Actorii Istvan Teglas, Laura Ilinca şi Cătălin Babliuc fac parte din primul eveniment teatral dedicat sărbătorii internaţionale Halloween, numit „Bucureştiul între lumi. Urban Halloween Stories.“ Ziarul Metropolis îţi oferă două invitaţii duble la acest spectacol.
Un articol de Judy Florescu|29 octombrie 2013
Actorii Istvan Teglas, Laura Ilinca şi Cătălin Babliuc fac parte din primul eveniment teatral dedicat sărbătorii internaţionale Halloween, numit „Bucureștiul între lumi. Urban Halloween Stories.“ Ziarul Metropolis îţi oferă două invitaţii duble la acest spectacol.
Actorii sărbătoresc Halloween-ul prin introducerea publicului într-o poveste misterioasă intitulată „Prieteni buni”, care va avea loc joi, 31 octombrie, de la ora 21.30, la Teatrul Mignon (Bd. Hristo Botev nr 1).
Apoi, actorii împreună cu spectactorii, vor închide „Bucureştiul între lumi. Urban Halloween Stories” cu un tur cultural al caselor „bântuite” de istorie din Bucureşti.
Actorii vor interpreta dintr-un text contemporan „Prieteni buni”, scris de Laura Ilinca, o povestire fantastică despre legăturile dintre oameni din lumi diferite, legături înfiripate cu ajutorul literaturii. Povestea are la bază o temă originară din România, deloc exploatată în peisajul teatral românesc.
„Textul l-am scris ca un protest pentru oamenii mari care nu citesc poveşti”, spune Laura Ilinca, iniţiatoarea proiectului „Bucureștiul între lumi. Urban Halloween Stories”. Laura Ilinca a scris şi „Hamlet. Next Hours“, o continuare a piesei lui William Shakespeare, care a avut premiera luna trecută într-un café-teatru din Bucureşti.
Citiţi şi: Călătorie în adevărata bucătărie a teatrului
„Mi se pare important să scriu despre lumea contemporană, despre ceea ce întâmplă acum. Îmi doresc să găsesc în contemporaneitatea asta, care nu-ţi mai lasă loc de imaginaţie, un pic de fantezie. Întrepătrunderea dintre lumi este una dintre temele mele favorite din literatură, dar şi felul în care simţim şi ne raportăm la lumea de dincolo în viaţa de zi cu zi.”
Halloween-ul a fost motivul indirect care a determinat-o pe Laura Ilinca să scrie scenarii de film: „Prin 2004 am fost la o petrecere de Halloween, care nu mi s-a părut deloc interesantă, dar la care am întâlnit un om care m-a transportat în lumea lui şi care m-a inspirat să scriu primul meu scenariu de film.”
Laura Ilinca mai spune că scrisul şi actoria au mers mână în mână întotdeauna, aceste pasiuni ale sale completându-se în permanenţă. Artista mărturiseşte de asemenea că se hrăneşte din poveşti şi din fantezie şi că a încercat de mai multe ori să se lase de teatru, dar fără succes: „La un moment dat am realizat că nu pot face altceva decât să joc şi să scriu.”
Alături de Laura Ilinca, în povestea scenică „Prieteni buni” vor fi actorii Istvan Teglas şi Cătălin Babliuc.
Actorul Istvan Teglas Foto: Anca Robu
Istvan Teglas spune că a acceptat invitaţia de a face parte din unicul proiect teatral dedicat Halloween-ului fiindcă este prima întâlnire culturală dintre teatru şi această sărbătoare, iar tema nu a fost experimentată până acum pe o scenă teatrală din România. „Este un text scris de un dramaturg român şi cred că va prinde.”
Participă la concurs şi câştigă două invitaţii la spectacolul cu Istvan Teglas!
Taguiește-l, într-un comentariu pe site, pe prietenul cu care ai vrea să mergi la acest spectacol (acest lucru se face tastând caracterul @, urmat de numele prietenului de pe Facebook) și ești automat înscris în tragerea la sorți pentru două invitaţii duble. Răspunsurile se primesc până joi, 31 octombrie, la ora 12.00, iar rezultatele vor fi afișate pe site în jurul orei 12.30.
Invitaţiile se ridică la intrarea în Teatrul Mignon, cu o jumătate de oră înaintea începerii spectacolului programat joi, 31 octombrie, de la ora 21.30.
Pentru rezervări şi informaţii suplimentare scrieţi pe adresa de email [email protected] sau apelaţi numărul de telefon 0726.243.907.
Preţul biletelor la acest evenimente este de 30 de lei şi de 15 lei, pentru studenţi.
Concursul s-a încheiat. Câştigătorii sunt Rasnoveanu Dan si Bianca Oteleanu.
Urmăreşte concursurile noastre şi pe Facebook!
Foto cu Istvan Teglas – Anca Robu