Istoria lui Thomas Müller, povestită de Jorge Luis – Mondialul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoria-lui-thomas-muller-povestita-de-jorge-luis-mondialul-metropolis/

Să fi fost ceasurile unsprezece noaptea; intrasem într-o cârciumă din Cartierul Latin, colţ cu Prelungirea Ghencea, care acum s-a transformat în bar. Dintr-un ungher, un ins mă fluieră încetişor. O doză de autoritate trebuie să fi existat în gest, de vreme ce m-am şi supus pe dată.

Un articol de Pantacruel|12 iulie 2014

Era îmbrăcat în negru, în short şi tricou, ca arbitrii, deşi părea om serios, care prefera mai degrabă cartea sprayului cu spumă. Şedea în faţa uneia dintre mescioare; în mod inexplicabil am simţit că se scursese vreme multă de când nu se clintise de acolo, din faţa păhărelului său gol. Mă invită să beau ceva cu el. M-am aşezat şi am început să stăm de vorbă. Toate acestea s-au petrecut prin 2014, pe la jumătatea lunii lu’ Cuptor.

Omul mi-a spus:

–          Domnia voastră nu mă ştiţi decât din cărţi, dar eu vă cunosc bine de când cu Mondialul Metropolis. Sunt Jorge Luis. Răposatul Alexander Search trebuie să vă fi vorbit despre mine. Oricum, cred că i-aţi citit ultima carte şi ştiţi despre ce e vorba; fabulaţii de la un capăt la altul. Avea damblalele şi viciile lui, ce-i drept; adora bârfele, împânzea blogosfera de comentarii şi, fie vorba între noi, habar n-avea fotbal – credea că lovitura de pedeapsă se dă de la 9 metri sau că Maradona era brazilian. Acum că tot n-avem nimica de făcut, o să vă povestesc ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea, la Rio de Janeiro, pe Estádio Maracana.

Făcu o pauză, vrând parcă să-şi adune amintirile, şi continuă:

Trecuseră mai bine de 60 de minute din meci şi încă nici o mişcare pe tabela de marcaj. Flăcăul acela subţirel şi înalt, Thomas Müller, dădea târcoale careului de 16 metri. Lionel, care abia dacă se sinchisea de eforturile zadarnice ale nemţilor, îl trase deoparte (regulamentar) pe atacantul lui Bayern şi îi şopti la ureche:

–          N-avea nici o grijă, uite, uite, uite acuş te fac rapid ca Lăcătuş.Mondialul Metropolis

Pentru că nu mă uit de ieri la Cupa Mondială, ştiam cine fusese acest Lăcătuş, pe care îl văzusem în 1990, în grupe, într-o partidă Argentina – România 1-1. Intuiam, aşadar, într-o oarecare măsură ce va urma, iar temerile mele aveau să se adeverească în doar câteva minute.

Müller, urmărit îndeaproape de Messi, porni încet cu mingea la picior, către poarta lui Romero. Deodată, ca şi cum ar fi fost nimerit de lunetistul Fredrick Zoller, neamţul s-a prăbuşit pe gazonul răcoricios. Cum a făcut de s-a împiedicat de piciorul lui Messi – numit din acea zi el pie di Dioşi cum s-a prăvălit Lionel peste bietul Thomas nimeni nu şi-a dat seama atunci.

E adevărat că au fost acolo şi o discretă muşcătură de umăr, neobservată pe reluari, şi câteva vorbe dulci de morţi, rude şi alte mădulare, ba chiar un sărut năvalnic pe vârful bocancului, vizibil doar pe radiografiile dentare ulterioare; nici vorbă însă de ciocănel din ăla a la Andy Dufresne, ascuns în chiloţi, cum au afirmat, în acele zile, unii editorialişti înfierbântaţi de la Gazetă.

Cert este că a fost o clipă în care ar fi putut să se întâmple orice şi în care chiar s-a întâmplat ceva dubios. Pentru că în urma acelei duble fracturi transversale de tibie şi peroneu bravul Müller a devenit istorie, iar Messi a rămas până în zilele noastre nesancţionat, neexistând suficiente dovezi existenţialiste care să-i incrimineze reprobabila faptă.

În noaptea aceea, mai spuse Jorge Luis, am aflat că o finală mondială poate fi un sfârşit de poem şi că, uneori, o finală mică la vremea ei face cât zece… trofei.

–          N-aţi găsit altă rimă, nu-i aşa? l-am întrebat după o clipă de tăcere.

–          N-am găsit, domnule Pantacruel, mi-a răspuns şi a mai condamdat două beri la nemurire.


Mondialul Metropolis – trailer

Foto cu Mondialul Metropolis – fifa, facebook

23
/06
/14

Wilhelm Worringer, ilustru istoric de artă german, spunea cam aşa, într-o memorabilă încercare de despărţire a apelor cu toiagul terminologic: „Manierismul este ceea ce apare într-o operă de artă datorită voinţei creatorului ei, iar stilul este ceea ce apare fără voia lui şi de multe ori împotriva voinţei lui.”

18
/06
/14

Pantacruel s-a strecurat aseară în dormitorul conului Leonida şi al nevesti-sii, Efimiţa. Cum Efimiţa (Mariana Mihuţ) a adormit buştean înaintea partidei Rusia - Coreea de Sud, Rebengiuc şi-a ieşit din pepeni şi mai ales din rol şi s-a dus să urmărească meciul la o bodegă alături de fi-su, Mimi Brănescu, afacerist, că tot trebuia să se vadă pentru nişte treburi urgente.

17
/06
/14

Aseară, la Salvador, în meciul cu Germania, Cristiano Ronaldo a tratat fotbalul ca pe o scrumieră. Ursuz şi sâcâit de ceva, probabil şi de acea potenţială accidentare care a făcut valuri în presă înainte de începerea Cupei Mondiale, Cristiano Ronaldo sau CR7, cum a fost esenţializat de roboţeii marketingului abreviativ, a fost exact asta: un acronim într-o echipă de anonimi vopsiţi conjunctural în culorile Portugaliei.

16
/06
/14

Nu există festin culinar format doar dintr-un unic fel de mâncare, fie el şi excelent. Într-o crăpelniţă adevărată, nu mă refer la „Marea Crăpelniţă” pentru că nu ne-am propus să murim intoxicaţi cu fotbal, la finalul unei mese cu prelungiri şi lovituri de departajare, chiar dacă ai ingurgitat până atunci pateuri fine, somon, păstrăvi afumaţi, muşchiuleţ de viţel, o zeamă de varză bine simţită poate face minuni, inclusiv din punctul de vedere al perspectivelor.

15
/06
/14

Era de cu seară la Manaus, în al doilea meci din Grupa Morţii. Gianluigi Buffon, accidentat, ieşise la marginea gazonului să asculte vuietul de tablă galvanizată al Arenei Amazônia, în timp ce, în vechiul centru al Bucureştilor, un cârd de gâsculiţe scurmau cu boticul într-o şaormă de vită. Cu de toate. Pe alocuri mirosea a mraniţă, a lambadă ieftină şi a boştină fiartă. Într-un colţ al terenului, dintre firele verzi de iarbă, mijea o idee înţepătoare în mintea netedă a lui Mario Balotelli.

14
/06
/14

Că tiki-taka era în pierdere de turaţie şi strălucire o dovedea cu vârf şi îndesat şi Los amantes pasajeros, film plat şi fără zvâc în care însuşi întemeietorul incontestabil al sistemului era înfrânt de propria creaţie. De limitele ei, mai exact!

13
/06
/14

Suflet de artist, văzând atât de mulţi croaţi în preajmă, arbitrul japonez Yuichi Nishimura şi-a închipuit, în două, trei faze, că joacă în una din piesele lui Miroslav Krleža, o comedie carnaval, care se petrece într-o singură noapte şi în care toate regulile sunt aruncate în aer.