Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.
Un articol de Monica Andrei|29 decembrie 2014
IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE / “Aici nu-i niciodată întâiul, toţi sunt al doilea”.
Ne aflăm în epoca îmbibată de influenţă franceză, când împăratul Napoleon cucerea noi teritorii. Copilul dolofan tăcut şi leneş, cu părul creţ, faţa oacheşă, ochii vii şi buze groase, trăsături moştenite de la mama sa de origine africană, devine ştrengarul îndrăzneţ şi vorbăreţ la şcoală. Tatăl său se trage dintr-o familie de boieri ruşi înstăriţi care vorbeau franceza în casă. Adolescentul face liceul la Petersburg. Este deştept, ingenios, spiritual, dar extrem de leneş. Se povestea că, odată, Ţarul Alexandru a intrat în clasă şi a întrebat cine este primul, iar băiatul a răspuns vesel: “aici nu-i niciodată întâiul, Măria Ta, toţi sunt al doilea”. Compune instantaneu versuri, publică primul poem, devine celebru în Rusia.
“Femeile sunt purtătoarele seducţiei şi în amor pulsează cu inima”
”Diavolul arăpesc”, cum i se spunea, e prins în beţia plăcerilor petersburgheze. „În adolescenţă am fost atât de copleşit de priveliştea unei femei goale încât i-am jurat credinţă veşnică. Icoane sunt multe, Dumnezeu e unul singur. Mă închin comorii dintre picioarele ei. Când flacăra rugăciunii scade mă îndrept spre altă comoară.” Neascultător, spiritual, face furori cu limba ascuţită, vorbele de duh şi firea lui voluntară. Este gata să se bată în duel pentru nimica toată. Este popular şi devine periculos în faţa autorităţilor. “Hai să bem, să ne veselim, hai să ne jucăm cu viaţa!” spune prietenilor când se mută de la Chişinău la Odesa, ca să nu fie deportat în Siberia, după ce a scris “Odă a libertăţii”. Aici se deschid uşile aristocraţiei ruse, are acces la viaţa mondenă, îşi petrece timpul prin restaurante, pe banii altora, frecventează Opera italiană, face plimbări gălăgioase prin pieţele cu mulţimi sub sclipirea stelelor. Devine idolul tinerilor şi al femeilor, spunând adesea că “femeile sunt purtătoarele seducţiei şi în amor pulsează cu inima”. Obiectele pasiunii lui pot să se schimbe, patima lui rămâne însă aceeaşi.
„Desfrâul este mândria trupului, iubirea este mândria sufletului”
Natalia Nikolaevna Puşkina, 1849 – sotia lui Puşkin
Fondatorul literaturii moderne ruse şi-a trăit iubirile pe malul Prutului, dar muza lui n-a fost niciuna dintre surorile seduse Catrina, Elena sau Maria, nici ţigăncile Ludmila sau Zamfira, nici italianca Amalia, ci grecoaica Calipso. Îndrăgostit tot timpul, trăieşte într-o beţie a simţurilor fiind convins că „desfrâul este mândria trupului, iubirea este mândria sufletului, mândrie care nu este altceva decât desfrâul sufletului.” Nu ţine cont dacă sunt femei libere sau măritate, se îndrăgosteşte şi zace în chinurile atroce ale geloziei amintind că „există două momente de fericire: unul, când mergi la o femeie, cuprins de nerăbdarea de a o poseda, şi altul, când pleci de la femeie, eliberat de această nerăbdare şi de dorinţă. Am mai multe amante, în acelaşi timp, mă mut dintr-o lume în alta.”
Iubirea doboară pasiunea epuizată de fidelitate
În iarna lui 1828, la un bal, o cunoaşte pe Natalia Nicolaevna Goncearova, o brunetă, cu ochii verzi şi un profil de statuie antică. Fata are 16 ani. Vrăjit de frumuseţea ei, o cere de soţie. Familia tinerei se opune, poetul insistă, în 1830 se căsătoresc, primesc zestre o moşie şi fac patru copii. Sunt total nepotriviţi. De la începutul căsniciei Puşkin observă: „cea mai mare mulţumire a Nataliei i-o aduceau cârpele noi şi complimentele pentru frumuseţea sa. Apariţia copiilor însemna preocupări concrete. Întreaga mea experienţă s-a dovedit a fi una de amant, dar nu şi de soţ. Pasiunea pentru Natalia n-a ţinut decât două luni. Ştiam că iubirea e trecătoare. În pat, noi, bărbaţii, ne lăsăm îmbătaţi numai de intensitatea senzaţiilor. După prima lună nu mai eram cuprins de tremurul pătimaş al voluptăţii când o vedeam dezbrăcându-se în faţa mea. După două luni am învăţat-o pe de rost şi nu mai avea cu ce să mă surprindă; ştiam de la început ce figuri va face, cu ce glas va geme agăţându-se de mine şi cum va ofta în extaz. Cu câtă bucurie o conduceam pe N. pe cărările sinuoase din grădina voluptăţii. Când am aşezat-o prima dată în patru labe şi în faţa mea s-au deschis cei doi lobi ai zonei preţioase spre care ţinteam, m-am amuzat de nepriceperea ei neprihănită, ea s-a întors nevinovată spre mine, a pufnit în râs, fără să-şi dea seama că râsul provoacă convulsii în sex. Femeile talentate în amor sunt amante desăvârşite, dar soţii nepotrivite. Şi trebuie să alegi între o soţie frumoasă şi o amantă minunată.”
Căsătorit, era nefericit sufleteşte, iar pofta de alte femei nu dispare, ci creşte cu timpul. Tristeţea, pustietatea locului, conflictele cu soacra îl determină să se mute. “În perioada despărţirii, amintirile despre nurii soţiei m-au făcut să o râvnesc mult. Am fost nevoit să recurg la perversiuni cu actriţe nemţoaice care-mi ieşeau în cale, cu fetişcane din birturile de mahala. Dumnezeu mi-e martor, cum de fiecare dată mă gândeam numai la soţia mea. La întoarcerea din Siberia am căpătat blenoragie. Înainte să mă întorc în patul conjugal, am consultat un medic la Moscova până m-a asigurat că sunt sănătos. În sfârşit am ajuns acasă, iar N. era la bal. O aşteptam în trăsură aţâţat pentru amor. Când s-a apropiat N., am deschis uşa trăsurii şi am scos penisul. O, despărţire! Cât de bună este, dacă nu durează o veşnicie. N. era mai dornică ca niciodată. Noaptea aia a fost albă. În seara următoare obişnuinţa a intervenit şi a înlocuit fericirea cu liniştea.”
Îşi continuă viaţa de petrecăreţ prin baluri şi bordeluri. „Pasiunea durează mai puţin decât iubirea. Tocmai de aceea oamenii fac jurăminte de 
iubire şi nu de pasiuni. Iubirea doboară pasiunea epuizată de fidelitate. Patul conjugal este leagănul pasiunii, care se transformă în mormântul ei.”
Exerciţiul meu preferat: să fac să se îndrăgostească de mine o târfă
La seratele imperiale intime sunt invitate persoane cu titluri de nobleţe. Vrând să-i deschidă accesul la curte Nataliei Nicolaevna, pe care o curta şi de care era îndrăgostit, Ţarul Nicolae I iscăleşte în 1834 decretul prin care acordă soţului său titlul de Kammerjunrer (titlul era acordat adolescenţilor). Umilit din punct de vedere al rangului social, îndeaproape urmărit, cu opera cenzurată, călătorii limitate, griji materiale şi cuprins de furie, Puşkin se confesează jurnalului intim: “Când o îmbrăţişam pe Natalia îmi imaginam în locul ei pe grecoaica Z. şi gelozia puternică amestecată cu plăcere îmi storceau sperma. Îmi alungam fanteziile legate de Z., ca să nu o jenez pe N. şi mă străduiam să mă pun în postura unuia care face amor cu o singură femeie. Sunt gelos pentru că eu le iubesc pe toate. Şi dacă femeia ţi se pare frumoasă şi după ce ai avut-o, înseamnă că într-adevăr e frumoasă.”
Se prezintă la balurile palatului fără frac şi pălărie şi nu participa niciodată la slujba de la biserică. Şeful Kammerjunrerilor îl aprostrofează, poetul îşi dă demisia, care nu-i este acceptată.
„Dracu’ m-a pus să mă nasc în Rusia cu suflet şi talent” îşi spune şi se refugiază în scris şi prin bordeluri. „Exerciţiul meu preferat era să fac să se îndrăgostească de mine o târfă. Asta presupune o artă a bărbăţiei. Mi-am ales una experimentată şi frigidă. Am urmărit-o până acasă. După mers ştiam că e o târfă. I-am spus că vreau să fac dragoste cu ea, dar fără să-i văd faţa. M-a rugat să n-o lovesc. I-am spus să nu se întoarcă şi să se aplece. Sunt perseverent. Ling din toate puterile cât mai variat. Târfa din ea dispare şi se trezeşte femeia. Oare asta nu este o dovadă de dragoste?”
Focul inimii stins cu un foc de armă
În 1834 vine la Petersburg baronul francez Georges d’Antès parizian al Burbonilor. S-au văzut la un bal în Petersburg, dar întâlnirea fatală are loc într-un bordel. Nu era un loc mai bun pentru a mă delecta cu orgiile altora. Nu există o imagine mai minunată decât aceea când penisul intră şi iese din vagin, privind din lateral. El a ejaculat, a sărit să se spele, şi-a dat masca de pe faţă. Era d’Antès.”
Baronul frecventează casa lui Puşkin şi se îndrăgosteşte de Natalia. Înalt, impunător, în uniforma regală, d’Antès devenise atracţia balurilor din Petersburg, era bărbatul visurilor tuturor doamnelor din înalta societate. Puţini ştiau că şi el alerga de la bal la bordel. Conversaţia scânteietoare, spumoasă, şăgalnică, excitantă o cucereşte pe Natalia. Ştia să-i vorbească. Se îmbată de cuvinte, amândoi tânjesc de dorinţă. Cuprinşi de vârtejul fierbinte al dragostei, nu mai ţin cont de nimic. Se întâlneau peste tot, la baluri, prin alte saloane, pe insula Eghina. Lumea vede, cleveteşte despre întâlnirile lor. Poetul îi interzice soţiei să-l mai aducă în casă pe d’Antès. Rolul de încornorat îl face să turbeze. D’Antès o imploră pe Natalia să răspundă la dragostea lui, căci altfel se împuşcă. Se întâlnesc în secret, pe la cunoştinţe comune.
“N. s-a căsătorit cu mine nu din dragoste, ci pentru a scăpa de morala maică-sii. Figura ei frumoasă şi proastă, cu timpul mi-a devenit atât de antipatică, încât nu ştiu pe care să-l omor primul, pe d’ Antès sau pe ea” – gândea Alexandr Sergheevici, împătimit de gelozie şi obsedat de duel.
În 26 ianuarie 1837, îi trimite tatălui baronului francez o scrisoare prin care îl jigneşte, acuzându-l că ascunde dragostea fiului său faţă de soţia sa. 
Duelul este de neînlăturat. Legile ruseşti supuneau unor pedepse grele pe cei ce se duelau, dar şi cei care erau martori. D’Antès îi cere răgaz scriitorului 15 zile şi, în acest timp, se căsătoreşte în secret cu sora Nataliei. Gelos, năvalnic şi orgolios, poetul nu renunţă la duelul cu cel care i-a devenit subit cumnat.
În dimineaţa ceţoasă şi nefastă, un glonte provoacă o rană în stomacul poetului, care va muri două zile mai târziu.. La aflarea veştii decesului, pentru a nu isca demonstraţii publice, din ordinul Ţarului Nicolae I, sicriul este ridicat în miez de noapte, în mare taină, şi ascuns într-o troică. Trupul lui Puşkin va fi dus la Mihailovskoie şi îngropat lângă mama sa, în zori.
Înainte de a muri, cel mai mare poet al Rusiei îşi trimite jurnalul erotic „Însemnări de taină ale lui Puşkin (1836-1837)” în Occident, prin consulatul olandez. Lasă cu limbă de moarte să fie publicată cartea la 100 de ani de la moartea sa, în Rusia. Pe fondul tăcerilor oficiale, locul gol este umplut cu mituri sexuale. Între timp, cartea stârneşte rumoare în străinătate şi este tradusă în 23 de limbi. Fiecare cultură naţională îşi creează propriul mit sexual, care poate fi variat şi schimbător, în funcţie de context, dar întotdeauna poartă unele caracteristici universale. Pentru a înceta a fi o senzaţie, fructul interzis trebuie gustat!
Surse: V. Veresaev – Viaţa lui Puşkin; A.V. Puşkin – Însemnări de taină ale lui Puşkin (1836-1837)
Foto: IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE, Aleksandr Sergheevici Puşkinv – wikipedia
