Iura Luncaşu a început filmările pentru noua sa comedie ,,Faci sau taci”
https://www.ziarulmetropolis.ro/iura-luncasu-a-inceput-filmarile-pentru-noua-sa-comedie-faci-sau-taci/

După succesul de casă înregistrat cu ,,Ghinionistul”, filmul românesc cu cele mai mari încasări din 2017 şi câştigătorul premiului publicului la gala Premiilor GOPO de anul acesta, regizorul Iura Luncaşu a început de curând filmările pentru noua sa comedie, ,,Faci sau taci”.

Un articol de Petre Ivan|8 august 2018

Cu o distribuţie impresionantă care va aduce pe marile ecrane nu mai puţin de 16 celebrităţi, Iura Luncaşu a mizat pentru noul său film pe nume precum: Augustin Viziru, Levent Sali, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Bogdan Mălăele, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Giulia Huidu, Oana Moşneagu, Ana Baniciu, Cristina Vişterneanu, Monica Bârlădeanu, Maria Popoviciu şi Horia Brenciu.

Timp de 22 de zile, Iura Luncaşu filmează în 13 locaţii diferite din Banat. Conform spuselor regizorului: ,,Locaţiile sunt spectaculoase. Filmăm în Timişoara, la Cheile Nerei, în centrul vechi din Oraviţa, în nişte locuri încărcate de istorie, cum ar fi primul teatru şi primul baraj din România. Bineinţeles că ne întoarcem cu o deosebită plăcere la Văliug, unde urmează să facem nişte secvenţe foarte interesante, prin munţi.”, a declarat Iura Luncaşu.

Despre aşteptările avute de la noul său proiect cinematografic, regizorul mărturiseşte: ,,Din punctul meu de vedere ,,Faci sau taci” este mult peste ,,Ghinionistul”. Nu degeaba cei de la Vertical Entertainment au achiziţionat proiectul încă din faza de scenariu. Cu acest film vreau să pot lucra mult mai organizat, pentru simplul motiv că nu mai vreau să aud de producţii low budget. Consider că nu putem să apelăm la empatia nesfârşită a românului de a urmări un film autohton, fără să se aştepte la calitate. ,,Faci sau taci” are toate premisele şi circumstanţele să fie un proiect foarte bun, pornind de la distribuţie, locaţii şi culminând cu umorul său autentic. De altfel, am şi avut deja câteva zile de filmare şi au fost de-a dreptul încurajatoare reacţiile, pentru că s-a râs încontinuu. Lansarea filmului va avea loc în toamna anului 2019.”

Povestea comediei ,,Faci sau taci” aduce în prim plan reţelele de traficanţi de carne vie, care de această dată au căpătat proporţii îngrijorătoare. O grupare atipică, fără denumire, fără identitate, activează în România şi servisează ţările vecine. Până aici, nu e nimic amuzant. Dar atunci când câţiva funcţionari români primesc vizita oficialilor din Spania şi trebuie să pună la cale o misiune specială, iar spaniola lor constă în Hola, mamacita, Shakira, Pique, lucrurile se complică. Pornim în misiune, dar care-i aia? Recunoaşte, lucrurile devin amuzante.

Noroc că există şi oameni competenţi. Misiunea e pe cale să înceapă.  O echipă de 6 fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare.

Se instalează tabăra de operaţiuni şi se aplică planul: fetele, care mânuiesc armele la fel de bine cum mânuiesc rujul, trebuie să intre adânc sub acoperire într-un semi-bordel, o casă conspirativă de tranzit unde sunt ţinute ostaticele în drumul spre Rusia sau Serbia. Şi aici, e mai mult decât umor, mai aducem şi suspans, bătăi, intervenţii în forţă, secrete de alcov, idile, twist-uri şi multă acţiune.

O producţie Next Spot, ,,Faci sau taci” este o comedie regizată, scrisă şi produsă de Iura Luncaşu, care îl are drept director de imagine pe Răzvan Leucea, în timp ce sunetul este semnat de Ionuţ Geadău, iar de montaj se ocupă Marian Ene. Filmul va fi distribuit pe marile ecrane de Vertical Entertainment, în 2019.

Foto: Iura Luncaşu , ,,Faci sau taci” – facebook

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.