Istoricul Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoricul-neagu-djuvara-a-murit-la-varsta-de-101-ani/

„Nu vreau să spun După mine, potopul!, chiar dacă îl prevăd” – Neagu Djuvara. Una dintre cele mai rafinate personalităţi ale culturii române, a murit astăzi, 25 ianuarie, la vârsta de 101 ani, într-un spital privat din Capitală, unde era internat de mai multă vreme, în urma unei pneumonii.

Un articol de Petre Ivan|25 ianuarie 2018

Istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier, Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, la București, într-o familie aristocrată de origine aromână. În perioada comunistă, Neagu Djuvara și-a petrecut zeci de ani în exil, el revenind în țară după momentul „decembrie 1989”.

Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940), Neagu Djuvara a participat la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS.

În Suedia, a funcţionat ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii au preluat şi Externele. A rămas în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei.  În 1961 a pleacat în Republica Niger, unde a rămas timp de 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey.

Pe vremea când eram la liceu, în Franţa, în fiecare joi după-amiază eram liberi de la cursuri. Şi, în loc să mă duc să mă distrez sau să mă relaxez, eu mă repezeam la o bibliotecă publică, să citesc istorie! – Neagu Djuvara

În 1972, a obţinut doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, a obţinut şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când s-a întors în ţară. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti.

Foto: Neagu Djuvara – facebook

 

 

 

29
/11
/19

La 8 ani după primul volum, Bucătăria Hoinară se întoarce într-un nou album de fotografie savuros, purtând semnătura lui Răzvan Voiculescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, la JW Marriott București, în sala Grand Ballroom.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

22
/11
/19

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduiește, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezența scriitorilor și artiștilor care au participat la acest proiect inovator.

20
/11
/19

Editura Litera vă așteaptă, între 20 și 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.