„It Must Be Heaven”, o comedie despre banalitatea și absurditatea vieții cotidiene
https://www.ziarulmetropolis.ro/it-must-be-heaven-o-comedie-despre-banalitatea-si-absurditatea-vietii-cotidiene/

Câştigătoare a unei menţiuni speciale în competiţia Festivalului de la Cannes din acest an, „It Must Be Heaven”/ „Paradisul, probabil”, noua comedie a lui Elia Suleiman, redă călătoria cineastului prin diferite oraşe ale lumii, unde descoperă paralele neaşteptate cu Palestina sa natală.

Un articol de Liliana Matei|21 decembrie 2019

În calitate de regizor, scenarist, dar și de actor principal al filmului cu care a ajuns pentru a treia oară în competiția oficială a festivalului de la Cannes, Elia Suleiman surprinde în „Paradisul, probabil”, prin viniete intime şi emoționante, felii de viață memorabile din Nazaret, Paris și New York. Distribuit de Independența Film, „Paradisul, probabil” va rula în cinematografele din România din 3 ianuarie 2020.

ES emigrează din Palestina în căutarea unui nou „acasă”, însă, își dă seama curând că țara sa de origine îl urmează ca o umbră. Promisiunea unei vieți noi se transformă rapid într-o comedie absurdă. Oricât de departe ar călători, de la Paris la New York, apare ceva care-i amintește de patria lăsată în urmă. Un film în cheie comincă, semnat de regizorul multi-premiat Elia Suleiman, care explorează noțiuni precum identitatea, naționalitatea și apartenența și în care cineastul-actor pune o întrebare fundamentală: unde te poți simți „acasă”?.

„Dacă în filmele mele anterioare, Palestina era imaginată ca un microcosmos al lumii, cu noul meu film, Paradisul, probabil, lumea devine microcosmos al Palestinei”, declară regizorul Elia Suleiman. „Filmul arată situații obișnuite de zi cu zi ale oamenilor din întreaga lume care trăiesc într-un climat de tensiune geopolitică globală. Iar violența care izbucnește într-un loc este similară cu violența care izbucnește într-un alt loc. Imaginile și sunetele care conțin această violență sau tensiune sunt resimțite în toate centrele lumii și nu, ca în trecut, doar undeva în colțurile îndepărtate ale omenirii. Există puncte de control în fiecare țară în aeroporturi și în mall-uri. Sirenele poliției și alarmele de securitate nu mai sunt intermitente, ci constante. Mai degrabă decât să se concentreze pe imaginea de ansamblu, adesea expusă de mass-media și nu foarte corect abordată, Paradisul, probabil se preocupă cu momente marginale, banale și în afara zonei de interes a presei. Abordează ceea ce este intim, tandru și emoțional.”

Născut la Nazaret în 1960, Elia Suleiman e un cunoscut cineast, care a realizat patru lungmetraje de ficțiune începând cu „Chronicle of a Disappearance”, premiat pentru debut la Veneția în 1996. Din 2002, filmele sale au fost incluse în selecția oficială de la Cannes:  „Divine Intervention” (2002, Premiul Juriului și Premiul FIPRESCI), „The Time That Remains” (2009) și „It Must Be Heaven” (2019).

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.