„Istanbul Istanbul” sau a povesti pentru a supraviețui
https://www.ziarulmetropolis.ro/istanbul-istanbul-sau-a-povesti-pentru-a-supravietui/

RECOMANDARE Mai întâi, descindem într-o celulă din Istanbulul subteran, unde tortura nu e deloc un cuvânt care denumeşte o practică apusă. Acolo frizerul Kamo, doctorul, unchiul Küheylan şi studentul Demirtay povestesc fără încetare.

Un articol de Monica Andronescu|6 octombrie 2024

Își aduc aminte și fabulează. Într-un fel sau altul, la asta și îndeamnă „Istanbul Istanbul”, romanul lui Burhan Sönmez, apărut în România într-o a doua ediție, publicată recent în valoroasa colecție Anansi, în traducerea semnată de Leila Űnal. Așa cum protagoniștii Decameronului lui Boccaccio, modelul asumat de scriitorul turc care a trăit multă vreme în exil, fugeau de ciumă și se apărau prin râs, povestind și iar povestind, și cei patru bufoni tragici din „Istanbul Istanbul” se apară prin gestul primordial de a povesti. Până la a preface gândul într-o cină bogată și tihnită în casa Doctorului, pe malul Bosforului.

Când veți citi acest poem de dragoste închinat unui oraș inepuizabil și surprinzător ca un palimpsest, veți simți că parcă luați parte la ea. Iar povestitul se face până la epuizare, până la moarte, care devine ea însăși o poveste prevestită de „hohotul galben”, o poveste de la care începea cândva, în vremuri imemoriale, și „O mie și una de nopți”.

Aproape de moarte, poemul despre viață se scrie parcă de la sine. Asta fac cele patru suflete chinuite pe care le veți cunoaște într-un roman în care personajul principal este, de fapt, un spațiu fascinant, despre care s-au scris deja biblioteci: fiind aproape de moarte, cei patru scriu un poem despre viață. Și în ea se înalță irezistibil Istanbulul, cu palimpsestul lui cu tot, cu necunoscutul lui cu tot, cu ipocriziile lui cu tot. Războaie și iubiri pierdute și câștigate, întâmplări aparent mărunte, care de fapt schimbă lumea (nici nu știți unde poate duce un ceas care o ia înainte sau rămâne în urmă, de exemplu) și descoperiri care nu se fac niciodată, ele toate se desfășoară în amintiri și fantezie într-un Istanbul de neînțeles, care înspăimântă și fascinează, oraș în care, spune Studentul Demirtay, „pâinea și libertatea erau două dorințe care-și erau una alteia prizoniere. Ori renunțai la libertate pentru pâine, ori sacrificai pâinea pentru libertate. Era imposibil să le ai pe amândouă”.

Ar fi păcat să dezvălui aici povestea insulei desenate pe o hartă, de dorul iubitei, de un marinar aflat departe, pe apă, și ce legătură are ea cu Istanbul. Prefer să vă ofer o altă secvență pe care o consider relevantă: „Partea ciudată a Istanbulului e că îi plăceau mai mult întrebările decât răspunsurile. Putea transforma fericirea în coșmar sau invers, iar după o noapte în care dormeai lipsit de orice speranță să ai o dimineață plină de bună dispoziție. Prindea putere din nestatornicie. Numeau asta soarta orașului. Raiul de pe stradă putea face schimb într-un singur moment cu iadul de pe cealaltă stradă. Întocmai ca în povestea regelui și a cerșetorului de odinioară: Un rege a vrut odată să facă haz. A pus să fie adus la palat un cerșetor. Când cerșetorul s-a trezit, toată lumea a început să se plece în fața lui cu respect, spunându-i rege și servindu-l. Revenindu-și din năuceală, cerșetorul a crezut că este într-adevăr rege și că cealaltă viață de cerșetor e doar un vis. Când ziua s-a sfârșit și s-a făcut iarăși seară, iar el a adormit fericit, l-au dus din nou afară. Deschizând ochii s-a trezit din nou pe stradă, între gunoaie. Nu mai știa ce e realitate și ce e vis. I-au jucat această farsă câteva zile la rând. La trezire, cerșetorul era când la palat, când pe stradă. De fiecare dată, credea că cealaltă viață a lui e un vis. Cine putea spune că poveștile sunt demodate și că nu se potrivesc cu orașul? Acel rege și acel cerșetor nu erau amândoi din Istanbul? Unul trăia satisfacția de a juca pe degete soarta oamenilor, iar celălalt încerca să trăiască trecând de pe un taler pe celălalt în balanța realității. Cei care mergeau acum cu pași grăbiți în ploaie oare cum se vor trezi mâine dimineață?”

Într-un fel sau altul, întrebarea se întrezărește și în rememorările nostalgice dintr-o carte la care nu ai cum să nu te gândești parcurgând cele câteva sute de pagini din romanul lui Burhan Sönmez sau amintindu-ți cum începe, pe podul de pe Bosfor, „Labirintul”, un alt roman al aceluiași scriitor turc publicat în Anansi. Orașul imaginat de Burhan Sönmez seamănă inevitabil cu orașul din cunoscutul volum „Istanbul” al lui Orhan Pamuk, alt scriitor aflat într-o relație complicată cu orașul de pe malul Bosforului. Reflecțiile personale din cartea publicată de Polirom în traducerea Luminiței Munteanu stau mărturie, și ele, pentru existența acestui spațiu magic, de care s-au îndrăgostit și se îndrăgostesc tot timpul oameni cât se poate de diferiți.

Forța evocării, direct legată de forța imaginației, plăcerea orientală de a povesti, arta detaliului sunt câteva dintre firele care leagă grațios orașul din romanele lui Sönmez cu Istanbulul lui Pamuk, cel din toate scrierile traduse la noi. Îndemnându-vă ca, pornind de la astfel de cărți, să vă descoperiți propriul Istanbul, închei citând câteva cuvinte din textul „Pitorescul cartierelor mărginașe” din  volumul „Istanbul” scris de cel din urmă: „Cea mai mare particularitate a Istanbulului este dată de faptul că locuitorii lui pot să-l privească uneori cu ochii occidentalului, alteori cu ochii orientalului (…) Potrivit locuitorilor săi, orașul îți inspiră întotdeauna un ușor sentiment de disconfort și o neliniște determinată de incapacitatea de a-i aparține pe deplin, căci uneori pare prea oriental, iar alteori prea occidental”.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.