Iubiri extreme la Divan Film Festival: de la naționalism la violență conjugală
https://www.ziarulmetropolis.ro/iubiri-extreme-la-divan-film-festival-de-la-nationalism-la-violenta-conjugala/

Patru dintre cele mai noi şi surprinzătoare drame sociale din Balcani se regăsesc anul acesta în selecţia Divan Film Festival: naţionalism, oameni ai străzii, tulburări adolescentine şi violenţă conjungală.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2017

Divan Film Festival, unicul eveniment dedicat filmului și bucătăriei balcanice, va avea loc în perioada 18 – 26 august, în Craiova și Port Cultural Cetate. Balkan Love, tema celei de-a opta ediții, reunește patru drame sociale care abordează diferit o problemă universală: dragostea.

Recent selecționat la Festivalul de la Sarajevo, în secțiunea Forum, și prezentat în cadrul secțiunii Panorama Special la Berlinale 2017, When the Day Had No Name (r. Teona Strugar Mitevska, Macedonia/Belgia,2017) e transpunerea cinematografică a unui eveniment real – moartea violentă a unor adolescenți, în 2012, pe malul unui lac în apropiere de Skopje – și totodată potretul acid al inechităților sociale care domină Macedonia contemporană. Adolescentul Milan (Leon Ristov) locuiește, alături de fratele său, într-o vilă luxoasă și conduce un jeep, iar asta nu are cum să nu se răsfrângă asupra relațiilor cu cei apropiați.

La polul opus al balansoarului social stau nu doar prietenii săi, ci și prostituata anonimă (și minoră) pe care toții o folosesc ca ritual de trecere sau ca sac de box. În Macedonia regizoarei Teonei Strugar Mitevska, cei fără nume primesc o voce, iar realitatea e prezentată așa cum e: fără compromisuri și fără happy end. Imaginea filmului este semnată de Agnès Godard, câștigătoare a unui premiu César pentru Cea mai bună imagine și celebră pentru colaborările sale cu Claire Denis.

A Stinking Fairytale/ Smrdljiva bajka (r. Miroslav Momcilovic, Serbia/Bulgaria, 2015) ne introduce într-o lume pe care o vedem zi de zi în jurul nostru, dar aproape niciodată pe ecranul de cinema. Eroii acestei povești de dragoste atipice sunt oameni ai străzii, iar povestea lor e cu atât mai fascinantă cu cât romance-ul lor se înfiripă și se desfășoară în condiții cât se poate de potrivnice. În ciuda lipsei unui domiciliu stabil sau a unei surse de venit, relația dintre Moma și Ema urmează poticnit drumul, iar privirea regizorului îi urmărește cu umor, înțelegere și căldură.

Câștigător al Premiului Fedeora la Festivalul de la Veneția și selecționat anul acesta la Sarajevo (secțiunea Forum), Quit Staring at My Plate/ Ne gledaj mi u pijat (r. Hana Jusic, Croația/Danemarca, 2016) ne aduce aminte că suferința extremă își poate face culcuș pretutindeni, chiar și în siguranța relativă a apartamentului de bloc. Noțiunea de normalitate e în general relativă, dar parcă niciodată atât de relativă ca în povestea Marijanei (Mia Petricevic). Violența conjugală și discriminarea pe criterii de gen sunt constante în filmul regizoarei Hana Jusic, unul în care încremenirea în proiect are tot tragismul unui destin frânt.

În contextul crizei parcă fără sfârșit a refugiaților, Amerika Square/ Plateia Amerikis (r. Yannis Sakaridis, Grecia/Marea Britanie/SUA, 2016) are toată forța unui semnal de alarmă. Care e linia de demarcație între patriotism și extremism? Până unde ai fi dispus să mergi pentru a apăra tradițiile naționale și stilul tău de viață, luptând împotriva celor care le pun sub semnul întrebării? Nakos (Makis Papadimitriou) răspunde fără prea multă empatie la aceste întrebări. În cele din urmă, violența și xenofobia se întorc împotriva lor înseși, într-un film cu risc ridicat de a ne pune pe gânduri.

Divan Film Festival va avea loc în perioada 18 – 20 august în Craiova (Centrul Vechi și Cinema Inspire), iar în perioada 21 – 26 august în Port Cultural Cetate din județul Dolj. Intrarea este liberă la toate proiecțiile și concertele Divan Film Festival.

În timpul desfășurării festivalului, camparea este gratuită în Portul Cultural Cetate, iar înscrierile se pot face printr-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a Divan Film Festival.

Divan Film Festival este un proiect cultural organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu” și co-finațat de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Centrului Național al Cinematografiei și Institutului Cultural Român.

Foto: Divan Film Festival – facebook.com/DivanFilmFestival

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.