e cu mine, el rămâne în amintirea spectatorului. Eu mă iubesc suficient pe mine însămi, mă simt bine cu mine însămi și nu mai am nevoie de roluri care să mă însoțească.

Despre Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Am venit la Sibiu pentru că m-a atras ideea de a avea acest dialog cu Cristian Mungiu, pentru că se proiectează în festival mai multe filme în care am jucat și mi s-a propus să vin și cu acest spectacol, „Amantul”. Știu despre acest festival și importanța lui, deși eu n-am avut până acum ocazia de a juca aici. E extraordinar că există asemenea locuri de întâlnire de dragul teatrului, care are această vocație de a aduna oameni din lumea întreagă. A fost o experiență completă, în care am avut și șansa de a vedea incredibilul spectacol „Faust” al lui Silviu Purcărete, ceva dincolo de spectacol, ceva ce teatrul încă permite, o utopie dintre cele care ne arată că teatrul poate fi dincolo de ce ne imaginăm noi. Spectacolul lui este o experiență de viață pentru actori și pentru spectatori, care, fiind extrem de solicitați, rămân cu o amintire de neuitat. Evident, ar fi o experiență extraordinară să lucrez cu Silviu Purcărete.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.