Iubirile lui Charlie Chaplin
https://www.ziarulmetropolis.ro/iubirile-lui-charlie-chaplin/

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viaţa bate filmul…

Un articol de Monica Andrei|9 aprilie 2015

„Ai vrea să te măriţi cu mine?”, o întreabă Charlie Chaplin pe Hetty Kelly, pe care o cunoştea de trei dimineţi şi care avea doar 19 ani. Se despart în faţa metroului, pentru că el nu reușește să afle dacă fata e îndrăgostită sau nu. Un plâns al ei, o reîntoarcere a lui în faţa uşii ei, nişte întâlniri fugare de 20 de minute. Stop cadru.

Dragostea adevărată are deznodământ cinematografic doar în filme cu nopţi minuate, când tinereţea şi frumuseţea dansează pe o muzică romantică, pe o estradă, în ritmul valurilor ce se sparg de ţărm. Acesta este cadrul când o vede pe “Peggy Pierce cu trăsături fine, cu gâtul alb strălucitor, o siluetă încântătoare”. „A fost prima după care mi se topise inima”, avea să spună Chaplin. Urmează dimineţi romantice, o cauză pierdută, un final… ca-n viaţă. Pentru că libertatea sexuală era o aventură prea frumoasă, iar Chaplin nu dorea să se însoare, pentru că „nici o femeie nu era la înălţimea imaginii nedesluşite pe care o aveam în minte”.

Şi totuşi, în 1917, când s-a căsătorit prima dată, avea 28 de ani. Mildred Harris, prima lui soţie, avea 16 ani. Era fermecătoare. Apăruse în teatru şi film încă din copilărie, dar n-a făcut niciodată o carieră. Primul lor copil a murit la trei zile de la naştere. Au divorţat în 1920 şi nu s-a mai auzit de ea.

„Cu toată afecţiunea mea pentru Mildred, nu eram deloc făcuţi unul pentru celălalt. Nu izbuteam niciodată să comunic cu ea, mintea ei fiind plină de nimicuri prinse cu panglicuţe roz. Moartea copilului nostru a marcat slăbirea legăturii dintre noi. Uneori lipsea de acasă câte o săptămână fără să mă înştiinţeze. Toate zvonurile despre ea mi s-au confirmat. Am divorţat pe motive de cruzime morală fără să dezvăluim presei. I-am dat bani cât să-şi poată îngriji şi mama.”

În perioada filmelor de tinereţe, Edna Purviance a fost cea mai constantă dintre partenerele sale, la care Chaplin ţinuse mult, admirându-i frumuseţea, modul de a se comporta: „Deşi Edna şi cu mine eram despărţiţi pe plan afectiv, continuam să mă interesez de cariera ei. Avea un aer de matroană, ceea ce nu se potrivea cu idealul feminin al viitoarelor mele filme. În schimb, ea-l iubea pe Thomas Meighan, un «prim-amorez» al anilor ’20”.

Atunci, actorul principal din “Dictatorul” s-a retras discret. A fost generos, acordându-i o rentă viageră până la sfârşitul zilelor ei, ea rămânând angajata Companiei Chaplin.

Gentleman, poet, visător, mereu în căutare de idile

În timpul lucrului la un film, nu-l interesau femeile; dar, între filme, intervenea viaţa cu realitatea şi singurătatea ei. „N-aveam nimic altceva de făcut, eram vulnerabil. Şi, cum zicea H.G. Wels, atunci e ceasul când începi să te plictiseşti; atunci e momentul pentru dragoste.” Paola Negri era o divă, pe care Chaplin o copleşeşte cu daruri şi bijuterii. Romanul lor de dragoste a avut multe scene cu ciocniri violente.

“S-a vorbit mult despre legătura mea cu Paola Negri. Când m-a invitat prima dată la un party strălucit chiar şi pentru Hollywood, ea mi-a acordat mare atenţie. Acesta a fost începutul relaţiei noastre tumultuoase. Timp de mai multe săptămâni am fost văzuţi în plublic, ceea ce a fost mană cerească pentru ziarişti. Foarte curând gazetele au anunţat: «Paola s-a logodit cu Charlie».

charlie chaplin

Situaţia fiind neplăcută pentru Paola, cât şi pentru cei de la «Paramount», care mi-au sugerat să vin cu anunţul unei cereri în căsătorie. Şi astfel a luat sfârşit legătura mea cu ea tot atât de brusc cum începuse. De atunci nu m-a mai chemat niciodată la petrecerile ei”.

Între o îndrăgostire subită şi o căsătorie, singurătatea punea stăpânire pe Charlie Chaplin. Singurătatea are un parfum de tristeţe; parcă te ruşinezi de ea şi nu doreşti ca toată lumea să ţi-o cunoască. E teama comună a tuturor.

„Singurătatea mea era lipsită de sens, deoarece aveam tot ce-mi trebuie să-mi fac prieteni; eram tânăr, bogat şi celebru”, zicea adesea. Şi totuşi, după o perioadă de singurătate, pica în aceeaşi capcană sentimentală; atrăgea acelaşi tip de conflict, fără să-şi dea seama.

Multe dintre femeile cu care s-a încurcat sau s-a căsătorit nu corespundeau modelului său, ba chiar erau erori ale vieţii sale sentimentale. Lita Gray a fost una dintre acestea. Sedus de farmecul ei de mexicană rea cu faţă de îngeraş, Chaplin și-a dat seama că nu e o actriţă talentată. Așa că îi plăteşte suma prevăzută în contract pentru filmul „Goana după aur”, ca să se dispenseze de serviciile ei. Mama fetei îl ameninţă că îl va da în judecată pentru că i-a corupt fiica. Încolţit şi conştient că un scandal avea să-i distrugă carierea, o ia de nevastă pe Lita, în 1924. Fac doi copii, Charles şi Sydney.

În memoriile sale, acest capitol matrimonial, care a durat doi ani şi jumătate, este amintit în câteva rânduri: “În timpul «Goanei după aur» m-am căsătorit a doua oară, a durat doi ani şi jumătate, şi am căutat să fac din căsnicia noastră o reuşită. Dar nu a fost posibil şi totul s-a terminat cu multă amărăciune”.

Cine n-a fost în situaţia de a pălăvrăgi în suspinele saxofoanelor şi strălucirea banală a unui bar de noapte, deprimat, aflat în ghearele singurătăţii, aşteptând să se întâmple ceva, poate un miracol care să aducă dragostea?

În 1936 se împlineau 10 ani de la divorţul de Lita Grey şi toată lumea credea că Chaplin devenise burlac convins. Când mass-media a trâmbiţat că Charles Chaplin s-a căsătorit cu Paulette Goddard, partenera lui din filmul „Timpuri noi”, în cursul unei călătorii la Hong Kong şi Singapore, vestea a stârnit doar o firească senzaţie. Erau de mult un cuplu. O iubea şi o stima ca actriţă. La început, crezuse că găsise în ea femeia frumoasă, inteligentă şi bună ca actriţă, la care aspirase dintotdeauna. După căsătorie, și-a dat seama că e la fel de interesată material ca toate femeile din viaţa lui de până atunci.

Paullete Godard, pe numele ei adevărat Pauline Levy, fusese căsătorită, sosise la New York, dorea să investească în cinema. Invitată de Joseph Steinbeck pe un iaht într-un week-end, îl cunoaşte pe Charlie Chaplin. „Era veselă, amuzantă şi-mi declarase că vrea să investească bani într-o aventură cinematografică. Legătura dintre mine şi Paullete era singurătatea.”

Îşi omoară timpul alături de ea în lungi plimbări duminicale, curse de cai, prin localuri de noapte, spectacole de gală. O distribuie în filmul «Timpuri noi», apoi pleacă amândoi cinci luni într-o croazieră spre Hong Kong şi se căsătoresc.

Deveniseră în scurt timp cuplul numărul unu al Hollywoodului. Dar cei din jur priveau cu neîncredere şi acest mariaj. Se ştia că actriţa are o fire nestatornică, iar el munceşte prea mult pe platourile de filmare. Din exterior, se vedea că îşi ascultă docilă soţul. O coafa, o machia, reuşind să-i dea o pieptănătură liberă, degajată de ceea ce preferau specialiştii din domeniu. La dorinţa acestuia, din blondă-platinată devine brunetă cu reflexe acaju.

În memoriile sale, Chaplin povestește: “Paulette şi cu mine eram căsătoriţi de un an, dar se crease între noi o ruptură ce continua să se agraveze, datorată în parte faptului că eram îngrijorat, încercând mereu să mă apuc de lucru. Totuşi, după succesul cu «Timpuri noi», Paulette a fost angajată de Paramount să turneze mai multe filme. Dar eu nu puteam nici să lucrez nici să joc.”

Paulette era o fiinţă cu toane. Un scriitor francez asistase la o scenă, în 1938, într-un club de noapte, unde, la o masă, stăteau un agent de publicitate, Chaplin şi Paulette. “Chaplin avea obsesia mizeriei. A faptului de a-i fi fost foame şi frig în copilărie şi multă vreme încă, în viaţă, ceea ce l-a marcat pentru totdeauna. De aceea, singurul personaj pe care-l poate juca a fost vagabondul. Nici azi încă nu poate să creadă că e bogat şi salvat. Pentru asta e şi azi avar. Nu iubeşte banul pentru el însuşi, ci doar ca pe un lucru miraculos, la care a visat toată viaţa. Şi mai are ideea fixă că poate să poarte nenoroc femeilor de care se apropie.

Nici una dintre cele care au jucat cu el n-a reuşit în carieră. Edna Purviance trăieşte în mizerie dintr-o pensie pe care i-o dă el, Mildred Harris din primele filme, Georgia Hale din «Goana după aur», Virginia Cherill din «Luminile oraşului»; au dispărut în anonimat. Rămâne doar Paulette, cea pe care a luat-o el de soţie. Cu ea vrea să scape de blestem, să se salveze de remuşcări. Nu vrea deocamdată să fie umbra ei, servitorul de geniu al femeii pe care o iubeşte.”

În perioada1938-1948, relaţia celor doi s-a degradat mult. Chaplin îi aprecia inteligenţa, dar ieşise la suprafaţă interesul ei brutal de a parveni. Crezuse că încheiase capitolul soţiilor rapace, că tristele experienţe nu se vor mai repeta prin alte femei, dar n-a fost aşa. Ea a plecat în Mexic şi a cerut divorţul. „Despărţirea aceasta era dezolantă, căci e tare greu să smulgi din viaţă opt ani de convieţuire…”.

Un proces celebru de stabilire a paternităţii şi ultima căsătorie, în secret

Era greu să rezişti în lumea Hollywoodului, unde nimic nu rămâne constant; nicio relaţie, oricât de ideală o vedea lumea, nu rezista jocului de interese, orgolii crâncene, ambiţii măreţe. O comedie ascunde în spate o mare dramă. În crearea unei comedii, în chip paradoxal, drama din spatele ei simulează simţul ridiculului. Râsul ne e salvarea. Râdem de neputinţa noastră, căci altfel înnebunim. Şi-n dragoste e la fel: viaţa bate filmul, de multe ori.

Joan Barry, cu pretenţii de actriţă, destul de frumoasă, profund viciată, maestră în a provoca scandaluri, îl târăşte pe actor într-o afacere dubioasă. Domnişoara “înaltă şi foarte frumoasă, de 22 de ani, bine făcută, cu rotunjimile bustului proeminente şi puse în valoare de o rochie de vară cu decolteul vertiginos” i-a stârnit curiozitatea.

Îl convinge să scrie un scenariu pentru ea, ba chiar să o angajeze în studioul lui. După o lungă perioadă de hărţuire a nervilor actorului, simulează o sinucidere, iar Chaplin îi trânteşte uşa în nas definitiv. Ca răzbunare, Joan îl anunţă că vor avea un copil. A urmat un lung şi penibil proces cu mari ecouri în presă, cu hărţuieli şi expertize medicale, cu avocaţi cu trecere în cercurile politice ce redeschid cazul.

La final, Chaplin câştigă procesul, nefiind tatăl copilului. În tot acest circ, cu avocaţii părţii adverse ce-l mai hărţuiau încă, o cunoaşte Oona, fiica celebrului dramaturg Eugene O’Neill, care nutrea admiraţie pentru actor.

Fata era foarte frumoasă, avea 18 ani, iar Chaplin 54. Urmăriţi de presă, ca într-un film de aventuri, aterizează în secret la primul oficiu de stare civilă. Oana nu-şi dorea nici teatru, nici cinema, lucru care l-a mulţumit pe Chaplin, intuind că îşi dorea o familie, nu o carieră.

Tinerii căsătoriţi s-au instalat în Elveţia, la Vevey şi au avut opt copii. Între anii ’50 –’60, Chaplin a realizat ultimele filme, printre care „Luminile rampei” şi „Un rege la New York”. S-a stins din viaţă, fericit, acoperit de glorie şi trofee, la 88 de ani.

Sursa: Charlie Chaplin – Povestea vieţii mele

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.