„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi”, o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/iulia-atunci-cand-viata-te-lasa-sa-alegi-o-adaptare-la-prezent-a-dramaturgiei-clasice-la-teatrul-metropolis/

Vineri, 26 aprilie 2024, începând cu ora 19:30, la Sala Mică a Teatrului Metropolis, are loc premiera oficială a spectacolului „IULIA. Atunci când viaţa te lasă să alegi”, regia Mara Oprea.

Un articol de Liliana Matei|17 aprilie 2024

Realizat în parteneriat cu UNATC „I.L. Caragiale” din București, spectacolul este o rescriere de Raluca Cîrciumaru după „Domnișoara Iulia” de August Strindberg.

Pe fundalul unei petreceri aniversare, într-o bucătărie scandinavă modernă, invadată simbolic de vegetație, impregnată de nefericirea și regretele celor care o tranzitează, Iulia se confruntă pentru prima oară cu fragilitatea propriului sine și cu voința implacabilă a celor care îi sunt, în mod egal, angajați, prieteni, companie.

„La vremea ei și mult după ce a fost scrisă, Domnișoara Iulia de August Strindberg și-a șocat spectatorii: textul vorbește despre oameni care își acordă libertatea de a face ceva nepermis de societate. Ne-am dorit să o aducem pe Domnișoara Iulia în prezent, pentru a-i renegocia profunzimile și veridicitatea. Ne-am întrebat ce ar mai putea șoca astăzi, într-o lume în care sensul cuvintelor își pierde importanța; în care comunicăm cu teamă; în care banii dictează sistemul de valori; și, mai ales, într-o lume care ne facem să ne credem condamnați la singurătate.

Iulia spune povestea unor oameni care aleargă să își justifice existența, în încercarea de a-și proteja identitatea. Conflictul dintre sexe și dintre clase este o luptă pentru supraviețuire, care devine, paradoxal, o bătălie contra propriei firi”, spune Mara Oprea, regizoarea spectacolului.

Concepută ca o posibilă vivisecție a relațiilor interumane de astăzi, spectacolul chestionează o serie de atitudini și poziționări față de rolul pe care îl acordăm existenței și măștilor sociale versus vieții individuale, dorințelor personale, momentelor de rătăcire, amăgire și nebunie, dar și față de responsabilitatea pe care o purtăm pentru cei care ne însoțesc, pentru dinamica instabilă salariat-angajator, pentru acțiunile umane crude, motivate exclusiv financiar care guvernează asupra realității contemporane. IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi privește direct în abisul deschis de egoismul fără margini al unei tinere exaltate și privilegiate.

„Rescriind, ne-am propus să avem un dialog cu Strindberg și cu Iulia lui. Care relații rămân relevante după 136 de ani? Ce s-a schimbat, și cu ce? Dinamicile alunecoase și aparent mai puțin normative angajat-angajator au luat locul regulilor de fier dintre servitori și nobili. Obsesia moralizatoare față de femei s-a subtilizat atât de tare încât există oameni care nu o mai văd. Adică ne «bucurăm» de o voalare perversă a inegalităților, pe care ne-am propus să o accentuăm tot așa cum o resimțim, aproape negând-o”, a declarat Raluca Cîrciumaru, dramaturga spectacolului.

Distribuția spectacolului este formată din actorii Raluca Aprodu (Iulia), Daniel Nuță (Jean) și Alina Rotaru (Cristina); scenografia este realizată de Gabi Albu, muzica Luca Rusu, sound design Raw Creatives, lighting design Adrian Luca, asistență scenografie Ilinca Gavriliță, asistență regie Andra Vlasin, regie tehnică Vlad Moszojanu.

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” se joacă pe 26 aprilie (premieră oficială), următoarele reprezentații fiind programate în datele de 18 și 31 mai, respectiv 1 iunie 2024. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului Metropolis, Str. Mihai Eminescu, nr. 89, deschisă de luni până duminică, între orele 10:00-20:00, sau online, prin accesarea site-ul www.teatrulmetropolis.ro.

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi”

rescriere de Raluca Cîrciumaru după Domnișoara Iulia de August Strindberg

Regie: Mara Oprea

Dramaturgie: Raluca Cîrciumaru

Scenografie: Gabi Albu

Asistență scenografie: Ilinca Gavriliță

Muzica: Luca Rusu

Sound Design: Raw Creatives

Lighting design: Adrian Luca

Asistență regie: Andra Vlasin

Regie tehnică: Vlad Moszojanu

Foto: Andrei Gîndac, Alina Rotaru

Cu: Raluca Aprodu, Daniel Nuță, Alina Rotaru

Durata: 1h 30 min. (fără pauză)

Spectacol recomandat publicului peste 14 ani!

Foto: Two Bugs – Andrei Gândac

22
/10
/24

Institutul Prezentului deschide publicului spre vizionare un proiect de cercetare aflat în dezvoltare, dedicat Afișului românesc în anii ’90. Expoziția va fi deschisă între 24 octombrie și 7 decembrie.

22
/10
/24

În Festivalul Național de Teatru, ediția a 34-a, are loc, marți, 22 octombrie, de la ora 13,00, la UNATC „I.L.Caragiale”– Sala „Ileana Berlogea”, un eveniment dedicat atât creației scenografice a artistului Dragoș Buhagiar, cât și relației scenograf-regizor, care are în centru lansarea a două volume scrise de artist.

21
/10
/24

Marți, 29 octombrie, ora 19.00, Editura Litera organizează la Institutul Cervantes din București o întâlnire cu scriitorul Toshikazu Kawaguchi, una din cele mai îndrăgite voci ale literaturii japoneze contemporane.

21
/10
/24

Dedicat campionilor români și britanici ai Jocurilor Paralimpice de la Paris din 2024, evenimentul este o celebrare a realizărilor uimitoare ale celor zece atleţi fotografiaţi, precum și a rezilienței cu care aceştia au parcurs anevoiosul drum spre podium.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.

20
/10
/24

PARTICIPARE În cadrul ediției 2024 a Festivalului Național de Teatru, Teatrul Metropolis prezintă duminică, 20 octombrie, de la ora 19.00, și luni, 21 octombrie, de la ora 17.30, spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?”, scenariu dramatic de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, regizat de Andrei Măjeri.

18
/10
/24

Sâmbătă, 19 octombrie 2024, la ora 18.00, la librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara are loc lansarea, în premieră națională, a celui mai recent roman al scriitorului și traducătorului Marin Mălaicu-Hondrari, „Clandestin”, apărut recent la Editura Trei.

18
/10
/24

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 10 zile de teatru, spectacole-lectură, dezbateri, lansări de carte și evenimente conexe vă așteaptă, începând de astăzi, la București. Ediția 2024 a Festivalului Național de Teatru pune mai mult accente asupra prezentului în artele performative și ne invită să descoperim creatori și artiști, precum și să ne formulăm propriile întrebări despre lumea în care trăim.