Isadora Duncan în 5 gânduri
https://www.ziarulmetropolis.ro/isadora-duncan-in-5-ganduri/

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare şi coregrafă, spirit curios şi neconvenţional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

Un articol de Monica Andronescu|10 iulie 2020

În continuare, câteva fragmente relevante despre personalitatea și universul ei, desprinse din „Viața mea”, cartea ei autobiografică, publicată recent în România, în premieră în varianta necenzurată.

1.„Corpul are nevoie de mult aer și multă lumină. Este esențial ca dezvoltarea lui să fie direcționată metodic. Trebuie scoase toate forțele lui vitale în exterior întru deplina lui dezvoltare. Aceasta este datoria profesorului de gimnastică. După aceea urmează dansul. În corp, armonios dezvoltat și dus la cel mai înalt grad de energie, pătrunde spiritul dansului. Pentru gimnast, mișcarea și cultura corpului reprezintă un scop în sine, dar pentru un dansator ele sunt doar mijloacele. Atunci, corpul însuși trebuie uitat. Este doar un instrument armonizat și bine asimilat, iar mișcările lui nu exprimă, ca în gimnastică, numai mișcările corpului, ci, prin corpul acela, ele exprimă și sentimente, și gânduri ale sufletului.”

2.„De multe ori zâmbesc – dar oarecum ironic – când oamenii spun că dansul meu e grecesc, căci eu știu că el își are originea în poveștile pe care ni le spunea bunica mea irlandeză despre cum străbătuse în ’49 câmpia cu bunicul, într-o căruță acoperită – ea avea optsprezece ani și el, douăzeci și unu – și despre cum își născuse copilul într-o astfel de căruță, în timpul vestitei bătălii cu pieile roșii; sau despre cum, după înfrângerea finală a indienilor, băgase bunicul capul pe ușă, încă având în mână pușca din care ieșea fum, ca să-și salute copilul nou-născut.

Când au ajuns la San Francisco, bunicul a construit una dintre primele case de lemn și țin minte că am vizitat-o când eram mică și că bunica, cu gândul la Irlanda, ne cânta adesea cântece irlandeze și dansam dansuri irlandeze, numai că-mi închipui că în ele s-a strecurat ceva din spiritul eroic al pionierului și din bătălia cu pieile roșii – probabil chiar ceva din gesturile pieilor roșii și ceva din Yankee Doodle, când Bunicul, Colonelul Thomas Gray, s-a întors acasă din Războiul Civil mărșăluind. Bunica dansa toate astea în dansurile irlandeze, iar eu am învățat de la ea și mi-am pus acolo propriile năzuințe despre America Tânără și, în cele din urmă, marea realizare spirituală a vieții mele, pornind de la versurile lui Walt Whitman. Și aceasta este originea așa-zisului dans grecesc cu care am umplut lumea.

Aceea a fost originea – rădăcina –, dar apoi, venind în Europa, am avut trei mari maeștri, cei trei mari precursori ai dansului din secolul nostru: Beethoven, Nietzsche și Wagner.”

3.„Ce sentiment misterios ai când simți viața corpului prin călătoria asta ciudată pe pământ! Mai întâi, corpul timid, firav, chircit al fetei care eram și transformarea într-o amazoană rezistentă, după aceea bacanta cu viță-de-vie pe cap, stropită cu vin, căzând moale și fără să opună rezistență sub greutatea satirului, apoi crescând și dezvoltându-se; carnea care se face din ce în ce mai moale și mai voluptuoasă, sânii care devin atât de sensibili la cea mai mică emoție din iubire, încât trimit imediat un fior de plăcere către tot sistemul nervos; sexul care devine un trandafir înflorit, care își prinde violent prada între petalele lui cărnoase. Locuiesc în corp așa cum locuiește un spirit într-un nor – un nor de foc trandafiriu și reacție voluptuoasă.”

4.„Arta mea este doar un efort de a exprima adevărul Ființei mele în gest și mișcare. Mi-a luat mulți ani să găsesc chiar și o mișcare absolut adevărată. Cuvintele au un alt sens. În fața publicului care s-a îmbulzit la reprezentațiile mele nu am avut nicio ezitare. I-am dăruit cele mai secrete impulsuri ale sufletului meu. De la început mi-am dansat doar viața mea. În copilărie, dansam bucuria spontană a lucrurilor care cresc. În adolescență, dansam cu o bucurie ce se prefăcea în teama de acel prim moment în care înțelegi curentele tragice ce străbat existența pe dedesubt; în teama de brutalitatea fără milă și de mersul zdrobitor al vieții.”

5.„Nimic mai departe de adevărul unei personalități decât eroul sau eroina dintr-un film sau dintr-un roman oarecare. Fiind în general înzestrați cu toate calitățile, le-ar fi imposibil să facă o greșeală. Pentru el, noblețe, curaj, tărie etc., etc. Pentru ea, neprihănire, blândețe etc. Toate calitățile medii și păcatele pentru nemernicul din poveste și pentru „Femeia Rea”, când noi știm că, în realitate, niciun om nu e doar bun sau doar rău. Poate că nu toți încălcăm Cele Zece Porunci, dar sigur toți am putea s-o facem. Zace în noi o ființă care încalcă toate legile, care e gata să țâșnească afară când are prima ocazie adevărată. Virtuoși sunt pur și simplu cei care ori n-au fost ispitiți îndeajuns, pentru că trăiesc într-o stare vegetativă sau pentru că scopurile lor sunt atât de concentrate într-o direcție, încât n-au avut timp să arunce un ochi în jur.”



03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.