Isadora Duncan în 5 gânduri
https://www.ziarulmetropolis.ro/isadora-duncan-in-5-ganduri/

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare şi coregrafă, spirit curios şi neconvenţional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

Un articol de Monica Andronescu|10 iulie 2020

În continuare, câteva fragmente relevante despre personalitatea și universul ei, desprinse din „Viața mea”, cartea ei autobiografică, publicată recent în România, în premieră în varianta necenzurată.

1.„Corpul are nevoie de mult aer și multă lumină. Este esențial ca dezvoltarea lui să fie direcționată metodic. Trebuie scoase toate forțele lui vitale în exterior întru deplina lui dezvoltare. Aceasta este datoria profesorului de gimnastică. După aceea urmează dansul. În corp, armonios dezvoltat și dus la cel mai înalt grad de energie, pătrunde spiritul dansului. Pentru gimnast, mișcarea și cultura corpului reprezintă un scop în sine, dar pentru un dansator ele sunt doar mijloacele. Atunci, corpul însuși trebuie uitat. Este doar un instrument armonizat și bine asimilat, iar mișcările lui nu exprimă, ca în gimnastică, numai mișcările corpului, ci, prin corpul acela, ele exprimă și sentimente, și gânduri ale sufletului.”

2.„De multe ori zâmbesc – dar oarecum ironic – când oamenii spun că dansul meu e grecesc, căci eu știu că el își are originea în poveștile pe care ni le spunea bunica mea irlandeză despre cum străbătuse în ’49 câmpia cu bunicul, într-o căruță acoperită – ea avea optsprezece ani și el, douăzeci și unu – și despre cum își născuse copilul într-o astfel de căruță, în timpul vestitei bătălii cu pieile roșii; sau despre cum, după înfrângerea finală a indienilor, băgase bunicul capul pe ușă, încă având în mână pușca din care ieșea fum, ca să-și salute copilul nou-născut.

Când au ajuns la San Francisco, bunicul a construit una dintre primele case de lemn și țin minte că am vizitat-o când eram mică și că bunica, cu gândul la Irlanda, ne cânta adesea cântece irlandeze și dansam dansuri irlandeze, numai că-mi închipui că în ele s-a strecurat ceva din spiritul eroic al pionierului și din bătălia cu pieile roșii – probabil chiar ceva din gesturile pieilor roșii și ceva din Yankee Doodle, când Bunicul, Colonelul Thomas Gray, s-a întors acasă din Războiul Civil mărșăluind. Bunica dansa toate astea în dansurile irlandeze, iar eu am învățat de la ea și mi-am pus acolo propriile năzuințe despre America Tânără și, în cele din urmă, marea realizare spirituală a vieții mele, pornind de la versurile lui Walt Whitman. Și aceasta este originea așa-zisului dans grecesc cu care am umplut lumea.

Aceea a fost originea – rădăcina –, dar apoi, venind în Europa, am avut trei mari maeștri, cei trei mari precursori ai dansului din secolul nostru: Beethoven, Nietzsche și Wagner.”

3.„Ce sentiment misterios ai când simți viața corpului prin călătoria asta ciudată pe pământ! Mai întâi, corpul timid, firav, chircit al fetei care eram și transformarea într-o amazoană rezistentă, după aceea bacanta cu viță-de-vie pe cap, stropită cu vin, căzând moale și fără să opună rezistență sub greutatea satirului, apoi crescând și dezvoltându-se; carnea care se face din ce în ce mai moale și mai voluptuoasă, sânii care devin atât de sensibili la cea mai mică emoție din iubire, încât trimit imediat un fior de plăcere către tot sistemul nervos; sexul care devine un trandafir înflorit, care își prinde violent prada între petalele lui cărnoase. Locuiesc în corp așa cum locuiește un spirit într-un nor – un nor de foc trandafiriu și reacție voluptuoasă.”

4.„Arta mea este doar un efort de a exprima adevărul Ființei mele în gest și mișcare. Mi-a luat mulți ani să găsesc chiar și o mișcare absolut adevărată. Cuvintele au un alt sens. În fața publicului care s-a îmbulzit la reprezentațiile mele nu am avut nicio ezitare. I-am dăruit cele mai secrete impulsuri ale sufletului meu. De la început mi-am dansat doar viața mea. În copilărie, dansam bucuria spontană a lucrurilor care cresc. În adolescență, dansam cu o bucurie ce se prefăcea în teama de acel prim moment în care înțelegi curentele tragice ce străbat existența pe dedesubt; în teama de brutalitatea fără milă și de mersul zdrobitor al vieții.”

5.„Nimic mai departe de adevărul unei personalități decât eroul sau eroina dintr-un film sau dintr-un roman oarecare. Fiind în general înzestrați cu toate calitățile, le-ar fi imposibil să facă o greșeală. Pentru el, noblețe, curaj, tărie etc., etc. Pentru ea, neprihănire, blândețe etc. Toate calitățile medii și păcatele pentru nemernicul din poveste și pentru „Femeia Rea”, când noi știm că, în realitate, niciun om nu e doar bun sau doar rău. Poate că nu toți încălcăm Cele Zece Porunci, dar sigur toți am putea s-o facem. Zace în noi o ființă care încalcă toate legile, care e gata să țâșnească afară când are prima ocazie adevărată. Virtuoși sunt pur și simplu cei care ori n-au fost ispitiți îndeajuns, pentru că trăiesc într-o stare vegetativă sau pentru că scopurile lor sunt atât de concentrate într-o direcție, încât n-au avut timp să arunce un ochi în jur.”



16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.