Isabelle Huppert, spectacol de lectură la FITS 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/isabelle-huppert-spectacol-de-lectura-la-fits-2018/

Actriţa franceză Isabelle Huppert, care primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru (FITS), prezintă la Sibiu un spectacol de lectură.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2018

Nominalizată anul trecut la premiul Oscar pentru ”cea mai bună actriță într-un rol principal” în filmul ”Elle”, Isabelle Huppert va susține spectacolul-lectură „Amantul” la Filarmonica de Stat Thalia, duminică, 17 iunie.

isabelle huppert

De la publicare, în 1984, romanul lui Marguerite Duras s-a vândut în mii de exemplare, fiind apreciat de public și câștigând un premiu Goncourt. „Amantul” e un roman fermecător, ce capturează experiența unei vieți întregi într-o formă simplă și emoționantă. În cazul autoarei, viața și scriitura se învârt una în jurul celeilalte, ambele bântuite de tinerețea sa, petrecută în Indochina.

Huppert a câștigat premiul Cesar pentru “Cea mai bună actriță” în 1996 pentru prestanța sa în “La Ceremonie” și in ”Elle„. De asemenea, a fost desemnată “Cea mai bună actriță” de două ori, pentru filmele “Violette Noziere” (1978) și La pianiste (2001), la Festivalul de Film Cannes.

Aproximativ 8000 de bilete au fost achiziționate pentru FITS 2018 până în acest moment, iar peste 25 de reprezentații din cele care au fost puse în vânzare în primul set sunt sold out, printre care: „Nunta” (13 iunie), „Copacul” (14, 15, 16 iunie), „Atsumori” (14 și 15 iunie), „Micul Eyolf” (16 iunie și 17 iunie) și „Ravel-Bolero: Cântecul dansului” (15 și ambele reprezentații din 16 iunie), „Al dumneavoastră, Gogol” (14 și 15 iunie), „Stage Dogs” (17 iunie), „Faust” (16 și 17 iunie) sau „Aller – Retour” (9 iunie).

Foto: Isabelle Huppert – facebook

 

 

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.

27
/06
/13

Actorul Ethan Hawke a declarat, la o conferinţă de presă organizată la Bucureşti miercuri, care a precedat Gala Ovidiu Ro, că filmul în care joacă „Before Midnight“ are, cu ocazia acestui eveniment, cea dintâi premieră la care protagoniştii nu vorbesc despre ei înşişi, ci despre o cauză socială. El a mai spus că a văzut cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri“, la New York şi că „filmele lui Cristian sunt excepţionale“.

26
/06
/13

Caravana Metropolis revine cu cea de-a doua ediţie cu proiecţii gratuite în aer liber, în ţară, la începutul lunii iulie. Caravana aduce în faţa publicului cele mai bune filme din ultimul an, premiate cu Oscar, Globul de Aur sau incluse în selecţiile unor festivaluri de renume, precum cele de la Cannes, Berlin, Toronto şi Veneţia, semnate de regizori de renume mondial, ca Pedro Almodovar, Michael Haneke, Wes Anderson, Francois Ozon.