„Iuda” cel mai nou roman al lui Amos Oz, la Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/iuda-cel-mai-nou-roman-al-lui-amos-oz-la-humanitas-cismigiu/

În această seară, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptati la librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea celui mai nou roman al lui Amos Oz, Iuda, o realizare literară care repune în discuţie, din perspectiva etică, politică şi istorică, figura trădătorului şi conceptul de trădare.

Un articol de Petre Ivan|19 aprilie 2016

La eveniment vor participa scriitoarele Ioana Pârvulescu, Tania Radu, şi Madeea Axinciuc, cercetător şi director fondator al Programului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul general al editurii Humanitas Fiction.

Iată o poveste petrecută în ultimele zile de iarnă ale anului 1959 şi în primele zile ale anului 1960. E o poveste încărcată de erori, pasiuni şi dezamăgiri, ce ridică însă şi o problemă religioasă rămasă nerezolvată. –  Iuda, fragment din debutul romanului

Roman al devenirii și o sofisticată poveste de iubire, Iuda îmbină un subiect pasionant cu reflecții îndrăznețe asupra evenimentelor istorice care au determinat, pe de o parte, relațiile dintre evrei și creștini și, pe de altă parte, cele dintre Israel și lumea arabă.

Întreaga lume a tânărului Shmuel Asch se destramă sub ochii lui, de la o zi la alta – este părăsit pe neaşteptate de Yardena, iubita sa, care hotărăşte să se mărite cu fostul ei prieten, Cercul de Renaştere Socialistă în care activa de mai multă vreme se desfiinţează, dispărând odată cu încrederea lui în fundamentele socialismului rus, disertaţia pe care o scrie, „Isus prin ochii evreilor“, a ajuns într-un punct mort, iar părinţii îl anunţă printr-o scrisoare că nu-l mai pot susţine financiar în continuarea studiilor.iuda

Nevoit să ia o decizie în privinţa viitorului său, Shmuel rupe toate legăturile cu prietenii şi familia, renunţă la apartamentul închiriat în cartierul Tel Arza şi îşi abandonează studiile. În momentul în care răspunde unui anunţ de angajare descoperit la cantina universităţii, existenţa lui capătă o nouă dimensiune prin mutarea într-o clădire aproape fantastică, alături de Ghershom şi Atalia, doi oameni enigmatici şi fascinanţi, greu încercaţi de viaţă.

Ceea ce nu ştie Shmuel este că traiul între zidurile groase ale casei de la marginea oraşului vechi, alături de doi oameni aparţinând parcă altor vremuri, nu face decât să-l reconecteze la viaţă, pregătindu-l pentru ceea ce-l aşteaptă cu adevărat.

Amos Oz este o ruda apropiată a lui Gogol, Puşkin, Tolstoi şi Dostoievski. Noul lui roman, Iuda, o dovedeşte. (Die Literarische Welt)

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.311.40.01 sau pe adresa de e-mail [email protected] în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 19 aprilie, ora 18.30.

Foto: Iuda, Amos Oz – Humanitas

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

14
/02
/17

Compania de Librării București (CLB), cel mai vechi lanț de librării din România, a realizat bilațul vânzărilor de carte din capitală pe anul 2016. Cum CLB este singurul lanț de librării care este prezent cu spații comerciale în toate cele 6 sectoare ale capitalei, datele de vânzări reprezintă, în fapt, o radiografie a situației consumului de carte pentru întregul București.

14
/02
/17

Miercuri, 15 februarie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction ne aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Ce se întâmplă în iubire”, un nou bestseller al celebrului scriitor britanic Alain de Botton, publicat în colecţia Raftul Denisei.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

08
/02
/17

Editura Humanitas Fiction lansează, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria din Cişmigiu, volumul de nuvele istorice Firmanul orb de Ismail Kadare, recent publicat în colecţia Raftul Denisei. La eveniment participă scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu.

27
/01
/17

Vreți să știți cum iubeau Mozart, George Bush, Frida Kahlo sau Napoleon Bonaparte? Poveștile de dragoste au aprins dintotdeauna inimi și condeie în aceeași măsură și multe pagini din literatura lumii s-au născut din iubiri fericite sau triste, din inimi frânte, din îndepărtări sau trădări.

26
/01
/17

Boookblog.ro te invită la prima ediție din 2017 a întâlnirilor Schimb de Cărți București. Vino pe 29 ianuarie, între orele 15:00 – 17:00 la ceainăria Bohemia Tea House (Str. Poiana Narciselor nr.1) ca să cunoști oameni noi sau să revezi prieteni vechi pasionați de lectură, să discutăm despre cărți și nu numai și să savurăm o ceașcă de ceai.

26
/01
/17

Titlurile „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune sinceră și tulburătoare despre fața ascunsă a tragediei care a zguduit Parisul și întreaga lume, și „Dragoste cu năbădăi”, album cu ilustrații semnate de Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo”, vor fi lansate de Editura ALL, la București și la Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din România.