Italia lui Pasolini
https://www.ziarulmetropolis.ro/italia-lui-pasolini/

Cu acţiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginaşe aflate în sărăcie şi lipsuri, „Băieţii străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniţi adolescenţi, de la periferia societăţii.

Un articol de Liliana Matei|5 august 2018

Trăind de pe o zi pe alta, Crețu, Cașu, Guriță, Chioru, Alduccio și prietenii lor duc o existență precară, având slujbe de ocazie, săvârșind furtișaguri mărunte și prostituându-se. Personajele lui Pasolini străbat un itinerar picaresc, alcătuit din evenimente comice, tragice, grotești. Avându-și rădăcinile în mișcarea neorealistă din anii `50, Băieții străzii (traducere din limba italiană de Gabriela Lungu) este un omagiu plin de nostalgie și de afecțiune adus unei întregi clase sociale aflate în pericol de a fi uitată.

Cenzurat, criticat de specialiști și blamat de publicul larg la apariția sa, romanul lui Pasolini a fost, în cele din urmă, recunoscut universal drept o capodoperă a literaturii mondiale datorită forței și vitalității sale incontestabile.

„Pasolini a fost un intelectual strălucit, un regizor și un homosexual a cărui viziune politică – bazată pe o împletire unică între eros, catolicism și marxism – a anticipat istoria italiană de după moartea sa și dezvoltarea rapidă a consumerismului la nivel mondial.” (The Guardian)

„Pasolini a fost un artist și un gânditor care a încercat nu să-și rezolve contradicțiile, ci mai degrabă să le materializeze pe deplin.” (The New York Times)

„Pasolini era într-o permanentă căutare, întotdeauna deschis la moduri diferite de a privi lucrurile.” (Jytte Jensen, curator al retrospectivei Pasolini la Muzeul de Artă Modernă din New York).

Foto: Senses of Cinema

14
/06
/17

“Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit”, spunea Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, care se stingea din viață pe 14 iunie 1986.

13
/06
/17

Miercuri, 14 iunie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) găzduiește lansarea romanului „Iată-mă” de Jonathan Safran Foer, una dintre cele mai aşteptate cărţi Humanitas Fiction din această vară şi bestseller al editurii la Bookfest 2017, din care vă invităm să descoperiți un fragment.

13
/06
/17

Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

25
/05
/17

La cursurile lui Alin Ciupală îmi amintesc că toți voiam să dăm cele mai deștepte răspunsuri la întrebări care ne provocau într-un mare fel. M-am gândit chiar la acele întrebări recent, când cineva, aflând că am terminat Istorie, mi-a replicat banalul ,,înseamnă că ai o memorie bună”. Greșea, omenește.

25
/05
/17

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat și publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), va fi lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11.00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența unor importante personalități din mediul cultural și academic, precum și a Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu.

24
/05
/17

400 de evenimente - lansări de carte, activități pentru copii, spectacole, piese de teatru și concerte - vor avea loc în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, deschis, astăzi, la ora 12,00, la Romexpo.