It’s Good To Be A Gringo
https://www.ziarulmetropolis.ro/its-good-to-be-a-gringo/

Libertate… hmmm… Zici? Exprimare şi o trăire liber desăvîrşită? Ce greşeală, ce capcană!

Un articol de A. G. Weinberger|5 Septembrie 2014

Atît de nedeterminată și neidentificabilă a devenit țara în care m-am născut… Cu vreun secol înainte era cu totul altfel… țara mea avea o șansă, era contemporană cu lumea mare și era deschisă în oportunități tuturor celor care erau pregătiți într-un fel sau altul să se aventureze în ele.

Percepția mea obiectivă și nepărtinită este permisă de însuși faptul că m-am născut diferit de majoritarii care populează aceste teritorii pe care le împart – în mod egal, legal și constituțional, cu cei printre care trăiesc.

Observ multe lucruri și am soluții la unele din probleme, dar nimeni nu va da crezare unui minoritar fără vreo putere executivă. Iar la puterea executivă – printr-un joc pervers al ironiei, au acces tocmai persoanele împotriva cărora s-a inventat puterea executivă. Totul e pe dos și nefiresc aici…

Nu pot vorbi nici despre rătăcirea facilă în propriile închipuiri a unor „colegi“ de breaslă (care breaslă? mă întreb… brrrr…) care cu un tupeu și o ambiție înduioșătoare„oferă“ Măritului Onorabil „produse“ de o calitate îndoielnică… nu pot vorbi despre fascismul indolenței… nu pot vorbi despre prostia vulgului… nu pot vorbi despre minciuna milenară pe care majoritarii își clădesc existența dăruindu-se dominației fricii și a beznei facile – nu pot vorbi deschis despre nimic.

Doar pentru că sunt minoritar… pe lîngă asta îmi mai și permit să fiu de referință în ceea ce fac și să domin relaxat din vârful piramidei pe care am construit-o în beneficiul tuturor.

Iar în loc să pot primi cu brațele deschise pe toți cei ce doresc să întărească și să dezvolte piramida, mă găsesc privindu-i pe ceilalți, cum se întrec să depună eforturi să erodeze și să dărâme tot ce am construit, doar pentru că ei nu acceptă că în țara lor un minoritar să fie primul în ceva și se simt amenințați în propria lor textură existențială întunecată, bucurîndu-se sub ploile propriilor blesteme.

Se gîndește cineva la conținutul legației pentru viitor? Sau ați aruncat deja prosopul în ring?

Un minoritar nu are nevoie de majoritari să-și desăvîrșească chemarea, dar majoritarii au nevoie de minoritari să-și poată îndeplini milostia mult râvnită și autodestulatoare… It’s good to be a Gringo…

15
/11
/19

În ziua când am răspuns invitației onorante de a mă implica în bunul mers al festivalului arădean, ca director artistic, timp de aproape un deceniu, între 2002 și 2010, mi-am amintit de căldura cuvintelor regretatului meu frate, Victor Parhon, aflat în această ipostază până în anul trecerii sale în eternitate, cu privire la carsimaticul public de aici, la emoția sa neînchipuit de puternică, la trăirile  unor adevărați și fideli prieteni ai scenei și ai valorilor pe care aceasta le cultivă.

27
/09
/19

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) au declanșat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanțarea primită de unii regizori controversați și ocolirea unor regizori importanți. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

22
/08
/19

CRONICĂ DE FILM Nu e o întâmplare că regizorul lui „Poliţist, adjectiv”, unul dintre filmele emblematice ale Noului Cinema Românesc, oferă cel mai neaşteptat lungmetraj al ultimilor ani, care poate aduce o schimbare de direcţie. „La Gomera” este o reconfirmare: Corneliu Porumboiu rămâne cel mai inventiv, surprinzător şi autoreflexiv cineast român.

23
/06
/19

OPINIE Proaspăt intrat și în cinematografele de la noi, un nou film șochează o parte a spectatorilor, care îl califică drept „scârbos” sau „odios”: „Mănușa de Aur”, cu care Fatih Akin a agitat puternic apele și la premiera mondială din competiția de la Berlin. Când am devenit atât de sensibili?

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

13
/12
/18

Vă mai amintiți scena finală din "Smoke" / "Fum de țigară" (1995), filmul regizat de Wayne Wang, după scenariul lui Paul Auster, faimosul scriitor new-yorkez? Aceea în care Auggie (Harvey Keitel) îi dăruiește prietenului său Paul Benjamin (William Hurt), scriitor, o minunată poveste de Crăciun. Întreaga scena este însoțită de melodia lui Tom Waits, "Innocent when you dream".

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

Page 1 of 1112345...10...Last »