Tocmai ce a avut loc la Naţionalul bucureştean premiera naţională a spectacolului „Umbre”, în regia tânărului Vlad Cristache, după o piesă de Marilia Samper, o doamnă dramaturg foarte apreciată, originară din Brazilia, stabilită la Barcelona, după ce a locuit în Irak, Mexic sau Guatemala.
Un articol de Andrei Crăciun|17 iunie 2017
Marilia Samper are patruzeci și trei de ani și spune că a vrut să scrie despre absență și s-a trezit scriind o poveste de dragoste.
Nu aveai loc să mai arunci un ac (nu știu de unde vine această expresie, pentru că nu am cunoscut niciodată pe nimeni care să dorească să arunce undeva un ac, dar poate că nu am umblat eu pe unde trebuia) la premiera acestui spectacol. Bine, dacă îi ai în distribuție pe Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, pe Gheorghe Visu și pe Ana Ciontea, e de înțeles. Actorii aceștia ți-ar umple Naționalul și dacă ar juca în Scufița Roșie.
Povestea din Umbre e așa: o fată adolescentă dispare de acasă, într-un sat de la marginea unei păduri (în pădure și-a făcut loc și un străin, excelent jucat de Gavril Pătru).
Fata dispărută (Alexandra Sălceanu, foarte bună) ajunge – prin însăși absența ei – să fie prezentă până la obsesie în viața tuturor. A mamei sale (Ana Ciontea), a tatălui ei (Gheorghe Visu), a unui coleg de școală îndrăgostit de ea (Emilian Mârnea), a tatălui acestui coleg (Mircea Rusu, foarte bun, de asemenea, într-un rol de tată singur, cu harul beției, hăituit de propriile umbre), a străinului (Gavril Pătru).
Marilia Samper a scris un text puternic, iar Vlad Cristache e încredințat că spectacolul său aduce un elogiu naivității de a crede că poți fericit, în ciuda a tot.
Nu mă pronunț cu privire la această interpretare. Artistul își cunoaște mai bine opera.
Vreau însă să vă atrag atenția asupra unui alt aspect: iubirea la vârsta a treia. Victor Rebengiuc joacă rolul Bătrânelului. Mariana Mihuț e Bătrânica.
Spre deosebire de atâtea alte spectacole, și mai ales de spectacolele din viață, ei sunt personajele senine. Vorbesc despre marea trecere, despre sforăit, despre dureri, despre trecut, și așteaptă fiecare zi, așteaptă să vadă dacă le va mai fi dată.
Ei au învins timpul și au rezistat împreună până la sfârșit, ei chiar trăiesc până când moartea îi va despărți. Vi se pare puțin?
Și nu e vorba doar că Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț sunt actorii care sunt, deși e și asta. E vorba că își trăiesc atât de bine rolurile, de parcă le-ar juca – așa cum frumos spune și clișeul – pe scena vieții, ceea ce, nu-i așa?, nu e deloc exclus.
Sunt câteva idei categoric grele în Umbre, sunt și unele idei mai slabe, dar, dincolo de ele, se va vorbi mult despre acest spectacol de la toamnă, așa că în loc de orice altă încheiere vă doresc să traversăm sănătoși vara incendiară care stă să înceapă și să ne revedem cu bine la Național.
Chiar dacă e bine ca după acest spectacol să coboare tăcerea, și ea chiar coboară, ca o cortină, când tăcerea totuși se încheie vom avea ce să ne spunem despre Umbre.
Sunt câteva idei categoric grele în Umbre, sunt și unele idei mai slabe, dar, dincolo de ele, se va vorbi mult despre acest spectacol de la toamnă…
