Istoricul Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoricul-neagu-djuvara-a-murit-la-varsta-de-101-ani/

“Nu vreau să spun După mine, potopul!, chiar dacă îl prevăd” – Neagu Djuvara. Una dintre cele mai rafinate personalităţi ale culturii române, a murit astăzi, 25 ianuarie, la vârsta de 101 ani, într-un spital privat din Capitală, unde era internat de mai multă vreme, în urma unei pneumonii.

Un articol de Petre Ivan|25 ianuarie 2018

Istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier, Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, la București, într-o familie aristocrată de origine aromână. În perioada comunistă, Neagu Djuvara și-a petrecut zeci de ani în exil, el revenind în țară după momentul “decembrie 1989”.

Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940), Neagu Djuvara a participat la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS.

În Suedia, a funcţionat ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii au preluat şi Externele. A rămas în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei.  În 1961 a pleacat în Republica Niger, unde a rămas timp de 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey.

Pe vremea când eram la liceu, în Franţa, în fiecare joi după-amiază eram liberi de la cursuri. Şi, în loc să mă duc să mă distrez sau să mă relaxez, eu mă repezeam la o bibliotecă publică, să citesc istorie! – Neagu Djuvara

În 1972, a obţinut doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, a obţinut şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când s-a întors în ţară. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti.

Foto: Neagu Djuvara – facebook

 

 

 

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

Pagina 106 din 107« Prima...102030...103104105106107